ÎN CARE VIAŢA? – INES POPA

     

Priveşte iubite spre cerul cu stele 
Tandreţea din ochi îţi surâde stângaci, 
Din lacrimi de dor ţi-am făcut iar mărgele, 
Mi-e dor cu iubire din nou să mă-mbraci.

 
De ochii te mint şi îţi spun că nu-mi pasă, 
În mine trăieşti şi în versul meu frânt 
Urci treptele serii şi-n zarea umbroasă 
Ce-am fost, ce rămâne, doar vise în vânt. 

Străine sunt toate ,mi-e arderea pustie, 
Secundele ucise-n refren parcă tac, 
Departe de tine doar noaptea mai ştie, 
Ce-oprelişti,nelinişti mă trec în alt veac. 

Mi-e iarăşi imposibil şi chiar de m-am ascuns 
În nefireşti deşerturi de clipe fără tine, 
Mă-ntorc în nepătrunsul tău timp şi-aştept răspuns 
În care viaţa cerul ne va uni-n destine? 

FOCUL-Ines Popa

De-atâta dor tot pribegesc

arcuşuri pe vioară

şi dangăte de clopot cresc

în Sfânta Catedrală.

Mai rătăcesc într-un alt eu

cautându-te pe tine

şi-uitând de vis îmi amintesc

că locuieşti în mine!

Şi-atunci mă-ntreb de ce mi-e dor

de tine câteodată,

şi toarce-n mine lung fuior

de dragoste visată ?

Curând nu va putea-ncapea

atâta dor şi lacrimi

în trupul meu unit cândva

cu ale tale patimi.

Rănit de moarte uneori,

eşti foc erupt dintr-un vulcan 

şi n-am nici apă de izvor

să sting tot focul meu de dor,

nici porţi să evadez din vis.

Iubirii candele-am aprins

şi arde-n mine tot ce eşti,

doar tu-l poţi stinge,mă iubeşti?

NU DOAR AMINTIRE

 

 Hoinare doruri vin și pleacă-n grabă

 Într-o poveste parcă ancestrală,

 Tu porți orgolii ca pe o podoabă

 Și îmi vorbești c-o liniște formală.

 

 Nedezlegate noduri ne mai leagă,

 Noi stăm tăcuți la capete de poduri,

 M-am dăruit cu dragostea întreagă,

 Tu irosești iubirea prin exoduri.

 

 În lanțurile clipei se zbuciumă suspine,

 Jăratice nestinse s-au reaprins în gânduri, 

 Noi rătăcim prin nefirești destine  

 Și bâjbâim prin labirint de ziduri. 

                         

 Nici vorbă să-ți semnez vreo condamnare,

 Aruncă spada,vreau din nou iubire,

 Renunță la spășita resemnare,

 Prea ne iubim să-ți fiu doar amintire!

 

 

 

 

  

TE CHEM, TE AȘTEPT

.

 Îmi înflorește gândul în liniștea sihastră

 Pe rătăcite drumuri sunt iarăși peregrin,   

 Mă-ntreb dacă iubirea a-nmugurit în glastră,

 Sau am visat destine în ciob diamantin ?              

 

 Din nou stingher în noapte cu cetina pe pleoape

 Tot dorul meu de tine l-am suspendat de-o stea,

 Poate în ochi de lună și-n minutar de șoapte

 Revii-n clepsidra vremii în pas de catifea.

 

 Te chem iar la răscrucea nedescifratei ore

 Acum la-ntretăierea de raze despletite,

 Din patru continente te strig în aurore

 De stele-n batalioane și  inimi  răstignite.       

 

 De pasul ți-e agale, iar nopțile deșarte

 Și amânări năuce te-ascund printre perdele,

 Eu mistuit de tine în arderi disperate

 Cu licurici te-ntâmpin și-n gând cu vis de stele.

 

 Te vreau pentru o clipă sau pentru veșnicie?

 Ispită mi-e dorința, o candelă de-opal,

 Mă-nvăluie  miraje de dor în agonie

 Te-aștept în catedrala iubirii de cristal.    

 

DOAR O NĂLUCĂ

 E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare

 În asediate ore și-n timpul efemer,           

 Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare

 Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher.

 

 Fuiorul  amintirii își trage răsuflarea,

 Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd,

 Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea,

 Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd.

 

 Tu răscolești adâncul oftatelor risipe,

 Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață,

 Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe

 Și zămislit de mine din petece de viață.

 

 Mă cauți într-o baladă de toamne aromate,

 Când pașii noștrii încă dansau același vals,                                      

 Dar lacrimile ploii au șters acea cetate,

 De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals.

 

 Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă,

 Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă ,        

 Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă

 Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă.

 

 Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite,

 Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 

 Din romanțate gânduri, angelice ispite,

 Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

 

NU MĂ TEM

    

 Când zi de zi e doar o provocare

 Din ce a fost sau va cândva să fie

 Rămâne câte-un vis ,o resemnare,

 Sau o nădejde în speranța vie.

 

 Din cer mai vine-un înger să ne caute    

 Să ne-amintească : sunteți  efemeri

 Și cât de fără noimă vă sunt toate

 Străine clipe  plânse în tăceri.

 

 Pe corbii care mușca îi alung       

 Și-i risipesc în pulbere de hău,

 Ei sunt doar arătări cu suflet ciung            

 Și nu mă întinez  de nici un rău.

 

 Stau toamnele și  iernile-n consemn,  

 Trecutul cu poveri e scrum cernut

 Eu nu mă tem căci știu să lupt mai demn,

 Când întristări mijesc  în chip de lut.                 

 

 Un crin neprihănit îmi e iertarea,

 Petala lui va șterge ce-a fost trist

 Și marea-n scoic-aduce alinarea                         

 Și-n suflet blând ea pune-un acatist.

 

 Un schit al iubirii ,un zbor neînfrânt   

 Doresc să devin și  fi-voi odată,

 O floare albastră pe ramuri de cânt,

 Mireasmă de nuferi în ploaie scăldată.

 

 Nu mă mai tem de ceața din pustiu

 Căci brațele iubirii m-ocrotesc

 Și prin credință îmi doresc să fiu     

 Cristal de preț să pot să-ți mulțumesc!

 

 

  

VALSUL UNEI ILUZII

 Din lacrimile ploii eu ți-am făcut mărgele

 Și buzele cireșe  cu drag le-am sărutat ,                                                    

 În păr ți-am prins steluțe de-albastre viorele

 Îți amintești iubire sau poate ai uitat?

 

 Te-am mângâiat cu roua magnoliilor în floare

 Și-n nopți nevămuite ți-am scris în taină versuri ,   

 Cu aripi mari de înger ți-am șters din apăsare

 Îți amintești iubire sau le-ai pierdut în neguri?

 

 Din visele speranței ți-am pus o  coroniță

 Și-n simfonii marine ți-am legănat suspinul,

 Din intristatu-ți  cântec am înălțat troiță

 Îți amintești iubire sau ai uitat refrenul?

 

 Din resturi de tăcere eu ți-am pictat un soare

 Și pașii umbrei tale în suflet i-am gravat,

 Din curcubeu de vise  ți-am zămislit o floare

 Îți amintești iubire  sau nici n-ai observat?

 

 Mai pune-ți o dorință pentru iubirea noastră,

 Sau cheamă-mă-n mireasma și-n șoapta unei frezii ,         

 Privighetori în triluri ne vor cânta-n orchestră

 Și vom dansa iar valsul nostalgicei iluzii .

TE VREAU IUBIRE

 

 Mai spală-mă cu roua liliacului în floare

 Și-n crinoline albe îmbracă al meu dor

 Cu praf de fluturi tandri mai scrie-mi o scrisoare

 Și din vazduh culege-mi miresme de bujor.

 

 Din târgul cu speranțe  adună necuprinsul,

 Dantele de iubire  să dăinuiască-n suflet,

 Cu veacuri de dorințe  să umplem universul         

 Și funii împletite să lege-al nostru umblet.

 

 Să dezbrăcăm veșmântul tristeților în muguri

 Și-n scoică de iubire să-ncătușăm  ispite,       

 Să nu ne mai despartă nici țărm nici răsărituri,

 Credința și nădejdea să fie nesfârșite!                 

.

SUNT LIBERTATE?

  

 

 Din când în când îți scriu cu dorul meu

 Câte un gând ce-a ațipit în mare,

 Ești doar un val ce cântă ca Orfeu,

 Hoinară clipă ,vine și dispare.

 

 Sunt vinovat? Tu ești  doar un trecut

 Și ești atât cât nu te uit prezent,

 Iar  viitorul încă nenăscut 

 Un drum retoric deocamdat-absent.

 

 Din colț de rai zâmbește ghiocelul ,

 E ca un prinț ce-n taină te privește,

 Vrea să-și dezlege-ngandurat misterul

 Suspină-n clopot și se ofilește.

 

 Pe gândul meu voi pune un sigiliu

 Să nu îmi poți răspunde nici în vis,

 Prezentul și trecutu-s în consiliu           

 Ești viitor sau doar miraj nescris?

 

 Din când în când  cu dorul meu  îți scriu, 

 Dar dacă-ți scriu sunt oare libertate?

 Dac-aș fi liber, ce-aș putea să-ți fiu?

 M-aș risipi în stele și-n alte gânduri poate.

 

NOAPTE NOSTALGICĂ

 E noaptea mult prea lungă și visele prea scurte,

 La braț cu nostalgia apuselor iubiri

 Din gânduri nerostite și dor ce ne desparte 

 Îmi împletesc dorințe, retorice trăiri.

 

 La granița stelară lumini incandescente,

 Hoinară fără tine, pribeagul meu absent,

 În neguri ce suspină și vise inocente

 Speranțele îngână minute din prezent.               

 

 Mă farmecă  iar clipa salcâmilor în floare

 Și crește-n mine setea dorinței pentru tine,

 Eu știu că simți sărutul în iarbă de-așteptare,

 Vreau să rămâi o noapte rătăcitor în mine.

 

 Să ne plimbăm de mână prin galaxii albastre,

 Să ardem împreună tot focul  din priviri,

 Să fie trupul nostru o torță-n sărbătoare                   

 Și serafimi  să cânte în roșii trandafiri.                           

 

 Aș vrea ca visu-acesta să nu se mai sfârșească,

 O noapte, numai una să ne plimbăm prin maci,

 Doar ochii blânzi de lună prin gene să privească,

 Un crin să-ți fiu în suflet, cu tine să mă-mbraci!

 

POTIRUL CLIPEI

 

 Surâs de fluturi tandri mă leagănă-n iubire

 Și flori multicolore își scutură tandrețea,

 Himerele din noapte pe clape efemere

 În tainice mistere îmi spulberă tristețea.

 

 M-ascund în bezna nopții sub aripă de înger,

 M-adăpostește trupul angelicului vis,

 Năvoadele din mine s-au rupt precum un fulger

 Ce-aprinde-n bezna nopții lumini care s-au stins.

 

 Te-am scris cu răsăritul iubirii nesfârșite

 Și ți-am cules tot dorul împrăștiat în vânt,

 Cristale sfărâmate din tine-s adunate,

 Mi le-am sădit în suflet și port turcoaz veșmânt.

 

 Păstrez delirul nopții și beau potirul clipei,

 De mâine cine știe de n-ai să cerni în lujeri 

 Și-n praf de păpădie egreta nostalgiei.

 Aș vrea să-mi cânți iubirea cu suflete de îngeri.

  

CÂNDVA

 Cândva  te întrebam pe care cer

 Îți va cânta iubirea pescarusul,

 Și lacrima de dor din vers stingher

 Pe ce vioară îi va pribegi arcușul?

 

 Din câte gânduri ți-ai făcut șirag

 Și verdele al căror ochi te amăgește,

 Iar roua din surâs în care prag

 Și-n care poartă noaptea mai doinește?

 

 Din ce apus  vei răsări când plec

 Și-n care anotimp vei ancora,

 În care colț de zare singuratec

 Ca o nălucă umbra-mi vei vedea?

  

 Din care amintiri de pe alei

 Vei bea iubirea-n cupe de zorea,

 Cu ce parfum vei șterge ochii mei 

 Când nu-i vei mai privi în dor de stea?

 

 Din care noapte vise vei fura

 Și-n care zi te vei ruga de magi,

 Cu ce iluzii te vei îmbrăca

 Și cui îi vei mai spune vorbe dragi?

 

 Din ce răspântii te vei aduna

 Când licuricii vor sărbători,    

 Din câte pribegiri vei  suspina                    

 Când genele de nori se vor umbri?

 

 Cândva erai rubinul unui gând

 Azi doar condeiul scrie despre tine,

 Iar din icoana timpului flămând

 Au mai rămas doar umbre și ruine.