Nu vreau să-mi fii și totuși tu îmi ești
Zădărnicie, rai, eternul mâine,
Revii și pleci sau doar mă răvășești,
Destrami în suflet vise orfeline.
Nu ștergi cărări, dar nici nu le închizi,
Aprinzi un foc ce-n lacrimă îl stingi,
Ca pasărea de pradă mă ucizi
Și-n spovedeli de taină mi te frângi.
Sărutul tău amăgitor, fugar,
O zbatere-ntre lege și destin,
Ești aripă de înger fără har,
Lași resturi de amor diamantin.
E straniu tot ce-n mine risipești,
Te-alung ca pe dorințe interzise
Și te îngrop în stelele cerești,
Dar țeși ca un păianjen alte vise.
Salvează-mă te rog de tot ce-mi ești,
De cupa cu nectar și cu venin,
Sunt un poem ce nu poți să-l citești,
Ești anotimp de miere și pelin.
Iubirea noastră-i boală fără leac,
Două viori, dar fără de arcuș,
Înstrăinați, dar împreună-n veac
Un veșnic coborâș și un urcuș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu