O ULTIMA CHEMARE

 Chemarea-ți nesfârșită din mine o alung,

 Nu vreau să știu de vise, nici de a clipei dor,

 Scăldat de amintire într-un oftat prelung, 

 Pe suflet am pus lacăt, iubirilor zăvor.

 

 N-am să te las nicicând să rătăcești în vise,  

 Ninsoarea te va cerne din sufletu-mi bolnav,

 În agonie doruri, de ploaie vor fi stinse, 

 Nu-mi vei mai fi un mâine, ci doar un ieri firav.

 

 Întâmplător sau nu, de razvrătiri din mine 

 Își vor aduce-aminte de tine, fără rost, 

 Voi implora un înger să ia ce-ți aparține

 Și alba lui aripă să-mi fie adăpost. 

 

 Tu ai ales distanțe, eu am s-ascund tăceri,

 Nu întreba nimic, nici n-aștepta răspunsuri,

 Eu am jertfit iubirea pe-altare de-ntristări,

 Amurgul fără tine-l voi descânta cu fluturi.

 Doar jumătăți de suflet vom fi, dar rupt in două

 Făr-a putea-nțelege de ce nu-s un întreg,  

 Iar de va plânge dorul cu lacrima de rouă,

 O ultimă  chemare, de dor, am s-o dezleg!