ȘOAPTA INIMII

 Ca dintr-o întâmplare la porțile-nserării

 Prin calde ploi de vară trimiți ce ți-a rămas,

 O umbră, o tăcere, un semn al neuitării,

 Curg farduri de tristețe, un ultim scurt popas.

 

 Ți-am desenat în suflet un continent de vise,

 Neștiind că prizonieră voi fi o veșnicie, 

 Pictez de astăzi  lacrimi cu roua din narcise,

 Te-ai risipit în mine și-ai scris zădărnicie.   

 Mor stelele pe rând, parc-a orbit și luna, 

 E noaptea mult prea noapte și totul e trecut, 

 Desperecheată-i ora, iar ție ți-e totuna, 

 De-ngheață anotimpul în amintiri de lut.

 

 Te-alung ca pe-o nălucă, te-nchid ca pe o carte,

 Mă-ntorc din nou în vară cu ochi spre răsărit,

 Te vreau absent în toate, te du cât mai departe,

 M-am vindecat de tine, mi-e gândul obosit.

 

 Nu mă chema în vise! Nici dorul nu străbate 

 Prin răni de ne-ntâmplare și câmp cu iasomii,

 Iar de-ți va spune vântul că m-a zărit în noapte,

 Nu-l crede, el te minte, e șoapta inimii !