ÎN FRAC DE FUM

 O umbră fără chip de nori înlăcrimată

 În arăbescul toamnei agale se deșiră,                     

 Năluca-n frac de fum, spre nicăieri se-ndreaptă,

 O-ntrezăresc prin ceață și simt cum mă respiră.

 

 Lumina obosită scâncește-n felinare,

 Neliniștea aceasta, un fel de purgatoriu,

 Poveste despletește, jăratec de frunzare,

 Non sens de jinduiri în rug de iluzoriu.

 Desprinsă dintr-o carte, cu foi îngălbenite,

 Apusă de nerost ar vrea să se repete,

 Cu toată disperarea de a mă ține minte,

 În joc nevinovat descântă nopți, de sete.

 Își scutură culoarea de vraja unor vise,                   

 În ochii unei clipe a rătăcit un gând,

 Mult nu va zăbovi la porțile închise,       

 Din flori de vânt castele gravează fredonând.

 

 Fluturi salvați de brumă aleargă spre lumină,

 Cu aripi de tandrețe m-ating ușor pe buze,

 Pe umeri se așază ținându-se de mână,

 Iar umbra-i destrămată de foșnet lin de frunze!