NU-I TIMP DE-AMINTIRI

 Se leagănă frunze-n văzduhul tomnatic 

 Sub nori de mătase în burg obosit,

 Străine chemări cu trupul lunatic

 Mă strigă pe nume cu glas istovit.

 

 Fluturi de ploaie sărută ferestre,

 Cad lacrimi de brumă cu gustul sălciu,

 Stele de mână mor frânte pe creste,    

 Luna se zbate pe cer plumburiu.

 

 Apus este-n toate, iar mâine-i târziu,

 Zăpezi au să vină să-ngroape ce-a fost,

 Vindecă-ți gândul, eu n-am să te știu, 

 Desculț va pleca și vis fără rost.

 

 Nu-mi ești, nu mă dori, te simt un străin,

 Din restul rămas, nimic nu există,

 Un înger salvat din vis clandestin

 M-a luat sub aripă din toamnă ta tristă.

 

 Nu-i timp de-amintiri, cocorii-s grăbiți, 

 Suflet încuie-ți cu cheia tăcerii,  

 Macii iubirii de doruri treziți 

 Strivește-i pe rând sub talpa uitării!