ULTIMUL OCHI DE DOR

 Floarea soarelui și-ascunde chip sub bor de pălărie,      

 Unduindu-și mlădios trup prin maci și spic de grâu, 

 Clipele se frâng pe coama răzvrătită, brumărie

 A căluțului ce-n goană spintecă al apei râu. 

 

 Fluturi și-oglindesc în lacuri aripile obosite,

 Buburuza ațipește pe-o brândușă ca-n povești,

 Printre lacrimi care spală anotimpuri logodite

 Cu beții de zile-apuse în solstiții fără vești. 

 

 Tolăniți pe-o crizantemă cu arcuș de brumă crudă

 Își alină întomnarea greieri poticniți de bocet, 

 Cețuri pun iubirii vamă, cu gust fad de aguridă, 

 Îngropând puntea tristeții, lăsând scrumul amanet.

 

 Viscolele-nstrăinării au cernut iubiri pierdute,

 Mutând visele pe harta timpului fără mosor,

 Parfum dulce de gutuie vindecă de ploi regrete,

 Iar pe vârfuri pleacă umbra ultimului ochi de dor.

 

 Nicio zi din calendare nu ne va mai ține minte,

 Ne vor îmbrăca apusuri în desperecheate frunze,

 Resemnați vor sta-ntre noi pe un țărm de necuvinte  

 Corăbieri plimbând în barcă amintirile confuze.