SUFLETUL CAILOR

 Cai în galop rătăcesc în nisipuri

 Alintați de o lună ce-și scutură geana,

 Scormone-n zdrențe de vechi anotimpuri

 Când  orele nopții le mângâie rana!

 

 Se-ntreabă adesea cu suflet candid                                  

 De mie sau ție, chiar nu ne pasă

 Că-n inimi au strâns numai zbucium morbid

 Și dor de pădure și iarbă melasă.

 

 În sătucul lor mic ce n-are nici nume,

 Povara e singura grijă ce-o știu,

 Gârboviți,întristați de a zbaterii lume

 Nechează-n galopul vieții pustiu.

 

 De-n ochii lor blânzi vei privi vreodată,

 Vei vedea că iubire vor dori să împartă

 Astenici ,sfârșiți de-a răului gloată

 Nici chiar potcoava noroc nu le poartă.

 

 Cu pletele-n vânt și coamele brune

 La circ ei încântă o lume pestriță,           

 N-au drept să rateze în curse nebune

 Și fiece zi joac-un rol de actriță.

 

 Sunt plini de tandrețe, iubesc fără teamă,

 Au sufletul nobil de vrei să-i privești,

 Ei nu te trădează,nu mint niciodată

 Și-atunci când nechează vor doar să-i iubești.

 

  

TOAMNA UNUI CORĂBIER

  

 În toamna despletită de clipe trecătoare  

 S-a strecurat vlăstarul tăcerilor brumate,

 Doar frunzele stinghere-n tristeți-amețitoare  

 Își mai aduc aminte de veri înmiresmate.

 

 Mă plimb cu dor de tine prin iarba amorțită,

 Îmbrățișați copacii par siluete-n noapte,

 Privesc vrăjită ploaia prin negura fardată

 Și aria iubirii o cânt prin stinse șoapte.

 

 Perdele de aramă îmi tăinuiesc cărarea,

 Aromele de struguri,răsfăț de bob șirete,                 

 Hățișul toamnei tale îmi sângerează zarea

 Și-n menuet dansează pădurea de regrete.

 

 Învăț să uit uitarea care-mi subjugă visul                             

 Și stelele speranței le-aprind în calea ta, 

 Ne-a mai rămas o noapte, găsi-vom paradisul?                    

 Căci vara-și ia adio și pleacă-n țara sa.

 

 Împodobiți cu haine de bal multicolore,

 În fantezii celeste ,minuni în sărbătoare,

 Natura își serbează cu grație și-ardoare

 Plecarea spre înghețul cetăților polare.

 

 Iar păsările cântă-n orchestre siderale

 Și se strecoară candid prin borangic de cer,

 Vitralii de-acuarelă  par frunzele banale          

 Și-n calendarul vieții eu, doar un corăbier…

POVESTE-INES POPA

          

 Amurgu-și cerne ziua în crengile brodate                         

 Și sufletul își spală în smirnă amintirea,

 Alambicate doruri ,viori îngândurate,

 Contorsionate zile îți tot ascund venirea.

 

 Rescriu pe un papirus povestea despre noi,

 Deplină feerie de basm și nostalgie,

 Cutreier neumblate cărări de amândoi

 Și-aduc puțină vară în toamna ta târzie.

 

 Când orele înfrânte minutele-și dezbracă

 Și marea-și plânge valul de țărmul tău ucis,

 Mă poticnesc de-absențe în liniștea opacă,

 De-nstrăinate vise,de suflet indecis.                   

 

 Și orice drum spre tine e ferecat cu lanțuri,

 Solfegiul vieții tale, un cânt dezacordat,  

 Iei lecții de uitare ,mimând noi începuturi,

 Ești corigent iubirii ,un veșnic candidat.

 

 Te va ajunge iarna tristeții îndoliate            

 Și lacăte de tine vei vrea să le deschizi,      

 Buchete de speranțe-n delir înlăcrimate                         

 Și ghimpele minciunii dori-vei să ucizi.                

 

 Înstrăinat de tine-n risipe repetate,

 Înfrânt de neputință, cu un destin incert,    

 Îngenunchiat de plânset prin vise exilate,

 Eu oază a iubirii,tu ciob într-un deșert.

 

  

INCERTITUDINI-INES POPA

 Doi rătăciți pe drumuri diferite

 Întemnițați de vise efemere,

 Sculptând destine-n scoică adormite, .

 Cu amintiri de scurt metraj  stinghere.

 

 De ce și cum și când de vom mai fi,

 Doar semne de-ntrebări  iscoditoare,

 Răspunsul,o enigmă, nu-l vom ști,     .

 Speranțe răstignite-n închisoare.

 

 Făclii de dor în sfeșnice mai cresc,

 Suntem doi trecători în acolade,

 Uitați la o răscruce, în timpul nefiresc,

 Două viori plângând în serenade.

 

 Zâmbim fugar din amintiri cernute,

 Străjeri fideli  stau visele-nrobite,

 Suspină viața-n clopot de minute,

 Noi stăm captivi în nopțile-mpietrite.

 

 Iubire iscălesc pe cerul tău incert,

 Semnezi cu disperare pe zorii unui gând,

 Săraci de răsărituri în ritmul nostru-alert,

 Nici singur,nici cu tine,spre ieri și spre nicicând. 

 

 

 

  

O ZI CU TINE-INES POPA

 

 Zburam într-o caleașcă de dragoste stelară,

 Convoiul meu de vise mă însoțea prin astre,

 Dar ce blestem e oare,de port ca o povară

 Nenumărate vise în genele albastre?

 

 Doream pe pânza vieții să-ți vesnicesc surâsul,                     

 Am rupt speranța-n două și-am împărțit cu tine,

 Luceafărul iubirii ți l-am aprins în ceasul

 Când ploile-ncercarii săpau adânci suspine.

 

  Cât aș fi vrut să-ți dărui din anii mei o viață,

  Cu foc să-ți scriu pe buze în noaptea pătimașă,

  De ce oare iubirea ca un mosor de ață

  Se-adună ,se deșiră sau e sinucigașă?

 

 De ce există lege în nopți fărădelege,

 Iubiri ce nasc pasiune și nu mor niciodată,

 Și sensuri giratorii făr-a putea alege,

 Enigme însemnate cu taină-n gând brodată?

 

 Te-ntreb zadarnic astăzi în toamna mea-ntristată,                                

 Iubirea n-o dezleagă nici umbrele străine,         

 Noi am jucat la zaruri o șansă ce vrea plată,

 Aș da o-mpărăție pe doar o zi cu tine!

 

  

PARFUMUL UNEI FREZII

 O rază cristalină pictează orizontul

 Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,   

 E limpede izvorul ce tremură-n albastrul

 Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.

 

 Mă împrumut de tine din toamne adormite  

 Și te dezbrac de umbre și indecise vise,

 Te recompun cu sete de doruri viscolite 

 Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.

 

 Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul  

 Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,

 Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,

 Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.

 

 Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,

 Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,

 Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut

 Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.

 

 Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,

 O lacrimă orfană de dor nevinovată,   

 Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,

 Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.

NEDUMERIRE

   

 

 De ce mă chemi în vise înfrânte de opreliști

 Și mă dezmierzi cu lacrimi de licurici zglobii,

 M-alinți cu praf de stele și-mi torni din nou neliniști

 Și-nșeli trișând destinul cu scurte bucurii? 

 

 În vara mea târzie te furișezi zadarnic,

 Tu nu-nțelegi că timpul nicicând nu dormitează,

 Ți-am fost altar de îngeri în visul tău zburdalnic,

 Popas sub tălpi pierdute de suflet ce vibrează.

 

 De ce speranțe false brodezi în nopți proscrise

 Iar nesupuse doruri le chemi din resemnări,

 Și nechemat în noapte revii din clipe stinse,

 Forțând destine scrise-n clepsidre de tăceri?

 

 Am spart demult ghiocul captivelor regrete,                                  

 Deși mai stau la pândă iscoadele perfide,

 M-am vaccinat de vise ,punând pe dor pecete,

 Nu mai plătesc tributul ursitei aguride.

 

 Aș vrea să schimb amurgul în vindecări divine 

 Și să mă-mbrac în giulgiul eliberării sfinte,                      

 Să pot s-amân răspunsul chemării clandestine,

 În lanțuri să leg vise, norocul de destine.

 

 

 

 

 

  

NELINIȘTI

  

 

 Cuvinte nerostite se războiesc în suflet,

 Le-aud cum bat la poarta cetății mele-n trup,

 Crucificate umbre pândesc ca-ntr-un răsuflet,    

 Să despletească taine cu foamea unui lup.

 

 În lanțuri zace eul neputincios s-alerge

 Spre vocile iubirii pe aripi de condor,

 Oftează-n tuș penița, în duioșii pribege,           

 Tresare ca un martor, înlăcrimat de dor.

 

 Se-amestecă silabe, înlăcrimate-n ritmuri,

 Înnoadă parcă gândul de suflet peregrin,

 O lacrimă izbavă mai spal-a mele țărmuri,

 Ca un străjer în noapte, în dans de balerin.

 

 Sărut nemărginirea sirenelor suspine,             

 Nedescifrate glasuri se-amestecă-n ecouri,

 Iubiri neconjugate veghează-ntre destine

 Și orele ascete se zbat în embargouri.

 

 Parfumul inocenței ascunde nestemate,

 Eu flacară iubirii nicicând n-o drămuiesc,       

 Un amalgam de tine, în mine mai străbate,

 Tu arzi de dor și patimi, neliniști răstignesc.

DOAR AZI-INES POPA

      

 

 Azi te pictez din  revărsări de valuri,

 Poteci îți fac în suflet la tine să ajung,

 Din așteptări eterne te-aduc din nou la maluri,

 Mă furișez în taină ,dar drumu-i tot mai lung.

 

 În  noaptea fără temeri te vreau fără opreliști

 Și nimeni să nu-mi spună că nu te pot avea,

 De ușa e-ncuiata eu mă strecor prin miriști,

 Nisipul disperării ți-l spulber,voi putea?

 

 Din jar de timp renaște tot clocotul iubirii,

 Și tot mai multe vreascuri pe foc eu am să pun,

 Am să-ntețesc în flăcări buchetul fericirii 

 În candele de suflet să ardem dor nebun.

 

 Vreau să rămânem veșnic cristale-n anotimpuri,

 Doar azi avem răgazul să ne cântăm iubirea,

 Când încă răsăritul  străpunge-n iarbă timpuri,                        

 De mâine poate fi-vom la braț cu nemurirea.         

 

 

  

ÎN CARE VIAŢA? – INES POPA

     

Priveşte iubite spre cerul cu stele 
Tandreţea din ochi îţi surâde stângaci, 
Din lacrimi de dor ţi-am făcut iar mărgele, 
Mi-e dor cu iubire din nou să mă-mbraci.

 
De ochii te mint şi îţi spun că nu-mi pasă, 
În mine trăieşti şi în versul meu frânt 
Urci treptele serii şi-n zarea umbroasă 
Ce-am fost, ce rămâne, doar vise în vânt. 

Străine sunt toate ,mi-e arderea pustie, 
Secundele ucise-n refren parcă tac, 
Departe de tine doar noaptea mai ştie, 
Ce-oprelişti,nelinişti mă trec în alt veac. 

Mi-e iarăşi imposibil şi chiar de m-am ascuns 
În nefireşti deşerturi de clipe fără tine, 
Mă-ntorc în nepătrunsul tău timp şi-aştept răspuns 
În care viaţa cerul ne va uni-n destine? 

FOCUL-Ines Popa

De-atâta dor tot pribegesc

arcuşuri pe vioară

şi dangăte de clopot cresc

în Sfânta Catedrală.

Mai rătăcesc într-un alt eu

cautându-te pe tine

şi-uitând de vis îmi amintesc

că locuieşti în mine!

Şi-atunci mă-ntreb de ce mi-e dor

de tine câteodată,

şi toarce-n mine lung fuior

de dragoste visată ?

Curând nu va putea-ncapea

atâta dor şi lacrimi

în trupul meu unit cândva

cu ale tale patimi.

Rănit de moarte uneori,

eşti foc erupt dintr-un vulcan 

şi n-am nici apă de izvor

să sting tot focul meu de dor,

nici porţi să evadez din vis.

Iubirii candele-am aprins

şi arde-n mine tot ce eşti,

doar tu-l poţi stinge,mă iubeşti?

NU DOAR AMINTIRE

 

 Hoinare doruri vin și pleacă-n grabă

 Într-o poveste parcă ancestrală,

 Tu porți orgolii ca pe o podoabă

 Și îmi vorbești c-o liniște formală.

 

 Nedezlegate noduri ne mai leagă,

 Noi stăm tăcuți la capete de poduri,

 M-am dăruit cu dragostea întreagă,

 Tu irosești iubirea prin exoduri.

 

 În lanțurile clipei se zbuciumă suspine,

 Jăratice nestinse s-au reaprins în gânduri, 

 Noi rătăcim prin nefirești destine  

 Și bâjbâim prin labirint de ziduri. 

                         

 Nici vorbă să-ți semnez vreo condamnare,

 Aruncă spada,vreau din nou iubire,

 Renunță la spășita resemnare,

 Prea ne iubim să-ți fiu doar amintire!