Ești un cânt, o armonie, tu femeie, o minune,
Din petale de crini albi, Domnul te-a creat
anume,
Să fii vis și mângâiere, purtătoare de
lumină,
Brațele să-ți fie leagăn, să faci clipa mai
senină.
Glasul tău duios alină, ochii tăi fântâni
cerești,
De zâmbesc sau varsă lacrimi, tot cu patimă iubești.
Sufletul îți e un templu, de-anotimpuri
parfumat,
De ții dorurile-ascunse, porți speranța
necurmat.
Din a trupului vioară, cresc lăstarii noii
vieți,
După truda
unei zile porți cununi în dimineți.
Cu smerenie, bunătate, pentru toți cei dragi
alergi
Și în orice-mprejurare cauți pe toți să-i
înțelegi.
Când sărutul ți-este foc te asemuiesc cu vara,
De te doare plâns de fluturi,ești la fel ca
primăvara,
Dacă ploile amare strivesc frunza,
te-ntomnezi,
Porți victoriile luptând, învingi ierni și nu
cedezi.
Ai talanți nenumărați, ești izvor de apă vie,
Plămădită din a rănii dragostei împărăție,
Un poem plin de candoare, o steluță nestemată,
Ești femeie, nu uita, pururi binecuvântată!
Fain.
RăspundețiȘtergere