Dorințe-am sa frâng, când vei plânge în vise,
E timpul să plec, să-ngrop zile
proscrise,
Am să vin uneori cu surâs de-albatroși
Pe un val de-amintiri sau cu fluturi setoși.
Să mă chemi n-are rost, să-ți răspund ce
folos?
Când scrisori ne-am tot scris și-ntre noi e-un
colos,
De tăcere și munți, de-anotimpuri târzii,
Când mi-ai fost, am plecat, când te chem tu nu
vii!
Cresc în noi depărtări și oceane de dor,
Chiar și câmpul cu maci sângerează ușor,
Prin arome și spini, prin dezastre și
crini,
N-ai venit, nu îți plec, suntem foc și
ciulini!
Mă adormi cu-n sărut, eu te-alung din ce-ai
fost,
Sfori perfide de-amar ne cer jertfe și cost,
Te colindă dureri, îți zâmbesc din album,
La icoane te-nchini printre lacrimi și fum.
Neputințe se cern, disperări de temut
Răvășesc ce-a rămas și în vis te-mprumut,
Arzi ofrande de dor și aștepți să revin,
Eu nu știu de-am să pot, mi-e să nu-ți fiu
puțin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu