SCUTUL MEU, DRAGOSTEA !

             Mă dor ploile, scaieții, neputințele, lacrimile păsărilor, aripa frântă al fluturelui, piciorușul șchiop al buburezi, suspinul animalelor, roua florilor, sărăcia lupilor de pradă și  atâtea suflete create de însuși Dumnezeu.  

             Să mă pot apăra de tot ce doare și rănește mi-am construit un zid  de apărare din DRAGOSTE!  Arma mea împotriva durerii e magnolia iubirii !

Dacă mă veți răni s-ar putea să va îndrăgostiți iremediabil de ricoșeul magnoliei mele ! 

            DRAGOSTEA este scutul meu! 

  

DARUL MEU

          La întrebări indiscrete răspund cu dragoste!

Darul meu este dragostea mea! Sufletul meu nu este de vânzare!

M-am îmbrăcat cu iubire, sunt iubire, caut iubire,trăiesc prin iubire, respir iubire ,visez  iubire, dăruiesc iubire.

Unii mă privesc suspicios și mă întreabă: cât costă?

Mi se prelinge o lacrimă în suflet , alteori pe buzele cu care  le dăruiesc sărutul meu. Mâinile cu care îi îmbrățișez curg domol pe lângă trup și simt cum mă sfârșesc.

           Dragostea mea are valoarea sufletului meu .Nu este de vânzare.Eu plătesc costul tuturor darurilor mele: cu cioburi de suflet sfărâmate, cu tristețe,cu lacrimi , dar și cu bucurii și împliniri.

           Celor ce îmi pun astfel de întrebări le spun că în grădina sufletului meu cultiv magnoliile iubirii și că vlăstarii mei de dragoste îi ating și pe ei!

Mă doare însă că uneori ei nu înțeleg!
Iubirea mea nu costă, rana mea însă da! 

  

DIMINEȚILE CU TINE

          De când m-am obișnuit să gust  diminețile cu tine nu prea știu cum să o fac când nu ești în preajma mea. Dacă mă uit la cer silueta ta îmi apare pe colțul unui nor, dacă soarele îmi zâmbește razele lui îmi amintesc de strălucirea din ochii tăi. A venit primăvara și fiecare mireasmă care adie știu că este trimisă de tine ca să-mi amintească că ești aproape. Între noi fiecare distanță se măsoară în petale de cireș. Incep să le număr, iar când voi fi sfârșit numărătoarea tu vei fi venit deja.
Cafeaua pe care o beau are gustul sărutului tău. Mi-am uitat până și sufletul la tine.
Aștept! Nu pot face nimic până nu mi-l dai înapoi. Și oricum doar tu  prin dragostea ta știi să mi-l așezi  în locașul lui . Dragostea ta este libertatea mea .

         Aștept!  Uite….mai sunt doar câteva petale….

  

UNDE SUNT?

     
     Astăzi am vorbit cu mine despre mine, cu mine despre el și tot cu mine despre noi.

Când m-am trezit la realitate eram tot singură.

Inima însă îmi era la el.

Unde să mă mai caut ?

MONEDA

      Fiecare bănuț are două fețe, cap-pajură. Pe moneda mea scrie dragoste pe ambele fețe! Ea nu este o moneda de schimb! O pot doar dărui cu toata dragostea!

TE IUBESC ȘI ATÂT

       Dacă aș încerca să explic cum și de ce, s-ar pierde din profunzimea trăirilor! Cât de mare poate fi o dragoste pe care poți să o descrii? Iubirea mea poartă un nume, zbor albastru spre nemărginire! 

Târziu ? Nu, nu e niciodată târziu!

       Dacă ai reușit să intri tiptil și neobservat și te-ai așezat pe tronul inimii mele luându-mă în brațe și sărutându-mă...fără prea multe cuvinte și dacă eu am închis doar ochii așezând-mi capul pe pieptul tău înseamnă că îmi ești.

Iubirea nu caută , ea găsește pe cel însetat de ea!  

Te iubesc și atât!

POVESTEA ÎNGERULUI MEU

           Îngerul păzitor te însoţeşte până la marginea cerului din tine. N.Petrescu    
             A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că  plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua". Andrei Plesu

               Cred că îngerii au nume, doar că numele lor trebuie păstrat în secret ca nu cumva  vreun puf de păpădie să le atingă imaculatele lor aripi. Îngerul meu poartă veşmântul unui crin albastru .Când gândul meu hoinăreşte, îl văd zâmbind. Mă priveşte cu ochii blânzi şi printre gene lacrima lui naşte perla iubirii. Sunt uimită  adesea că în clipele mele de tristeţe şi restrişte apare  în mod neașteptat. Numele lui ? O, uitasem să va spun că este legat  tot de inimă.  Este Crinul albastru, cel al cărui petale este desenat de nemărginit .În urma miresmei lui răsar alţi muguri , pe care cu ceva timp în urmă poate nu îi experimentasem atât de real, răbdarea, bucuria, fericirea şi împlinirea. S-a coborât atât de adânc în suflet, încât îl confund cu fiecare celulă al eului meu. Şi chiar dacă locuieşte în inima mea mi-e dor de el clipă de clipă.

             Îngerii crini răsar în diminețile inlăcrimate şi aduc smaraldul iubirii din cer. Ne miruie cu parfumul lor şi ne amintesc că sunt prezenţi chiar şi atunci când aparent noi nu îi vedem. Îngerul meu  îmi alintă  inima şi fiecare gând al meu îi face ziua mai frumoasă.

Nu ştiu prin ce miracol m-a găsit şi cum a reuşit să fie stăpânul inimii mele , nu ştiu nici măcar cum aripile lui  mi-au îmbrăţişat trupul într-atât  încât  am ajuns să îi aparţin în întregime. Ştiu doar că am aşteptat îndelung o zi, în care toate visele mele cu privire la el să se-mplinesca.

Mă sufocase griul interminabil al fiecărei zile şi când  am deschis ochii sufletului el era deja aici, pictandu-mi iubirea cu macii primăverii....Un pastel pictat din suflet, pentru suflet.

Dacă aş încerca să descriu simfonia sufletului meu, nu aş face decât să las să se piardă muzică înălţătoare a trăirilor. Nu poţi descrie iubirea.O poţi simţi sau nu.

Când soarele dispare subit din viaţa noastră apar îngerii şi ne dăruiesc o fărâmă din inocenţa şi  puritatea cu care sunt înzestraţi, scaldându-ne inima în ape limpezi. Fără îngerul meu, nu ar fi fost cu putinţă să iubesc cum iubesc, să cred şi să sper.

             Îngerul meu crin  mi-a fost alături chiar şi atunci când primăvara era departe de inima mea! Sufletul meu fusese multă vreme în renovare, una lungă,fără sfârşit .În permanenţă am adăugat şi am şters pete de culoare, toate nuanţe ale aceluiaşi gri .Parcă nimic din ceea ce pictasem cu lacrimi şi dorinţe  nu semăna cu visul meu.

             În timp ce privea neputinţa în care mă adâncisem, îngerul a luat pensula credincioşiei şi cu iubire a şters tot ceea ce pictasem până atunci. Vorbea în şoaptă pentru ca nici o boare a primăverii să nu poată să îi fure cuvintele. Pe măsură ce aşternea pete noi de culoare mi-a resuscitat inima, privind adânc în ochii mei. Pentru o clipă timpul s-a oprit în loc. Cred că a recunoscut vocea inimii mele, chemarea mea, fiindcă la camera de gardă a vieţii erau multe alte suflete. S-a oprit în dreptul meu, m-a ascultat, m-a privit  şi sarutandu-mă  mi-a şoptit: sunt aici.

Cum l-am recunoscut?
Nu după zâmbet, nici după aripi sau mireasmă, ci după felul în care mi-a zămislit în suflet dragostea!

Te iubesc, Crinul meu înger, să ştii!

ÎNDRĂGOSTIT?

          Îndrăgostit? Două inimi bătând în același ritm, la distanțe de anotimpuri, nemărginiri și vise...Fără dragoste, fără celălalt suflet pentru care știi că exiști, ești doar un chimval răsunător.

Fără iubire ai sufletul înjumătățit. 

          Cum să trăiești doar cu jumătate de suflet?

POEZIA INIMII

          Cea mai frumoasă poezie este cea a inimii. Ea cântă o arie pe care doar sufletul tău o știe fredona și doar o parte din sunetele ei îngerești, înălțătoare poate fi  auzită și simțită de cei care timid încearcă să ți-o perceapă.

          Cea mai sublimă poezie este cea a iubirii noastre.

DOR DE CRIN

 Sufletul ?

 Trădat,rănit

 descumpănit

 și sfârtecat.

 Înaripat

 de-ndrăgostit.

 Abis nescris

 zapis închis în vis

 de dor.

 

 Și inima?

 Un colț de cer  

 clocotitor,

 cu întristări

 și cu fior    

 Aleanul ei ?

 o cântă vântu-n adieri

 pecetluind

 sărut.

 

 Și fluturii ? 

 Pictează zâmbete 

 din nori,

 pe-aripa lor

 ninsori de dor

 cu roua dulce 

 din culori, 

 ofrandă

 crinului. 

 

 Din depărtări

 topit de drag,

 angelic mag,

 din rai șirag,

 duiosul crin

 imaculat

 îmi bea alintul

 din priviri și

 irosiri.

 

 Eu?

 În zbor 

 ador un visător 

 mă sting de dor

 arzând stingher 

 și temător.

 Iubesc un crin!

 Eu veșnic dor 

 El trecător!

Dorul nopții

          

            De ce dorul îmi bate la fereastră cu razele lunii? Iar stelele de ce vorbesc și ele despre dorul meu? Vreau un cer umbrit de nori. Poate dorul uită de mine.

DE-AI DORI

 Tresare un dor galopând prin jăratec,

 Delir mi-e iubirea, ard fluturi în foc,

 Sărută-mi tăcerea, rostește-mi descântec

 Sau scrie-mă-n cartea ce-mi poartă noroc.  

 

 Corola de mirt pătimașă de-ți plânge

 Când dorul de mine-n oglinzi mari se sparg,

 Cu aripi  divine de înger voi frânge, 

 Vlăstarii de-alean și-al tristeții catarg.

 

 În clipe de taină când stele-ți vor ninge

 Cu vise pe gene în zbor de-anotimpuri,

 Din roua iubirii cu mir te-aș atinge

 Și-n suflet aș țese din raze alinturi.

 

 Cobor în adâncuri de tine prin timpul

 Ce-ți strânge-n calvar miraj sidefiu,

 Ți-aș umple cu perle de smirnă tot trupul

 Un crin imperial de-ai dori să îți fiu.

 

CRINUL ALBASTRU

           Crinul albastru a înflorit în primăvara vieții mele! Vă doresc prieteni dragi ca fiecare dintre voi să-și scuture promoroaca și să-și alinte sufletul cu bucuriile mărunte ale zilei.Adunate laolaltă fac din noi o simfonie. Iubirea este mai aproape de voi decât voi înșiși sunteți. Priviți cerul, zâmbiți primăverii și uitați-vă în grădina sufletului vostru să vedeți care dintre flori a înmugurit!
Eu iubesc crinul albastru.Voi? 

ÎNDRĂGOSTIT

              Într-o bună zi te vei trezi dimineața cu fluturii iubirii în suflet, îndrăgostit! Lasă-i să zboare, cu siguranță se vor reîntoarce , știu ei inima căruia îi aparțin.Mereu știu!

TU, CRINUL MEU ALBASTRU

 Nici astăzi nu pot spune că nu te mai aud,

 Doinesti în mine veșnic, indezirabil zbor,

 Te rătăcești anume cu sufletul tău nud

 În resemnări abstracte de vis amețitor. 

 

 Vreau doar o amăgire, atât te-aș mai ruga,

 Să-ți  pot simți zefirul în zbucium și vâltoare,

 Aș vrea să-ți gust polenul, să știu a conjuga  

 Iubirea mea flămândă cu semne de-ntrebare.

 

 Prin gesturi inocente să-mi spui că mă iubești,

 Chiar de-i târzie clipa și visul perimat,

 Apoi de ești în stare să pleci sau să-ți dorești 

 Decorul altei inimi să-l schimbi pe un păcat.

 

 În rugăciune sfântă mă rog să-ți fie bine,

 Dar vinovate doruri trudesc în vechi confuzii,

 Alintă-mă în vise, vreau să-nfloresc în tine,  

 Cu stele spală-mi dorul crucificând iluzii.  

 

 Vorbesc cu mine însumi, parfumul ți-e prezent, 

 Îmi ești un crin albastru , mireasma ți-e otravă,  

 Tu m-ai jertfit în muguri și-n moarte evident,

 Ești dulcea mea povară, ispita mea bolnavă.

 

 

  

DESPINA

        
            Dincolo de ceea ce ne puteam spune în puținele clipe pe care le-am petrecut împreună  îmi păreai atât de apropiat  ca  și când ne-am fi cunoscut  dintr-un vis . Ți-am recunoscut vocea din miile de alte voci care îmi erau sedimentate în sanctuarul inimii ca fiind dintr-un timp îndepărtat. Acea voce inconfundabilă,  vibrează și acum în sufletul meu deși, paradoxal nu vorbisem niciodată cu tine. Știam că tu ești acela .Și dintr-odată o bucurie nemărginită mi-a inundat întreg trupul.Mă îmbrăcasem cu haina singurătății și acum venise timpul să mă dezbrac de ea.Mi-ai spălat ochii cu perle albastre și mi-ai sculptat zâmbetul pe chip.Te așteptam pe faleză iubirii și  te-am recunoscut încă din clipele pe care doar mi le imaginasem.  Erai cu siguranță tu.Numai tu puteai fi .Ai imortalizat pe buzele mele sărutul și sufletul meu ți-a cântat un cântec nou, doar de noi știut. Te simt dincolo de timp, necuvinte și mări.  Nu există nici o distanță între bătăile inimii noastre.

          Unele  suflete poposesc pe cărarea vieții noastre și prezența lor în eul nostru devin atât de tulburătoare încât întâlnirea cu ele îți schimbă destinul.Te emoționează într-atât încât par că vor să răspundă rugăciunii inimii! 

        Oare purtăm vina unor vise?

        Nu știu. Dar limbajul iubirii este același în toate inimile. 

  

CINE SUNT

       Sunt doar un suflet în care opaițul arde veșnic! Îl țin mereu aprins fiindcă nu se știe cine se poate încălzi la flacăra mea!

 

 Eu vin tiptil pe nori de gând

 În inimă vreau să-ți pătrund

 Nu iscodesc, doar râd sau plâng

 Stau în tăcere și ascult

 Eu doar iubesc ce e frumos 

 Și caut lumina Lui Cristos! 

 Primește-mă în casa ta

 Am să-ți colind cu praf de stea! 

NU-ȚI SPUN ADIO

Tu crezi că sentimentele unui om se schimbă în funcție de tăceri sau necuvinte? Spune-mi, ești fericit sau te-ai împăcat cu tine?

 Viscolesc în mine rătăcite-atingeri,

 Cioburi de suspine n-au cum să te doară

 Voi pleca cu sănii trase de înfrângeri

 Nici o disperare nu îți este-amară,

 

 Dumnezeu doar știe că în mine ninge,

 N-am cui aparține pot pleca oricând,

 Voi stârni Golgote când mă voi învinge

 Umbră nepereche îți voi fi curând.

 

 Dorul mi-e chinină,crește neputința,

 Pururea căință, doar atât mai știu!

 Sângeră iubirea, răstignesc dorința,

 Sunt golit de sevă, un amurg târziu.

 

 Îți pictez un zâmbet, curcubeu din temeri

 Poate-n dor de mine îți vei aminti,

 Astăzi plec departe-n țara unor îngeri,

 Nu-ți spun nici adio, nu te osândi!

  

AM ÎNDRĂZNIT

    Mi-am deschis brațele îmbrățișându-te cu toată dragostea, ți-am atins mâinile, poate reci, poate într-un mod mult prea timid, ți-am sărutat răsăritul și i-am mulțumit Lui Dumnezeu pentru tine! Ceea ce nu am reușit poate e să-ți ating sufletul!

    Îmi cer iertare, măcar am îndrăznit!  

CĂLĂTORI, VISE ȘI IUBIRE

  

                Cât de frământat poți fi chiar în miezul zilei, în timp ce te abandonezi amintirilor și răsăritul te mângâie cu razele lui încercând cu tot dinadinsul să-ți alunge tăcerile, lacom de visele tale.

 Vine timpul să-ți faci ordine în gânduri, în suflet , printre nimicuri sau prin noianul miilor de dorințe, printre visele pe care voluntar sau involuntar nu ai îndrăznit să le dai aripi pentru a se împlini. Toate aceste frământări ale eului devin la un moment dat sufocante și nu mai reprezintă nici semn de înțelepciune nici de neputință, ci mai degrabă incertitudine. Te obișnuiești cu ele, devin locatari ai sufletului tău și nici nu bagi de seamă că ajung să te copleșească și să-ți conducă într-un fel destinul.Totuși,în fiecare din noi trebuie să existe suficient potențial, dar mai ales curaj de a recunoaște că a venit vremea să le descătușezi și să te eliberezi de tot ceea ce nu te ajută să mergi mai departe pentru a putea rămâne  pe stanca încrederii  în propriile forțe, cu ochii  ațintiți spre nemaginitul cer de unde ai putea primi ajutorul....

              Pentru unii dintre cei care călătoresc cu noi în corabia vieții, ceea ce facem, ce gândim sau ce visăm trebuie să aibă logică, o explicație clară, uitând adesea că cele mai frumoase și intime vise sunt legate de imaginație și că sunt simfonii pe care doar sufletul nostru le poate asculta și oricât ai încerca să  descrii valsul inimii, sufletul lor nu îl poate auzi. În fond, ce drept ar avea să asculte cântul inimii noastre, să ne tragă la răspundere sau să-ntrebe retoric de ce luăm anumite hotărâri, pentru cine și care ar putea fi scopul? Unii devin curioși, alții doar iscoditori ,unii îți rămân alături până la sfârșit,  dar cei mai mulți  doresc mai degrabă să afle amănunte despre viața ta decât ceea ce simți tu cu adevărat. Te abandonează sau îi coborî tu însuți din corabia ta într-un anume  moment dat fiindcă realizezi că umărul lor nu este îndeajuns de ferm și nici prietenia lor îndeajuns de mare pentru a te susține și a-ți dărui necondiționat așa zisa lor dragoste. În loc să te încurajeze să împingi caleașca cu vise și să o înaripezi ei o trag prin colbul sufletului lor, prin hârtoapele propriilor lor judecăți .Habar nu au cât este de greu să stai tot timpul cu hățurile legate și să tot aștepți să ți le dezlege cineva, când defapt puterea deciziei cât și modalitatea de a le dezlega stau adesea în noi.

 Mai sunt și cei care urcă în corabia ta aparent întâmplător și de care te poate lega o prietenie minunată,sinceră și dezinteresată și care cu toată puterea și înțelepciunea de care dispun luptă cot la cot cu tine .

Când Dumnezeu îngăduie ca unii să părăsească corabia in care care călătoresc alaturi de tine,  cu siguranță îi va înlocui cu alții pe care să îi poată folosi cu dragoste spre creșterea ta spirituală sau spre a-ți arăta cât de reale sau nu sunt visele tale.

                  Sunt vise care dăinuie în sufletul nostru ani întregi , care cresc pe măsură ce timpul încearcă să le macine în moara lui , dar sunt și cele care mor la fel de repede cum s-au născut Poți  visa tot ceea ce îți dorești și speri să ți se întâmple. 

                  Uneori deznădăjduiți afișăm o așa zisă nepăsare față de anumite situații sau oameni,ne închidem în carapacea noastră și dorim să fim lăsați în pace să ne oblojim rănile, să adunăm cioburile și să gustăm răsăritul . Este un mod de a ne apăra de hoții gândurilor,  viselor și speranțelor noastre. 

  Un lucru nu l-am înțeles și nici nu-l voi înțelege vreodată: cu ce sunt ei mai fericiți sau mai nefericiți dacă știu sau nu dorurile sufletului nostru? Ei oricum nu vor înțelege niciodată de ce între noi a rămas acea punte invizibilă care ne-a dezlegat aparent pentru o vreme, dar care ne-a legat etern prin firul nevăzut al dragostei. Noi știm însă că nu am început nimic din ceea ce ne-a legat. Am continuat doar să fim o prelungire unul altuia  dincolo de timp, conjuncturi și aparențe.Cred că visele noastre s-au tot adunat punându-se în șir indian până când au ajuns să se unească.  Eu la un capăt, tu la celălalt 

 A simți că aparții cuiva indiferent de timp, pretexte sau îndoieli este un dar ceresc.A te dărui cuiva necondiționat fără să eziți, fără să ai așteptări, cred că aceasta este dragostea adevărată.Ne rămâne să fim suficient de responsabili să lăsăm să crească alte prelungiri care să ne unească definitiv, care să ne sudeze.Când mă gândesc la tine până și tainele cele mai ascunse se descălță de temeri și fug să te întâlnească. Gânduri risipite în mine se zbat în clepsidre de dor etern. Nu încetează niciodată să spere și așteaptă în templul sufletului să se-mplinesca.Căci tu, tu ești eu și eul meu locuiește în tine.Mă oglindesc în ochii tăi și din chemări pe care numai tu le auzi împletesc funiile dragostei.  Întotdeauna la un capăt EU și la celălalt TU!