SĂ FIU IERTATĂ

 Rapsozii toamnei mele în gânduri se strecoară,  

 În timp ce frunza cade pe-aleea depărtării,

 Vestale rătăcite destine trag de sfoară,

 Aprind făclii de dor la țărmul înserării.

 

 Trec dealul amintirii cu aripi de nălucă,

 O siluetă-n brațe naiv o mai cuprind,

 Suspină greieri blânzi, pe treapta clipei urcă 

 Chemări nedeslușite, în nopți ce se divid.     

 

 Luceferii jertfesc dorințe-n vieți grăbite. 

 Prin ramuri desfrunzite pășesc șovăitor

 Neputincioase stele, în salbă de ispite,

 Tresar înlăcrimate-n petala unui nor .

  

  Predestinata vină, ce uneori mă doare, 

  Aceea de-a iubi cu suflet pur, întreg,        

  O voi lăsa să ardă în snop de resemnare

  Pe-o palmă a uitării, parfumul n-am să-i neg.

 

 Pe drumul înspre tine doar netrimise vești

 Se vor mai zbate tainic la felinare stinse,

 Regrete șifonate vor tresări-n calești,

 Absențe delira-vor, oftând pe câmp de vise. 

 

 Oprobiu cer iubirii instanțe-acuzatoare,

 Pledez fără tăgadă, iubind sunt vinovată, 

 Pe fila vieții mele cer doar o adnotare,

 Cu-nsângerate lacrimi semnez: Să fiu iertată!