CONTRATIMP

 Reduc la absurd tot ce pot să îți fiu

 Pot culege o stea din nimicul pustiu? 

 Tu zețar de cristale, eu un nufăr în zale,

 În a inimii vale, câte râuri de jale?

 

 Într-un suflet rănit de nimicuri umbrit         

 Ești poem desfrunzit sau hotar împietrit?

 Mă-ntristezi sau m-alinți tresărind pătimaș,

 Niciodată constant, când iubit, când vrăjmaș.

 

 Eu un zbucium nestins, tu un strigăt învins,   

 Toamna-mi sângera stins ca nisipul prelins.  

 Eu verbu-a iubi, tu un mod de-a-nrobi,

 Compromis nu pot fi, tu năvod de o zi.

                                                                  

 Nu îmi cere s-aștept, nici nu vreau, nici nu pot,

 Conjunctivului tău îi răspund prin boicot,

 Te iubesc la prezent, nu-nțeleg un alt timp,

 Pun cenzură pe gând, suntem doar contratimp.

O SINGURĂ IUBIRE

  

 Port iar veșmânt de arderi și cenzurate patimi,

 Secundele-mi par zile și pasul abătut,

 Mi-am pus chiar și zăbrele pe râurite lacrimi

 Și santinelă-n suflet, dar dorul s-a zbătut.

 

 Am rupt cămașa toamnei și-am dărâmat și puntea,

 Fântâna am secat-o, să-năbuș al meu foc,

 Am implorat și cerul să-mi spulbere iubirea,

 În buzunarul sorții mi-am pus un busuioc.

 

 Descânta parcă vraciul prohodul depărtării

 Și serafimi angelici ne tot pansează rana,

 Jelește bocitoarea, să dăm pe veci uitării,

 Dorințele și-aleanul, că nu-s decât nirvana.

 

 Pecete ți-e sărutul, captivă-mbrătișarea,

 O veșnică iubire etern ne-a sigilat,             

 Eliberează-mi gândul,scurtează așteptarea,

 Împiedică risipa și visul exilat. 

PENTRU TOTDEAUNA -INES POPA

Legătura dintre sufletele pereche merge mai departe decât "până moartea ne va despărţi" pentru că dragostea adevărată nu moare niciodată.  Richard Webster

 Lași semne peste tot pe unde treci,

 Stângace gesturi de iubiri cernute,

 Ștergi altă zi din calendar și pleci

 Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

 

 Ne cuibărim dorințele-n tăceri

 Și frângem așteptarea-n neputințe,

 Doi robi nevindecați de remușcări,

 Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

 Alerg spre anotimpul de cleștar,  

 Sunt prizoniera vinei fără vină,

 Cânt un refren ce știu că e-n zadar

 Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

 

 Ești temnicierul propriei chemări,

 Te-ascunzi în carapace de genune

 Și tragi obloane peste lungi visări,

 Sculptându-mă în stele fără nume.

 Ai să mă chemi în fiecare zi,

 Am să-ți răspund în fiecare noapte,

 De-n astă viață nu ne vom mai fi

 Ne vom iubi și dincolo de moarte.  

  

ANTITEZA UNEI IUBIRI

 Nu vreau să-mi fii și totuși tu îmi ești

 Zădărnicie, rai, eternul mâine,                 

 Revii și pleci sau doar mă răvășești,

 Destrami în suflet vise orfeline.

 

 Nu ștergi cărări, dar nici nu le închizi,

 Aprinzi un foc ce-n lacrimă îl stingi,

 Ca pasărea de pradă mă ucizi

 Și-n spovedeli de taină mi te frângi.  

 

 Sărutul tău amăgitor, fugar,

 O zbatere-ntre lege și destin,       

 Ești aripă de înger fără har,

 Lași resturi de amor diamantin.

 

 E straniu tot ce-n mine risipești,

 Te-alung ca pe dorințe interzise

 Și te îngrop în stelele cerești,

 Dar țeși ca un păianjen alte vise.

 

 Salvează-mă te rog de tot ce-mi ești,

 De cupa cu nectar și cu venin,

 Sunt un poem ce nu poți să-l citești,

 Ești anotimp de miere și pelin.

 

 Iubirea noastră-i boală fără leac,

 Două viori, dar fără de arcuș,

 Înstrăinați, dar împreună-n veac                                               

 Un veșnic coborâș și un urcuș.                               

                     

 

TOAMNĂ NOSTALGICĂ-INES POPA

 Toamna lăcrimează bruma peste frunze

 Ca vrăjit dansează-n foșnet abătut,

 Dorului lunatic îi aduc acuze,

 Că se cuibărește-n gândul surd și mut.

 Frunze risipite vin în avalanșe

 Și adorm pe tâmpla zorilor târzii,

 Mă colindă noaptea-n zdrențe de mătase

 Nu te-aștept nici astăzi,știu că n-ai să vii.

 Ard un vreasc din tine, ce-mi încinge focul,

 Sub castani nostalgici cerul îl invoc,

 Trece  ea și toamna, ia și nenorocul

 Merg să vând și dorul într-un iarmaroc.

 

 Vând o amintire,vise și fantasme,

 Inima-i bogată ,cumpără nu vrei?

 Am pe buze struguri și în gene basme,

 Iar rapsozii toamnei  cântă pe alei.

 

 Astăzi este gratis orice vei alege,

 Dau pentru un zâmbet umbrele himerei,

 Dăruiesc iubire , reverii pribege,

 Umple-ți buzunarul,hai de ce nu vrei?

 Port veșmânt de frunze galben aurite,

 Sufletul mi-e rugul unde toate-mi sunt,

 Am rămas cu doruri, ceasuri  osândite,

 Toamne cu iluzii și cu păr cărunt. 

FRÂNTURI DE SUFLET

 Când orele-nserarii clipeau timid în geam

 Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 

 A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream

 În gara fără nume, prin cioburi de tăcere.

 

 Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite,    

 Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,

 Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite

 Și am aprins făclia aducerii aminte.

 

 Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte

 Și nu regret robia vremelnicei stihii,

 Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,

 De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.

 

 Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene

 Și porți de amăgire rămas-au ferecate,

 Am îngropat Siberii în nopțile perene

 Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.

  

 Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,        

 Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,

 Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,              

 Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

 

 

 

 

  

SUFLETUL CAILOR

 Cai în galop rătăcesc în nisipuri

 Alintați de o lună ce-și scutură geana,

 Scormone-n zdrențe de vechi anotimpuri

 Când  orele nopții le mângâie rana!

 

 Se-ntreabă adesea cu suflet candid                                  

 De mie sau ție, chiar nu ne pasă

 Că-n inimi au strâns numai zbucium morbid

 Și dor de pădure și iarbă melasă.

 

 În sătucul lor mic ce n-are nici nume,

 Povara e singura grijă ce-o știu,

 Gârboviți,întristați de a zbaterii lume

 Nechează-n galopul vieții pustiu.

 

 De-n ochii lor blânzi vei privi vreodată,

 Vei vedea că iubire vor dori să împartă

 Astenici ,sfârșiți de-a răului gloată

 Nici chiar potcoava noroc nu le poartă.

 

 Cu pletele-n vânt și coamele brune

 La circ ei încântă o lume pestriță,           

 N-au drept să rateze în curse nebune

 Și fiece zi joac-un rol de actriță.

 

 Sunt plini de tandrețe, iubesc fără teamă,

 Au sufletul nobil de vrei să-i privești,

 Ei nu te trădează,nu mint niciodată

 Și-atunci când nechează vor doar să-i iubești.

 

  

TOAMNA UNUI CORĂBIER

  

 În toamna despletită de clipe trecătoare  

 S-a strecurat vlăstarul tăcerilor brumate,

 Doar frunzele stinghere-n tristeți-amețitoare  

 Își mai aduc aminte de veri înmiresmate.

 

 Mă plimb cu dor de tine prin iarba amorțită,

 Îmbrățișați copacii par siluete-n noapte,

 Privesc vrăjită ploaia prin negura fardată

 Și aria iubirii o cânt prin stinse șoapte.

 

 Perdele de aramă îmi tăinuiesc cărarea,

 Aromele de struguri,răsfăț de bob șirete,                 

 Hățișul toamnei tale îmi sângerează zarea

 Și-n menuet dansează pădurea de regrete.

 

 Învăț să uit uitarea care-mi subjugă visul                             

 Și stelele speranței le-aprind în calea ta, 

 Ne-a mai rămas o noapte, găsi-vom paradisul?                    

 Căci vara-și ia adio și pleacă-n țara sa.

 

 Împodobiți cu haine de bal multicolore,

 În fantezii celeste ,minuni în sărbătoare,

 Natura își serbează cu grație și-ardoare

 Plecarea spre înghețul cetăților polare.

 

 Iar păsările cântă-n orchestre siderale

 Și se strecoară candid prin borangic de cer,

 Vitralii de-acuarelă  par frunzele banale          

 Și-n calendarul vieții eu, doar un corăbier…

POVESTE-INES POPA

          

 Amurgu-și cerne ziua în crengile brodate                         

 Și sufletul își spală în smirnă amintirea,

 Alambicate doruri ,viori îngândurate,

 Contorsionate zile îți tot ascund venirea.

 

 Rescriu pe un papirus povestea despre noi,

 Deplină feerie de basm și nostalgie,

 Cutreier neumblate cărări de amândoi

 Și-aduc puțină vară în toamna ta târzie.

 

 Când orele înfrânte minutele-și dezbracă

 Și marea-și plânge valul de țărmul tău ucis,

 Mă poticnesc de-absențe în liniștea opacă,

 De-nstrăinate vise,de suflet indecis.                   

 

 Și orice drum spre tine e ferecat cu lanțuri,

 Solfegiul vieții tale, un cânt dezacordat,  

 Iei lecții de uitare ,mimând noi începuturi,

 Ești corigent iubirii ,un veșnic candidat.

 

 Te va ajunge iarna tristeții îndoliate            

 Și lacăte de tine vei vrea să le deschizi,      

 Buchete de speranțe-n delir înlăcrimate                         

 Și ghimpele minciunii dori-vei să ucizi.                

 

 Înstrăinat de tine-n risipe repetate,

 Înfrânt de neputință, cu un destin incert,    

 Îngenunchiat de plânset prin vise exilate,

 Eu oază a iubirii,tu ciob într-un deșert.

 

  

INCERTITUDINI-INES POPA

 Doi rătăciți pe drumuri diferite

 Întemnițați de vise efemere,

 Sculptând destine-n scoică adormite, .

 Cu amintiri de scurt metraj  stinghere.

 

 De ce și cum și când de vom mai fi,

 Doar semne de-ntrebări  iscoditoare,

 Răspunsul,o enigmă, nu-l vom ști,     .

 Speranțe răstignite-n închisoare.

 

 Făclii de dor în sfeșnice mai cresc,

 Suntem doi trecători în acolade,

 Uitați la o răscruce, în timpul nefiresc,

 Două viori plângând în serenade.

 

 Zâmbim fugar din amintiri cernute,

 Străjeri fideli  stau visele-nrobite,

 Suspină viața-n clopot de minute,

 Noi stăm captivi în nopțile-mpietrite.

 

 Iubire iscălesc pe cerul tău incert,

 Semnezi cu disperare pe zorii unui gând,

 Săraci de răsărituri în ritmul nostru-alert,

 Nici singur,nici cu tine,spre ieri și spre nicicând. 

 

 

 

  

O ZI CU TINE-INES POPA

 

 Zburam într-o caleașcă de dragoste stelară,

 Convoiul meu de vise mă însoțea prin astre,

 Dar ce blestem e oare,de port ca o povară

 Nenumărate vise în genele albastre?

 

 Doream pe pânza vieții să-ți vesnicesc surâsul,                     

 Am rupt speranța-n două și-am împărțit cu tine,

 Luceafărul iubirii ți l-am aprins în ceasul

 Când ploile-ncercarii săpau adânci suspine.

 

  Cât aș fi vrut să-ți dărui din anii mei o viață,

  Cu foc să-ți scriu pe buze în noaptea pătimașă,

  De ce oare iubirea ca un mosor de ață

  Se-adună ,se deșiră sau e sinucigașă?

 

 De ce există lege în nopți fărădelege,

 Iubiri ce nasc pasiune și nu mor niciodată,

 Și sensuri giratorii făr-a putea alege,

 Enigme însemnate cu taină-n gând brodată?

 

 Te-ntreb zadarnic astăzi în toamna mea-ntristată,                                

 Iubirea n-o dezleagă nici umbrele străine,         

 Noi am jucat la zaruri o șansă ce vrea plată,

 Aș da o-mpărăție pe doar o zi cu tine!

 

  

PARFUMUL UNEI FREZII

 O rază cristalină pictează orizontul

 Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,   

 E limpede izvorul ce tremură-n albastrul

 Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.

 

 Mă împrumut de tine din toamne adormite  

 Și te dezbrac de umbre și indecise vise,

 Te recompun cu sete de doruri viscolite 

 Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.

 

 Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul  

 Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,

 Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,

 Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.

 

 Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,

 Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,

 Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut

 Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.

 

 Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,

 O lacrimă orfană de dor nevinovată,   

 Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,

 Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.