miercuri, 29 februarie 2012

SĂ POT FI EU





 Colierele de lacrimi le risipesc în astre 
 Și din surâs de înger îți împletesc o stea,
 A mai rămas ruina din iernile dezastre,
 Port talisman de doruri în stinsă șoapta mea.
 
 Alerg ca-ntr-un refugiu-ntristat din miazănoapte,
 Călătorind stingheră pe-un nor de broderii,
 Dintr-un deșert de umbre, ce-s risipite-n moarte,
 Mă furișez  în visul iubirilor târzii. 
 
 Ezit să chem cocorii, să cânt în luna plină,
 Ca îngerii speranței din cer să nu-i trezesc,
 Mă risipesc în tine, cu picuri în surdină
 Și într-o altă iarnă cu jale mă grăbesc.
 
 Mănunchi de vise moarte le mătur cu tristețe,
 În iarna muribundă, nu-i loc de amândoi,
 Cetatea mea de doruri se sfarmă-n ametiste
 Și pasul meu cu tine, e strigăt stins de ploi.
 
 Eu nu pot fi veșmântul de amintiri fugare,
 Nici trista rătăcire în care hoinărești ,
 Eu mă numesc regină-n iubirea care doare,
 Tu-mi  poposești în suflet, o clipă, ca-n povești.
 
 Strivesc în mine dorul, ce-n lanțuri mă mai ține
 Și ațipesc în stele uitare să-ți aștern,
 Tu-n labirint de tine, te zbați între destine,
 Un trandafir de rouă împarți  în vis etern.
 

 Azi mă dezleg de tine, te scriu doar in sonete,
 Tu-nchide-te-n abstractul regretului târziu
 Și șterge-mă din suflet cu aripi de egrete,
 Poți  lua chiar și iubirea, să pot fi iarăși eu!
  


Un comentariu:

  1. Un alt nestemat care cântă iubirea şi frumosul deopotrivă. Profund!
    Felicitări, Ines!
    .
    Cu bucuria lecturii,
    Aurora

    RăspundețiȘtergere