MACI ALBI

 Ca fluturele orb, ce-orbecăie in zare,

 Vei plânge vinovat că n-ai crezut în vis

 Și nici în curcubeul, ce ți-a pictat pe mare,

 Gondole de tandrețe din anotimp nescris.

 

 Va răscoli-n april cu floarea timpurie

 Un dor nevinovat, rămas din rest de ieri,

 Petale-n ploi de măr, pe gene îți vor scrie, 

 Cu degete de rouă, în nopți de privegheri.  

 

 Pierdut între iluzii și-absențe amărui,

 Cu buzele rănite, ce ard de nesăruturi,

 Ai răstignit iubirea pe-o cruce-ntre statui,  

 Vânat de pașii umbrei, țeși fum la bal de fluturi.

 

 Fântâna a păstrat arome dulci de stele

 Și vise risipite  prin alte mângâieri,

 Obrajii șterși de sare, cu falduri din perdele,

 Ascund în riduri cântec de licurici stingheri.   

 

 Din când în când voi trece doar ochii să-ți ating,

 Să uiți de-nsingurarea din iglu de pelin,

 Pe lacrima-n eșarfă, maci albi poate-am să-ți ning
 Să-ți vindec dor bolnav, deșertul să-ți alin.