CER DREPTUL LA IUBIRE

Jucăm pe scena vieții controversate roluri,
Sub măști, în ore mute, reinventăm povești.
Ni se pretind, mereu, dobânzi pe arse doruri,
Tribut ne pun pe vise toti vameșii lumești.

Ne pierdem în hățișuri, cotrobăind prin gânduri,
Încorsetați de-aceleași dorințe obsesive.
Banalul și sublimul le-amestecăm cu resturi
De-absențe indoliate cu ploi drept laitmotive.

Ne-ascundem de iubire în colivii impuse,
Din temeri de înfrangeri întemnițați în sine.
Doar lacrima trădează, ea nu se vrea-n cătușe,
Deșerturi de-ndoială  ne răscolesc destine.

Prin trup ne curge sevă de doruri interzise,
Tristeți cu flori de gheață ne bântuie la geam.
Îngenunchează îngeri la uși de soartă-nchise,
Iar eu visez la tine că-ți sunt și că te am.

Cer dreptul la iubire instanțelor supreme,
Recursul este simplu: să abrogați ce-ați scris!
Ne-aud plângând pe-ascuns, jurații-s în dileme,
Am înflorit târziu, dar neg cenzuri pe vis.