DE N-AI SĂ POȚI VENI

 Cu sufletul cântând în ploi de romanițe

 Îți scriu cu fir plăpând de galben păpădie.

 Grădini înmiresmate de roșii garofițe

 Se-alintă-n reverii de rai și simfonie. 

 

 Te-aștept de-o veșnicie în fiecare seară, 

 Aștern petale albe pe drumuri fără nume 

 Și te cobor în vise cu dor de primăvară,

 Înalț în rugă gânduri peste cetăți și lume.

 

 Renasc povești nescrise închise în sertare,

 Purtate de-adierea iluziilor de mac,      

 Frânturilor de clipe le cer o alinare,

 Descânt speranțe terne cu flori de liliac.

 

 Peste tăceri și vise un soare auriu.

 Miresme violete te-aduc tot mai aproape,

 Valsează greieri tandri, mi-e dor și e târziu,

 În piruete fluturi, ecou de stinse șoapte.

 

 De n-ai să poți veni, te-aștept în car de vise,

 Păstrându-te în suflet și-n amintiri divine,

 Tu lasă-ți doar ferestre mereu întredeschise,

 S-auzi șoptindu-ți îngeri, ce dor îmi e de tine!