luni, 3 decembrie 2012

DIN COLBUL AMINTIRII




 Te-am readus din iarna aceea întristată,
 Când prăbușit în noapte zăceam de dor înfrânt, 
 Încețoșată clipă, de-amar îndurerată     
 Te-ndepărta în gheața durutului meu cânt.
 
 Te-am resadit în suflet cu teamă și speranță
 Și-am acordat arcușul pentru vioara ta,
 Zăpezile tristeții din iarna dezlânată,
 Le-am șters cu o nădejde în zori de catifea.
 
 Cu trandafiri în zâmbet la porțile cetății                            
 Speranța mea renaște, mărgăritar de dor
 Te-am recompus din cioburi, cristale-n taina nopții,
 Iar freamătul iubirii mi te-a adus pe-un nor.
 
 Ne-am descălțat de umbre, am dezbrăcat veșmântul   
 Acelor pași nesiguri care s-au stins în hău,
 În anotimpul nostru iubirea naște-alintul
 Nostalgicelor clipe, părerilor de rău.
 
 Cu florile iubirii în dantelate stele ,
 Te-aștept ca pe un soare sculptat dintre ninsori
 Și rege este visul, stăpânul vieții mele,
 O călăuză dragă de mii și mii de ori.
 
 În ritmul unei clape de pian îmi trăiesc dorul
 Și-acorduri de chitară mă leagănă în flori,
 E dulce, e șăgalnic tot zbuciumul, fiorul     
 Îmbălsămând iubirea în ritmuri de cocori.
 
 Am rechemat iubirea din colbul amintirii
 Și îngerul iernatic mi te-a adus în car,
 În visele răsfrânte eram pe două drumuri
 Acum suntem doar unul, uniți prin dulce har.
 
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu