CĂLĂTORI, VISE ȘI IUBIRE

  

                Cât de frământat poți fi chiar în miezul zilei, în timp ce te abandonezi amintirilor și răsăritul te mângâie cu razele lui încercând cu tot dinadinsul să-ți alunge tăcerile, lacom de visele tale.

 Vine timpul să-ți faci ordine în gânduri, în suflet , printre nimicuri sau prin noianul miilor de dorințe, printre visele pe care voluntar sau involuntar nu ai îndrăznit să le dai aripi pentru a se împlini. Toate aceste frământări ale eului devin la un moment dat sufocante și nu mai reprezintă nici semn de înțelepciune nici de neputință, ci mai degrabă incertitudine. Te obișnuiești cu ele, devin locatari ai sufletului tău și nici nu bagi de seamă că ajung să te copleșească și să-ți conducă într-un fel destinul.Totuși,în fiecare din noi trebuie să existe suficient potențial, dar mai ales curaj de a recunoaște că a venit vremea să le descătușezi și să te eliberezi de tot ceea ce nu te ajută să mergi mai departe pentru a putea rămâne  pe stanca încrederii  în propriile forțe, cu ochii  ațintiți spre nemaginitul cer de unde ai putea primi ajutorul....

              Pentru unii dintre cei care călătoresc cu noi în corabia vieții, ceea ce facem, ce gândim sau ce visăm trebuie să aibă logică, o explicație clară, uitând adesea că cele mai frumoase și intime vise sunt legate de imaginație și că sunt simfonii pe care doar sufletul nostru le poate asculta și oricât ai încerca să  descrii valsul inimii, sufletul lor nu îl poate auzi. În fond, ce drept ar avea să asculte cântul inimii noastre, să ne tragă la răspundere sau să-ntrebe retoric de ce luăm anumite hotărâri, pentru cine și care ar putea fi scopul? Unii devin curioși, alții doar iscoditori ,unii îți rămân alături până la sfârșit,  dar cei mai mulți  doresc mai degrabă să afle amănunte despre viața ta decât ceea ce simți tu cu adevărat. Te abandonează sau îi coborî tu însuți din corabia ta într-un anume  moment dat fiindcă realizezi că umărul lor nu este îndeajuns de ferm și nici prietenia lor îndeajuns de mare pentru a te susține și a-ți dărui necondiționat așa zisa lor dragoste. În loc să te încurajeze să împingi caleașca cu vise și să o înaripezi ei o trag prin colbul sufletului lor, prin hârtoapele propriilor lor judecăți .Habar nu au cât este de greu să stai tot timpul cu hățurile legate și să tot aștepți să ți le dezlege cineva, când defapt puterea deciziei cât și modalitatea de a le dezlega stau adesea în noi.

 Mai sunt și cei care urcă în corabia ta aparent întâmplător și de care te poate lega o prietenie minunată,sinceră și dezinteresată și care cu toată puterea și înțelepciunea de care dispun luptă cot la cot cu tine .

Când Dumnezeu îngăduie ca unii să părăsească corabia in care care călătoresc alaturi de tine,  cu siguranță îi va înlocui cu alții pe care să îi poată folosi cu dragoste spre creșterea ta spirituală sau spre a-ți arăta cât de reale sau nu sunt visele tale.

                  Sunt vise care dăinuie în sufletul nostru ani întregi , care cresc pe măsură ce timpul încearcă să le macine în moara lui , dar sunt și cele care mor la fel de repede cum s-au născut Poți  visa tot ceea ce îți dorești și speri să ți se întâmple. 

                  Uneori deznădăjduiți afișăm o așa zisă nepăsare față de anumite situații sau oameni,ne închidem în carapacea noastră și dorim să fim lăsați în pace să ne oblojim rănile, să adunăm cioburile și să gustăm răsăritul . Este un mod de a ne apăra de hoții gândurilor,  viselor și speranțelor noastre. 

  Un lucru nu l-am înțeles și nici nu-l voi înțelege vreodată: cu ce sunt ei mai fericiți sau mai nefericiți dacă știu sau nu dorurile sufletului nostru? Ei oricum nu vor înțelege niciodată de ce între noi a rămas acea punte invizibilă care ne-a dezlegat aparent pentru o vreme, dar care ne-a legat etern prin firul nevăzut al dragostei. Noi știm însă că nu am început nimic din ceea ce ne-a legat. Am continuat doar să fim o prelungire unul altuia  dincolo de timp, conjuncturi și aparențe.Cred că visele noastre s-au tot adunat punându-se în șir indian până când au ajuns să se unească.  Eu la un capăt, tu la celălalt 

 A simți că aparții cuiva indiferent de timp, pretexte sau îndoieli este un dar ceresc.A te dărui cuiva necondiționat fără să eziți, fără să ai așteptări, cred că aceasta este dragostea adevărată.Ne rămâne să fim suficient de responsabili să lăsăm să crească alte prelungiri care să ne unească definitiv, care să ne sudeze.Când mă gândesc la tine până și tainele cele mai ascunse se descălță de temeri și fug să te întâlnească. Gânduri risipite în mine se zbat în clepsidre de dor etern. Nu încetează niciodată să spere și așteaptă în templul sufletului să se-mplinesca.Căci tu, tu ești eu și eul meu locuiește în tine.Mă oglindesc în ochii tăi și din chemări pe care numai tu le auzi împletesc funiile dragostei.  Întotdeauna la un capăt EU și la celălalt TU!