ÎȚI SCRIU

 Îți scriu cu ploi de alge dintr-un ocean de lacrimi

 Mi-e iarăși dor de tine și de cuvânt nespus,

 Beau cupa cu iubire dintr-un izvor de pătimi

 Și plâng în mine nuferi, de arșiță-s răpus.

 

 Suspin, mă doare-absența, te-au rătăcit himere, 

 Port jug de întristare și frânghii nevăzute   

 Mă-nlanțuie cu temeri în clipe de-așteptare,

 Caut leac de vindecare în agonii oculte.  

 

 Bolnave îmi sunt toate când nu te simt aproape

 Narcisă muribundă în geamăt de conflicte,

 Iar zăbovesc la vama iubirii prin hârtoape,  

 În țipete de fluturi duhovnici dau verdicte.

 

 Într-un mănunchi de vise înmugurești din cerneri,

 Înșel hoțește timpul, rup foi din caledare,

 Vrăjmașii neputinței  îmi zămislesc înfrângeri

 Mă biciuește dorul, respir prin nerăbdare. 

 

 Ți-aș mai fi scris iubite din nopți dezacordate,

 Dar mă grăbesc în vise sperând să te-ntâlnesc, 

 Aud un cor de îngeri prin lacrimi dantelate

 Mi-e dor! Cu aripi frânte îți scriu că te iubesc!

 

  

PORT VINA IUBIRII

 Azi orice drum spre tine îmi este interzis,

 Din valea unei plângeri doar lacrima de sare, 

 Nu văd nici o potecă, e totul compromis,

 Ard ca o lumânare în clopote amare.

 

 Îmi e străină clipa, iubirea un blestem,

 În suflet mii de cuie mi le-au bătut pe rând

 Atât îmi e de dor de tot ce nu suntem, 

 Și îngerii tristeții veghează sângerând.

 

 Mă mint că nu îmi pasă și îmi ascund oftatul,

 Dar spinii așteptării  îmi sapă disperarea           

 Și lipsa ta mă doare și nu-nțeleg păcatul,

 Ieri m-alinta speranța iar azi îi gust trădarea.

 

 Din zbucium și răspântii scriu ultima scrisoare,

 Vreau iarăși libertate, dorințele-s cătușe,

 Înalț o rugăciune și din a mea strânsoare 

 Chem îngerii luminii din stelele apuse. 

 

 Adun cenușa serii și-n drum ce ne desparte,

 Doar pesacaruși lunateci cu mine rătăcesc,
 În dar aș vrea uitarea în anotimp de moarte,

 Iertare peste vina că încă te iubesc!

   

 

 

PRIETENII TĂI ÎNGERII

          

         Dăruieste-ţi  sufletul tuturor fără condiţii ! Fii însă cu ochii larg deschişi că printre cei cărora le dăruiesti sufletul tău, s-ar putea să fie şi  cei care ţi-l resping cu sau fără motiv, sau mai rău vor încerca să te păteze cu smoală . 

Nu te întrista. Îngerii tăi întotdeauna veghează şi te vor ţine pe aripile lor înălțându-ţi zborul. Ei nu te părăsesc,nu trădează, nu clevetesc ,nu pun întrebări .Ei îţi sunt doar alături și te iubesc cu tot ceea ce eşti. Haina lor va fi întotdeauna imaculată. Ai grijă să nu îi ignori şi  să nu îi rătăcești prin vreun colţişor de suflet.

          În credincioşia lor ei te așteaptă cu răbdare până când vrei să îi vezi şi  atunci îţi dăruiesc şi mai multă dragoste şi se bucură de regăsire! 

          Îngerii există ! Deschide-ţi ochii inimii ! Ei întotdeauna văd şi ştiu cel mai bine.

          Inima ta ştie şi îi va recunoaşte!

LA MODĂ ?

               
          Nu știu de ce marea majoritate a oamnilor își doresc să fie la modă.

 La modă în vestimentație, la modă în amenajări interioare, la modă în alegeri, la modă în politică fiindcă nu se știe care dintre ei vor veni rușii sau americanii, la modă în bunuri de larg consum, chiar dacă nu au trebuință de marea majoritate dintre ele se achiziționează în neștire, la modă în alegerea unui automobil , chiar dacă  împrumuturile în bănci sunt pentru trei generații, la modă în alegerea unei școli , ea trebuie să fie neapărat de elită fiindcă la sate nu se mai face școală și nu mai există nici un domn Trandafir, la modă în dragoste. 

         A ajuns oare moda și în dragoste?  Pesemne ca da.Nu se mai iubește cu sufletul , cu întreaga ființă ci cu tot ceea ce înseamnă carduri bancare , cumetrii, nepotisme și multe astfel de lucruri care îndeplinesc condițiile unora în a-și găsi un partener sau o parteneră. Numai că după ce trece moda rămâne moda regretului, a suferinței, a lacrimilor , a psihologilor și dintr-o dată tot ceea ce au crezut a le fi de folos și la modă  îi aruncă pe unii în valea umbrei morții!  În această vale care ajuns să fie și ea modă.

        Un singur lucru este uitat de cei care creează moda , dar și de cei care și-o însușesc cu atâta ușurință. Că Dumnezeu ne-a creat cu un suflet , cea mai mare comoară a ființei noastre. Și sufletul nu este la modă. ”Si ce-i folosește unui om să câștige toată lumea dacă-și pierde sufletul?” Marcu 8;36

               Așa cum frumusețea se află în ochii celui care privește, tot așa și sufletul fiecăruia este un unicat , un mărgăritar de mare preț și el poartă amprenta cerului, al creatorului.

Din păcate moda trece, se repetă, este schimbătoare și ceea ce astăzi este la modă peste noapte s-ar putea să nu mai fie. Un veșmânt la modă incluzând tot ceea ce cred unii că le bucură sufletul  devine în mod  neprevăzut și neașteptat o povară  care îi  îmbracă cu haina jalei, a depresiei și a suferinței.

            Mare grijă cu moda !

Dragostea, îndelunga răbdare, credincioșia, bunătatea, mila, recunoștința, onoarea, cultura, arta , generozitatea vor fi veșnic la modă ! 

           Iubirea nu este o modă, ea este sufletul dragostei, iar sufletul este iubirea însăși! 

  

HAZARDUL

HAI VINO, NU TE TEME!

        Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legamântul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine. Isaia 54:10

 E-o liniște de moarte. Azi a căzut cortina.

 A mai murit un vis, nu știu a cui e vina?

 Nu-mi pasă nici de clipă, nici de a ei trădare,

 Mă doare amintirea și oarba mea eroare.       

 

 Nici crinul nu-nfloreste, nici macul, nu-i nici soare

 S-a stins chiar și iubirea în clopot de-așteptare.

 Nici pescăruși nu țipă, nici stele nu mai cântă

 Nici licurici zburdalnici, doar inima-i înfrântă.   

 

 O  lacrimă se zbate, mi-e sufletul ostatec,

 E o tăcere-adâncă străpunsă de jăratec,

 O singură-ntrebare mai îndrăznesc să-mi pun

 De ce în mine toate s-au prefăcut în scrum?             

 

 Azi nu mai plâng, nu-mi pasă, în orice e-un sfârșit

 Privesc în taină cerul, uitasem ce-am dorit!       

 Te strig dintre ruine, din foc și încercare,

 Iar am căzut la testul iubirii și mă doare.

 

 Și ți-am promis știu bine și iar m-am abătut

 Tu știi atât de bine că nu sunt decât lut!

 Mă iartă azi de toate, veghează zborul meu

 Căci fără tine Doamne sunt diamant în hău!

 

 Din văi adânci și freamăt o voce mai aud:

 Hai vino, nu te teme, ți-am fost de la-nceput!

 Nu căuta-n gunoaie mărgăritar iubit,

 Ești fiica mea, mă doare, nici azi n-ai priceput?

 

 Iubirea mea-i adâncă și veșnică și mare,

 Iar omul e țărână, se naște și-apoi moare.

 Tu fiică ești de rege și-așa vreau să rămâi!

 Hai vino, nu te teme, la dragostea dintâi!

 

 Aruncă în adâncuri amarul, tot ce doare,   

 Eu îți rămân iubire pe veci. Îți dau iertare!

 Și un ocean de pace de-odată m-a cuprins

 Cu dragoste divină Isus, El m-a atins.

 

SINGURUL SPECTATOR

          Cele mai inimaginabile spectacole sunt cele din interiorul nostru. Acolo sunt clovnii care te fac să plângi sau să râzi în funcție de împrejurări, actorii cei mai talentați , ei te învață arta de a știi să zâmbești chiar și când sufletul îți este în cea mai adâncă vale, cea a disperării, acolo se accelerează bătăile inimii la cote maxime fără să ți se ia permisul, acolo se dau  lupte cu toate armele construite vreodată, acolo sunt cântăreții iubirii care fredonează toate genurile de muzică în funcție de stările sufletești și mai mult decât atât la așa un spectacol tu ești singurul spectator!

  

CÂTE...

 Câte valuri izbesc al malului țărm 

 Câte doruri rămân, câte oare le curm?

 Câte zile se scurg în tăcere și dor

 Câte gânduri răsar în al vieții fior?

 Câte drumuri rămân neumblate de pas

 Câte-aleanuri se zbat în chemări fără glas?

 Câte zboruri se frâng înspre cerul înalt

 Câte clipe doinesc în ploi de cobalt?

 Câte uși fără chei pot deschide cu flori

 Câte stele privesc prin zăbrele de nori?

 Câte lacrimi strivesc din iubire și cânt

 Câte vise se sting spulberate de vânt?

 Câte oare mai sunt, câte oare vor fi

 Până drumul spre noi îl vom regăsi?

 Cât avem de-așteptat, cât avem de iubit

 Cât avem de-ndurat pân la-l vieții sfârșit?

 Oare știi, oare știu cât de mult ne iubim

 Cât din teamă de noi iubiri risipim?

  

ACUM ȘTIU

Dar acum știu sigur că dorul adevărat ajunge întotdeauna la destinație....

CÂNTEC DE IUBIRE

 Când rătăcești în zboruri sihastre fără mine

 Să știi că-ți sunt aproape, dar răstingnit de dor

 Ard jertfe de iubire în rugă de suspine,

 Iar fluturii iubirii-ți șoptesc cât te ador.

 

 Cu brațele deschise aștept să-mi vii în noapte,

 Trec pașii tăi prin suflet la fiece suflare 

 Și te sărut cu roua din zi ce ne desparte

 Ne-nțelegând e vină iubirea care doare?

 

 Crezi c-ar putea-nțelege judecători de inimi

 Piroanele cu care suntem crucificați,

 Cum e să treci calvarul iubirii printre lacrimi

 Și câte doruri frângem  în vise disperați ?

 

 Dezbrăca-te de teamă și lasă-n urmă plânsul

 Nimic în ăsta lume nu ne va despărți,

 În  ploile de stele și dragoste-i  răspunsul,

 Un cântec de iubire mereu vom împarți.

 

 Cum aș putea descrie ce pentru mine ești

 Când știu atât de bine și tu cât mă iubești.

  

PLOAIA CALDĂ DE STELE

         
           Iubirea- nici un alt sentiment nu-l face pe om să-şi schimbe opiniile ca iubirea, căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noile emoţii, ele nu sunt rezultatul gândirii ci al pasiunii.  (Somerset Maugham)

           În iubire nimeni nu-i mic, un fir de iarbă devine punctul de sprijin al cedrului. (Victor Hugo)

             Ce sentiment poate fi mai frumos, mai sublim, mai îngeresc, decât iubirea....

Dragostea este ceea ce poţi să dăruieşti, nicidecum ceea ce aştepţi să primeşti.

Dacă iubeşti pe cineva spunandu-i: „am nevoie de tine” înseamnă că deja condiţionezi.Iubirea înseamnă a-i lasă celuilalt libertatea de a-şi trăi sentimentele şi dacă  acea iubire este cea adevărată, cea care te înalţă mai sus de ceea ce ai dorit şi sperat, acel suflet va fi atât de plin de tine încât nu va putea trăi fără umplerea ta. Când iubeşti cu adevărat nu îţi doreşti ca sufletul pentru care exişti să-ţi fie prizonier, dimpotrivă. Dragostea pentru cel pe care îl iubeşti ar trebui să-ţi fie îndeajuns.Doar harul de a-l iubi şi atât. Naturaleţea în dragoste este o prioritate pentru a te bucura de ea.

             Am învăţat că viaţa îţi poate împlini într-o singură clipă, într-un anume moment dat acel vis pe care ţi l-ai dorit de-a lungul unor căutări care păreau nesfârşite.

           Dragostea poposeşte în dreptul sufletului tău asemenea unui curcubeu superb care apare după ploile reci ale tăcerilor îndelungi ale sufletului, atunci când te opreşti din alergare, căutări şi aşteptări.

Cel mai dureros şi trist este când bătăile inimii au cadenţe mici, aproape insensizabile. Înseamnă că te străduieşti să exişti, să supravieţuieşti.

           Dar dacă sufletul tău tresare, se frământă, dacă visezi în plină zi şi uiţi ceea ce aveai de spus, dacă întreaga ta lume se răstoarnă cu capul în jos, dacă atunci când îţi pui capul pe pernă şi închizi ochii gândul tău este tot la el, dacă auzi doar frânturi din ceea ce interlocutorul tău spune, dacă te priveşti în oglindă şi îl vezi pe el, dacă nimic nu poate să-ţi aducă liniştea şi bucuria decât prezenţa lui şi dacă doar prezenţa lui  poate să-ţi umple  universul dorit de tine cu îngeri, crini, fluturi şi pescăruşi  înseamnă că eşti îndrăgostit...de-a binelea...Cu siguranţă el şi numai el poate alina dragostea ta, el este totul totului tot!

             Nu are sens să fugi de dragoste.Te asigur că o faci în zadar. Dacă dragostea a pus stăpânire pe inima ta, în van alergi la un un doctor să-ţi prescrie o reţetă, la un farmacist să-ţi dea leacuri şi degeaba apelezi la nu ştiu ce alte tertipuri pentru a încerca să te ascunzi de tine!

           Stăm complăcându-ne ani de zile sub umbrela împăcării cu destinul şi în mod surprinzător ca o ploaie caldă de stele, despre care ai auzit, dar nu ai simţit-o, vine peste sufletul tău în chip miraculos, te ia prin surprindere şi îţi umple sufletul cu licurici, indragostindu-te  iremediabil. Această ploaie revărsată de îngeri ţi-l aduce pe cel pe care inima îl aşteaptă  şi de care ştia cu certitudine că există undeva. Dintr-o dată devii ceea ce ai şi uitat că poţi fi. Inima palpită, devine tahicardică, îţi cresc aripi şi  constaţi că eşti atât de fericit încât nici nu îţi vine să crezi că acest vis împărţit la doi alcătuieşte însăşi realitatea ta. Dar ascultă-ţi inima! Ea ştie întotdeauna pe cine aşteaptă şi-l recunoaşte imediat!

            Şi uite aşa te trezeşti dintr-odată îndrăgostit! Atât de îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, încât acea persoană devine cea mai însemnată comoara a inimii tale! El este universul tău, viaţa ta.

              Mi-aş dori să nu mai existe nici ieri, nici astăzi şi nici mâine, ci doar noi doi, eu la un capăt al eternităţii tale şi tu la celălalt capăt al eternităţii mele.

             Ploaia caldă de stele există! Şi dragostea există! Şi povestea iubirii noastre există! Iar cerul poate încăpea în două suflete unite de iubire într-unul singur!

Dragostea adevărată întotdeauna ajunge la destinatari!

NICI N-AM VISAT

 Când m-ai cules din necuprinsul zării

 Eram o umbră ninsă, un suflu de jar stins,

 Un zbor se frânse-n mine, țipase valul mării

 Și pescăruși iernatici zdrobiți erau de plâns.

 

 Îmi ridicasem diguri în nopți adânci, năuce 

 Și așteptam sfârșitul cu suflet muribund,

 Mă răstignise iarna-n blesteme la răscruce,

 Ținut eram de mreje cât să nu mă scufund.

 

 Se perinda tristețea într-un vacarm de gânduri,

 Iar flacără-mi plăpândă mi se stingea încet,

 Eu înflorisem zorii și vindecasem fluturi, 

 Acum de ger strivită, în beznă, un ascet.

 

 Tu te-ai oprit o clipă și-n suflet m-ai privit,  

 Mi-ai sărutat apusul și rana mi-ai pansat,

 Ai refăcut din perle tot ce era strivit,

 Azi te iubesc cum numai în vise am sperat.

 

 Să nu mă-nchizi în temple croite de-ndoială

 Căci nu știu dacă visul mai poate-nmuguri,   

 Iar de va vrea și dorul să cadă la-nvoială

 Iubirea ta de înger mereu mi-o voi dori.

 

 De-mi vei uita parfumul iubirii într-o zi

 Steluța-nsângerată te va călăuzi! 

  

SCUTUL MEU, DRAGOSTEA !

             Mă dor ploile, scaieții, neputințele, lacrimile păsărilor, aripa frântă al fluturelui, piciorușul șchiop al buburezi, suspinul animalelor, roua florilor, sărăcia lupilor de pradă și  atâtea suflete create de însuși Dumnezeu.  

             Să mă pot apăra de tot ce doare și rănește mi-am construit un zid  de apărare din DRAGOSTE!  Arma mea împotriva durerii e magnolia iubirii !

Dacă mă veți răni s-ar putea să va îndrăgostiți iremediabil de ricoșeul magnoliei mele ! 

            DRAGOSTEA este scutul meu! 

  

DARUL MEU

          La întrebări indiscrete răspund cu dragoste!

Darul meu este dragostea mea! Sufletul meu nu este de vânzare!

M-am îmbrăcat cu iubire, sunt iubire, caut iubire,trăiesc prin iubire, respir iubire ,visez  iubire, dăruiesc iubire.

Unii mă privesc suspicios și mă întreabă: cât costă?

Mi se prelinge o lacrimă în suflet , alteori pe buzele cu care  le dăruiesc sărutul meu. Mâinile cu care îi îmbrățișez curg domol pe lângă trup și simt cum mă sfârșesc.

           Dragostea mea are valoarea sufletului meu .Nu este de vânzare.Eu plătesc costul tuturor darurilor mele: cu cioburi de suflet sfărâmate, cu tristețe,cu lacrimi , dar și cu bucurii și împliniri.

           Celor ce îmi pun astfel de întrebări le spun că în grădina sufletului meu cultiv magnoliile iubirii și că vlăstarii mei de dragoste îi ating și pe ei!

Mă doare însă că uneori ei nu înțeleg!
Iubirea mea nu costă, rana mea însă da! 

  

DIMINEȚILE CU TINE

          De când m-am obișnuit să gust  diminețile cu tine nu prea știu cum să o fac când nu ești în preajma mea. Dacă mă uit la cer silueta ta îmi apare pe colțul unui nor, dacă soarele îmi zâmbește razele lui îmi amintesc de strălucirea din ochii tăi. A venit primăvara și fiecare mireasmă care adie știu că este trimisă de tine ca să-mi amintească că ești aproape. Între noi fiecare distanță se măsoară în petale de cireș. Incep să le număr, iar când voi fi sfârșit numărătoarea tu vei fi venit deja.
Cafeaua pe care o beau are gustul sărutului tău. Mi-am uitat până și sufletul la tine.
Aștept! Nu pot face nimic până nu mi-l dai înapoi. Și oricum doar tu  prin dragostea ta știi să mi-l așezi  în locașul lui . Dragostea ta este libertatea mea .

         Aștept!  Uite….mai sunt doar câteva petale….

  

UNDE SUNT?

     
     Astăzi am vorbit cu mine despre mine, cu mine despre el și tot cu mine despre noi.

Când m-am trezit la realitate eram tot singură.

Inima însă îmi era la el.

Unde să mă mai caut ?

MONEDA

      Fiecare bănuț are două fețe, cap-pajură. Pe moneda mea scrie dragoste pe ambele fețe! Ea nu este o moneda de schimb! O pot doar dărui cu toata dragostea!

TE IUBESC ȘI ATÂT

       Dacă aș încerca să explic cum și de ce, s-ar pierde din profunzimea trăirilor! Cât de mare poate fi o dragoste pe care poți să o descrii? Iubirea mea poartă un nume, zbor albastru spre nemărginire! 

Târziu ? Nu, nu e niciodată târziu!

       Dacă ai reușit să intri tiptil și neobservat și te-ai așezat pe tronul inimii mele luându-mă în brațe și sărutându-mă...fără prea multe cuvinte și dacă eu am închis doar ochii așezând-mi capul pe pieptul tău înseamnă că îmi ești.

Iubirea nu caută , ea găsește pe cel însetat de ea!  

Te iubesc și atât!

POVESTEA ÎNGERULUI MEU

           Îngerul păzitor te însoţeşte până la marginea cerului din tine. N.Petrescu    
             A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că  plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua". Andrei Plesu

               Cred că îngerii au nume, doar că numele lor trebuie păstrat în secret ca nu cumva  vreun puf de păpădie să le atingă imaculatele lor aripi. Îngerul meu poartă veşmântul unui crin albastru .Când gândul meu hoinăreşte, îl văd zâmbind. Mă priveşte cu ochii blânzi şi printre gene lacrima lui naşte perla iubirii. Sunt uimită  adesea că în clipele mele de tristeţe şi restrişte apare  în mod neașteptat. Numele lui ? O, uitasem să va spun că este legat  tot de inimă.  Este Crinul albastru, cel al cărui petale este desenat de nemărginit .În urma miresmei lui răsar alţi muguri , pe care cu ceva timp în urmă poate nu îi experimentasem atât de real, răbdarea, bucuria, fericirea şi împlinirea. S-a coborât atât de adânc în suflet, încât îl confund cu fiecare celulă al eului meu. Şi chiar dacă locuieşte în inima mea mi-e dor de el clipă de clipă.

             Îngerii crini răsar în diminețile inlăcrimate şi aduc smaraldul iubirii din cer. Ne miruie cu parfumul lor şi ne amintesc că sunt prezenţi chiar şi atunci când aparent noi nu îi vedem. Îngerul meu  îmi alintă  inima şi fiecare gând al meu îi face ziua mai frumoasă.

Nu ştiu prin ce miracol m-a găsit şi cum a reuşit să fie stăpânul inimii mele , nu ştiu nici măcar cum aripile lui  mi-au îmbrăţişat trupul într-atât  încât  am ajuns să îi aparţin în întregime. Ştiu doar că am aşteptat îndelung o zi, în care toate visele mele cu privire la el să se-mplinesca.

Mă sufocase griul interminabil al fiecărei zile şi când  am deschis ochii sufletului el era deja aici, pictandu-mi iubirea cu macii primăverii....Un pastel pictat din suflet, pentru suflet.

Dacă aş încerca să descriu simfonia sufletului meu, nu aş face decât să las să se piardă muzică înălţătoare a trăirilor. Nu poţi descrie iubirea.O poţi simţi sau nu.

Când soarele dispare subit din viaţa noastră apar îngerii şi ne dăruiesc o fărâmă din inocenţa şi  puritatea cu care sunt înzestraţi, scaldându-ne inima în ape limpezi. Fără îngerul meu, nu ar fi fost cu putinţă să iubesc cum iubesc, să cred şi să sper.

             Îngerul meu crin  mi-a fost alături chiar şi atunci când primăvara era departe de inima mea! Sufletul meu fusese multă vreme în renovare, una lungă,fără sfârşit .În permanenţă am adăugat şi am şters pete de culoare, toate nuanţe ale aceluiaşi gri .Parcă nimic din ceea ce pictasem cu lacrimi şi dorinţe  nu semăna cu visul meu.

             În timp ce privea neputinţa în care mă adâncisem, îngerul a luat pensula credincioşiei şi cu iubire a şters tot ceea ce pictasem până atunci. Vorbea în şoaptă pentru ca nici o boare a primăverii să nu poată să îi fure cuvintele. Pe măsură ce aşternea pete noi de culoare mi-a resuscitat inima, privind adânc în ochii mei. Pentru o clipă timpul s-a oprit în loc. Cred că a recunoscut vocea inimii mele, chemarea mea, fiindcă la camera de gardă a vieţii erau multe alte suflete. S-a oprit în dreptul meu, m-a ascultat, m-a privit  şi sarutandu-mă  mi-a şoptit: sunt aici.

Cum l-am recunoscut?
Nu după zâmbet, nici după aripi sau mireasmă, ci după felul în care mi-a zămislit în suflet dragostea!

Te iubesc, Crinul meu înger, să ştii!