VEI ÎNȚELEGE

 Când ochiul nopții melancolic strivește lacrima-ntre gene 

 Și clipa-și plânge neajunsul tristeții lumii pământene,

 Iar serafimii-au ațipit, uitând s-aprindă crini făclii,

 Ce-ai adunat, ce-ai risipit din ziua scursă, oare știi?

 

 Te-ntreb de-o zi la întâmplare, care-a zburat din calendare.   

 Renunți la vis nuntit de-ardoare și îl îngropi din nepăsare?

 Din timpul ce ne-a fost sortit nici un minut n-a rătăcit,

 Cu pas agale sau grăbit ne-a dat, ne-a luat cât a poftit.

  

 Va zăbovi la tine-n suflet un dor pierdut al știi tu cui

 Și amintiri fără stăpân vor hoinări cu ochi căprui,

 Iluzii-n rochii de cicoare vor coborî din Carul Mare,

 Boboci de șoapte visătoare vor îmblânzi a ta-nserare.  

 

 Ascunde-mă adânc în tine și lasă-mă eu leac să-ți fiu,

 Fără de zâmbet și iubire, bolnav vei fi, de dor pustiu. 

 Nu amâna nimic pe mâine, nespuse doruri se destramă,

 Îmbrăca-te-n culori de cer când fluturi albi în vis te cheamă!

 

 Îți scriu cu fir de busuioc pe-oglinzi de apă lungi scrisori,

 Le voi timbra cu un sărut și cu mireasma unei flori.

 Vei înțelege-ntr-un târziu de ce oftează-n taină îngeri

 Și maci cu suflet abătut, suspină-nsângerați de-nfrângeri.