NU VREAU NIMIC

 Nu vreau să știi nimic! Nu-ți spun că mi-este dor

 Când lumi multicolore cu tine plăsmuiesc, 

 Sau când pictez cu raze de soare un cocor,

 Nici chiar, când, fără noimă doar norii chicotesc.

 

 Nu vreau să știu nimic! Ești strigăt mut și surd. 

 Un searbăd anotimp a mai rămas să cearnă, 

 Cuvintele-nserarii din jocul tău absurd 

 Și-un ultim mac se frânge ademenit de iarnă.

 

 Ți-e dragostea bolnavă, fardată cu orgolii,

 Doar gânduri compromise îți măsluiesc atingeri,

 Năluci desperecheate înlăcrimează zorii, 

 Ți-e sufletul capcană de doruri și constrângeri. 

 

 Nu vreau să-mi fii nimic! Nu-ți descifrez chemarea,

 Necunoscut mi-e totul și plansu-ți mi-e străin,

 Te-ngroapă iar nisipul, îți șterg chiar și cărarea,

 Zadarnic între gene porți stele de suspin.

 

 Niciunde, undeva sau poate nicăieri, 

 Ne vor purta iluzii printre ninsori de plângeri  

 Și poate câte-un zâmbet, prin lanuri de tăceri,

 Ne vor aduce-aminte de maci, de dor și îngeri.