FOȘNET DE-NCHIPUIRI

 N-am să te-ntreb, mi-e astăzi totuna

 Pe ce porți de gânduri sau stele pășești,

 Vreascuri aprind cu lotuși de lună, 

 Nu te mai știu! De ce aștepți vești?     

 

 Privirea-ți pustie, verde-căpruie,

 De încă doinește numele meu 

 E doar nostalgia. Flori de gutuie,

 Mreje întind din vis curcubeu.

 

 Toamna te-alintă cu frunze pe umăr,

 Scrii fără noimă pe-o masă de lemn,

 Nopți te destramă, la casă n-am număr,

 N-ai unde trimite inimii semn!

 

 Strecori în perdele zâmbet ce doare,

 Curgi desfrunzit, de ploi abătut,           

 Bogat în tristețe, sărac de culoare,

 La preț de nimic cer ai vândut. 

 

 Fă drum înapoi, desculț de-ntrebări,

 Învață să-nfrângi lacrimi de-osândă,    

 Resturi de arderi, târzii amânări,

 Bruma uitării nu-ți ceară dobândă!  

 

 Confuză-i chemarea, aproape străină,

 Vindecă fluturi de vise subțiri,  

 Spre iarnă să-ți trec fără vreo vină,

 Doar foșnet îți sunt, de-nchipuiri! 

 

 Teamă nu-ți fie în noaptea de ceară,

 Tot ce-ai pierdut, e tot ce iubești,

 La candelă cere, dorința să-ți piară

 Și-n alt anotimp să nu mă-ntâlnești!