PE UMERI DE CER

 Adie în livadă parfum de primăvară, 

 Flori albe de liliac vestesc nou început,

 Nechează caii clipei, fac cerul să tresară,

 Doi fluturi își unesc destinul în sărut.

 

 Ierni pline de confuzii, azi zâmbet și culoare,  

 Troițe de candoare au răsărit în maci,

 Mi-ai împletit inele din lujerii de floare,

 În crinoline-albastre de iriși mă îmbraci.

 

 Ce mi-aș dori mai mult decât beția-n care,

 Adorm pe câte-o stea și tainic te respir,

 Eu ți-am rămas icoană, de dor vindecătoare,

 Tu giuvaer în salbă, ocean de elixir.   

 

 Nu-mi sunt nicicând de-ajuns ninsorile de meri, 

 Deși mi-ai fost izvor în răsărit de foc,     

 Cheamă de pază îngeri, ne fie ei străjeri

 Și creionează vise cu aripi de noroc.

 

 Cu lacrimi de salcâm, pe trup, noapte de noapte,

 Să-mi scrii câte un vers prin care să-nfloresc,  

 Iar umbrele de vânt alungă-le cu șoapte,
 Mă poartă-n rai pe umeri, de cer, căci te iubesc!