ECOUL

 Atâtea distanțe în drumul spre tine

 Și spini fără număr se zbat în apus,  

 Ninsori infernale se-ngână-n suspine,

 Tăcerea brăzdează un dor nesupus.

 

 Sub pleoape mor stele ucise de dor,

 Din visul promis culeg albăstrele,
 Pe munte de plumb, rătăcit un cocor

 Aripa își frânge în orele grele.  

 

 Un val de-ntrebări muțește cernut 

 De brize ciudate, născute din ploi,

 Frâng vechi legăminte, e-un nou început,

 În candele ard rămășițe din noi.

 

 Vapoare-n derivă plutesc spre nimic,

 Dantele de alge strâng lacrimi de foc,

 Încerc să dezleg din noduri un pic

 Dorințe învinse de-atât nenoroc.

 

 Se simte-un parfum adiind dinspre sud,

 Ne-mbracă iubirea în roz crinoline, 

 Ecoul mă cheamă, doar eu îl aud, 

 Licurici dezrobiți luminează destine!