PASTEL CU LACRIMĂ DE VÂNT

 Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardați cu ploi.   

 Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri și umeri goi.  

 Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătușați, 

 Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnați.  

 

 De ce nu te-am găsit pe când flori de cireș inimresmau

 Ani inocenți de început și prin petale rătăceau, 

 Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?

 Aș fi venit prin lan de maci să-ți dărui stele numai ție!  

 

 Te-aștept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ștergi tocite agonii,

 Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.

 Să-nseninezi solstiții oarbe de-absențe lungi, încărunțite

 Și dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite. 

  

 Te voi chema cu glas de crin, din necuprins și zbor uitat,       

 În seara ce va fi să vină să-mi spui, în șoaptă, de-ai păstrat 

 Scântei de jar din vis nestins, de-ți pasă, fiindc-aș vrea să știi

 Că pescărușii melancolici ți-au scris pe cer: -Te-aștept să vii!