VIS DE PRIMĂVARĂ

 Ascultă simfonia din ultima ta noapte

 Care desparte iarna de-aroma primăverii

 Și primenește-ți gândul cu-mpătimite șoapte

 De dalii parfumate  ivite-n taina serii!     

 

 Descântă cu licoare de-ambrozie dulce, vie,     

 Rătăcitoare doruri,  nescrise de cuvânt,

 Înseninează-ți ochii cu nard și iasomie,

 Dezleagă anotimpuri de dor purtat de vânt! 

 

 Nu întreba salcâmii, nici roua de pe flori,

 De-ți voi rămâne-n vise cât zbaterea-ntre gene 

 Sau câte fantezii-n buchete de splendori

 Le voi grava-n vitralii de zâmbete eterne! 

 

 Iubește pentru doi și-nvinge vechea fire,

 Împarte rai de salbe și fluturi de lumină, 

 Sfințește vraja clipei cu har și dăruire, 

 Îmbracă-te cu mantii de grație divină!

 

 Dă sens vieții tale și-alege dintre spini

 Doar crinul inocenței stropit cu nestemate,

 Despovărează pasul de praf și de ciulini

 Iubire fii, luceafăr, de zbor spre libertate!

 

 Din galaxii celeste aripile de stea 

 Țesute să îți fie cu flori de curcubeu,

 Nuntește-le cu fire de-argint și catifea,

 În vis de primăvară să înflorești mereu!

  

DE N-AI SĂ POȚI VENI

 Cu sufletul cântând în ploi de romanițe

 Îți scriu cu fir plăpând de galben păpădie.

 Grădini înmiresmate de roșii garofițe

 Se-alintă-n reverii de rai și simfonie. 

 

 Te-aștept de-o veșnicie în fiecare seară, 

 Aștern petale albe pe drumuri fără nume 

 Și te cobor în vise cu dor de primăvară,

 Înalț în rugă gânduri peste cetăți și lume.

 

 Renasc povești nescrise închise în sertare,

 Purtate de-adierea iluziilor de mac,      

 Frânturilor de clipe le cer o alinare,

 Descânt speranțe terne cu flori de liliac.

 

 Peste tăceri și vise un soare auriu.

 Miresme violete te-aduc tot mai aproape,

 Valsează greieri tandri, mi-e dor și e târziu,

 În piruete fluturi, ecou de stinse șoapte.

 

 De n-ai să poți veni, te-aștept în car de vise,

 Păstrându-te în suflet și-n amintiri divine,

 Tu lasă-ți doar ferestre mereu întredeschise,

 S-auzi șoptindu-ți îngeri, ce dor îmi e de tine!

MĂRȚIȘOR

 Din fir roș alb am împletit 

 Un gând de dragoste și dor,

 Cu vis parfum ți l-am stropit

 Să-ți fie dar de Mărțișor!

 

 În buchețel de ghiocei

 Ți-am pus safire de cristal,     

 Să-ți amintești de ochii mei

 În nopțile cu cer de-opal.

 

 Iar când prin genele-i de foc  

 Nostalgic luna va zâmbi,      

 Ea-ți va purta cu drag noroc     

 Șoptindu-ți cât te pot iubi.    

 

 Când buburuze, licurici

 Veni-vor blând la tine-n prag,

 Sunt soli din basme cu pitici

 Trimiși de zâne printr-un mag. 

 

 Parfum de crini și lăcrămioare

 În primăveri să te răsfețe,

 Să-ți fie viața cânt și soare,

 Brândușele să-ți dea binețe!

 

 În dar, cu drag de mărțișor,   

 Îți țes pe buze curcubeu      

 Și-n șoapta macilor de dor

 Te-alint iubirea mea mereu!      

  

MI-E DOR DE-O ÎNFLORIRE

 În ochii tăi albaștri respiră valul mării, 

 Doinind cu glas de îngeri cântările cerești,

 Dansează-n salbe iriși în șoapta primăverii,

 Pictezi cu ploi de vișini pastele de povești!

 

 Verset de rugăciune din Psalmul de iubire

 Îmi luminează gândul când se adună norii,

 Mă-mbraci în strai de stele, gravezi mărgăritare,

 Alungi din mine temeri, cu zâmbete-mi țeși zorii!

 Cu râuri de iubire îmi speli lăstarii spini

 Și reaprinzi făclia dorințelor din vis,

 Deschizi a ușii suflet cu lacrimă de crini,

 Ești taina mea sfințită, poem de rai promis!

 Iar când mă rătăcești în toamne fără vină,

 Trimiți perechi de fluturi să cearnă-n păr smaralde,

 Reinventând solstiții cu stea de mag divină. 

 Nescrise anotimpuri rămâne-vor să scalde,

 

 Restanțele de vreme în care-am pribegit 

 Uitând de taina sacră, eternul legământ,

 Prin care două inimi cândva și-au întregit

 Pe-altarele iubirii  un vis sub  jurământ!

 

 Mi-e dor de-o înflorire-n parfum de trandafir, 

 De pescăruși albaștri cu aripi cristaline,

 Mi-e dor de tot ce-mi ești, de clinchet de zefir,

 De clipa-n care îngeri ne-au miruit destine!

 

UN GÂND PENTRU TINE

 Chiar de voi muri, voi înflori în tine

 Alt mugur

 Verde, albastru, violet

 Și te voi iubi la fel 

 Poate mai mult, 

 Numai să mă recunoști

 Și să-mi spui doar o dată, 

 O singură data 

 că mă iubești și tu!

 Chiar de mă vei minți,

 Lasă-mă să cred 

 Ca prima oară

 când de-abia înmuguream în tine!

DĂRUIND VEI DOBÂNDI! ATENŢIE CUI ŞI CÂT!

             Păcat că uneori ne dedicăm într-atât încât uităm de noi!
"Dăruind vei dobândi " această este normalitatea! Dar din păcate tot mai des mi se confirmă proverbul biblic " Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să va rupă."(Matei 7:1-6)

            Un om drept va judeca mai întâi lucrurile din viaţa sa şi doar apoi va judeca pe alţii cu scopul să-i ajute şi nu că să-i condamne. Exemplul cu paiul şi bârna, arată bine că scopul judecăţii este să-l ajuţi pe om să depăşească sau să se elibereze de neajunsurile din caracterul sau. Un om făţarnic însă, nu se va judeca pe sine, ci va închide ochii la marile lui neajunsuri şi nelegiuiri pe care le comite, dar va judeca lucrurile mici din caracterele şi vieţile altora.

Nu este mportant ceea ce crede sau nu cineva despre noi ! Important este ca noi în cugetul nostru să fim pe deplin convinşi că ceea ce facem şi spunem este drept , curat şi făcut din dragoste! Opiniile pozitive sau negative ale unuia sau altuia nu au relevanţă ! Ceea ce crede Dumnezeu despre noi are valoare, restul vorbe în vânt!

O spun din poziţia celui care dăruieşte cu toată dragostea, necondiţionat şi totuşi loviturile cele mai dure le-am primit de la oameni cărora m-am dedicat într-u totul! Totuşi, acest lucru m-a făcut să îi privesc cu şi mai mare dragoste, să le ofer circumstanţe atenuante şi mai mult decât atât să nutresc o milă nemărginită faţă de ei! Este cumplit să ai sufletul mic !

                  Cei ce se aseamănă se adună ...mai sunt şi cei care vor să îşi sădească bălăriile printre magnolii, dar nu rezistă mult! Fiindcă parfumul florilor îi ameţeşte şi ori se retrag de bunăvoie, se autoelimina, ori cad seceraţi de propria lor otravă!

                Din păcate oamenii au uitat să trăiască în normalitate! Nimănui nu i se cer lucruri imposibile! Dacă eşti şi rămâi OM în orice circumstanţă, dacă respecţi valorile şi te comporţi cu semenii aşa cum şi ţie ţi-ar place să se comporte ei cu tine dai dovadă de caracter şi bună credinţă! Nu este greu să fii OM, le este greu unora să îşi amintească!

De multe ori dorind să îmi autodepăşesc limitele am plusat faţă de anumiţi oameni dorind ca prin dragostea necondiţionată pe care le-o dăruiesc să le schimb mentalitatea uitând că oricât m-aş strădui eu, dacă nu sunt atinşi de Duhul Lui Dumnezeu toată dorinţa mea este în van! Mai mult decât atât i-am găsit nevinovaţi fiindcă ei nu că nu vor, nu pot să înţeleagă ! Nu au capacitatea nici intelectuală şi nici sufletească de a înţelege pe de-a-ntregul ceea ce tu ai dorit să le transmiţi ! Unora doreşti cu tot dinadinsul să le oferi un dar (spiritual, desigur) şi ei îl refuză categoric, fie că sunt legaţi la ochi cu batista indiferenţei, fie că au sufletele mici, fie că suferă de mândrie dusă la extrem.                    Cam greu să educi un om matur ! Educaţia începe încă din prima zi a venirii noastre pe lume! Mai există şi autodidactica, dar puţini sunt cei care se străduiesc ! Nici nu ştiu...indiferenţă, încredere neclintită în părerea lor, chiar dacă le dovedeşti cât de tare greşesc, îngâmfare sau o inteligenţă precară !
               Părerea mea este că de la fiecare om poţi învaţă ceva bun. Important este ca din multitudinea de informaţii primite zilnic să cerni sita ! Ni se spune "Cercetaţi toate lucrurile şi alegeţi ceea ce este bun!" Depinde de fiecare din noi cum cercetăm şi ce sită folosim. Dacă este una deasă cu atât mai bine!

MINUNE SAU BLESTEM?

 Trec trenuri fără țintă, în gări fără oprire,

 Iar casa de bilete a dispărut subit,

 Nu-i cine să mai creadă, să cumpere himere                  

 Spre vise interzise, ce-ncep cu un sfârșit!

  

 Ne confundăm în ceață cu mii de călători,

 Căutându-ne bezmetici în stații și vagoane,

 Ne-ntrezărim prin lacrimi de viscol și ninsori,
 Doi clandestini haotici pe-a vieților peroane!

 

 În clopotele iernii zăpezile suspină,

 Și fiece secundă e-a timpului trădare,

 Vedenii pretutindeni, voci stinse, în surdină,

 Pulsează-n inimi taine, iubire și candoare. 

 

 Se nasc sub pleoape îngeri când doruri ne cuprind,

 Ne-alintă Carul Mare în curcubeu de flori,

 Noi veșnice iluzii spre nicăieri gonind,

 Cu rătăciri confuze în palide culori.

  

 Un paradox iubirea, licoare dulce-amară,

 Divine constelații, amnezice-nfloriri,

 Altoi de spini si crini, absint de lăcrămioară,
 Mă cauți unde nu sunt, ci-n rouă de-amintiri.

 Iubindu-mă m-alungi, când din tăceri te chem   

 Și te resping potrivnic din șoapte fără rost,

 Pastele pe nuanțe. Minune sau blestem?

 Cu câte vise frânte plătim iubirii cost?

DEPARTE TU, DEPARTE EU

 Departe tu, departe eu, înspre niciunde, nicăieri, 

 Ca două aripi de cocor, ce nu se-ating în zborul lor,

 Himere-n vis de primăveri, impare umbre dintr-un ieri,

 Ninsori de patimi în cuptor, destine, legi de muritor!  

 

 Scrisori  în șoapte de zăpezi, miraje-n care sper să crezi,

 Două magnolii despărțite, de anotimpuri diferite,

 Nostalgic pian doinind amiezi, împărații de fluturi verzi,

 Speranțe parcă ațipite, cerșind secunde risipite.

 

 Trecute veri de amintire, mir de lavandă și iubire,

 Departe tu, departe eu, blestem țesut cu fir de zmeu,

 Poeme îngeri, plâns de mare, sorți ferecate-n scoici de sare,

 Parfum de clipe, tu și eu, în răsărit de curcubeu!

 

 Pășind spre-nalt, relicve vise, pastel de gânduri interzise.

 Vor înflori petale oare în roșu mac de sărbătoare?

 Tăcere, dor, solstiții scrise, de zodii ninse, compromise,

 Eu nu mai sunt, nu ești în stare să alungăm din înserare!

 

 Un timp oprit în alte vremi, din care mai mereu mă chemi,

 Suspini adânc în ochii mei, cu flori din lacrimă de tei,

 Înduri tăcerile și gemi! Iubirea mea de ce te temi?

 Se scurge cerul pe alei! Te-aștept, mi-e dor! De ce nu vrei? 

 

MAI MULT CA NICIODATĂ

 N-am vrut nicicând să știi viorile cum plâng,

 Solfegii necântate, secunde-n care mor,

 Nici de amurg bolnav, când visele se frâng,

 Însângerate toate în anotimp de dor! 

 

 Învață-mă să pot să nu te mai iubesc,

 Strivește-n mine dorul și tot ce-ți aparține!

 În colțul tău de suflet tăcut mă cuibăresc,

 Fără să-ți cer nimic, doar să respir prin tine.

 

 Iar de-am să mor puțin în ierni de resemnare,

 Îngroapă-ți deznădejdea în pulberea-nghețată,

 Iubire, lacrimi, vise și maci de întristare,

 Aruncă-le-n abise, în marea-nvolburată!

 

 De pescăruși nostalgici în țipete și-oftat

 Îți vor aduce-aminte de aspre nedreptăți,

 Tu uită-i și alungă-i, nu știu să-i fi chemat,

 În rana lor vom plânge etern nemângâiați!

 

 Nimic să nu te doară, nici lacrima-ntre gene,  

 Păstrează-mă străină, în toate vinovată,

 Iar de ți-am fost târziu sau poate prea devreme, 

 Mă iartă, te iubesc, mai mult ca niciodată!

 

FLUTURI SI IUBIRE

.

 A nins un fluture pe-o floare

 Cu îngeri albi din ochi zglobii,

 Mărgea sărut plin de candoare,
 Gravând in suflet papadii!

 A plâns un fluture de teamă

 Că va-ngheța de-atâta ger

 Și-a frânt aripa și te cheamă

 Să-i torni balsam de mir și cer.

 

 Mi-a scris un fluture răvaș

 Despre aleanul ce-l respiri,

 Cine-a plecat, cine-a rămas

 Să se dezmierde-n amintiri?

 

 Iubiri și fluturi fără vină 

 Arzând culori,  înspre apus,

 Jertfind parfum de stea sulfină,

 Cerșind aripi de zbor în plus. 

 

 Vino acum cât sunt, cât poți

 Mi-e dor, de ce să te tot mint?

 Ne fură vise anii, hoți,

 Te vreau etern, deși dezmint!

 

 Mor fluturii  răpuși de dor,

 Înțelegând că-i nefiresc

 S-adoarmă triști pe fum de nor

 De mă iubești, cât te iubesc!

 

                                         

.

SĂ UITE, SĂ TACĂ!

 Convoaie de vise se sting între gene

 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,

 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,

 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.

 

 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 

 Un ram de măslin prin îngeri trimit,

 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,

 Sub semnul uitării te las răstignit! 

 

 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!

 Strivește petala tăcerii în lacrimi,

 Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,

 Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!

 

 În alb rătăcite, iluzii rănite, 

 Descântă-le iarna cu frunze de gheață, 

 Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,

 Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!

 

 Culege doar roua iubirii din șoapte,

 Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă, 

 Scântei de-amintire le cerne în noapte,

 Și inimii cere-i să uite, să tacă! 

 

CE MI-AȘ DORI DE ZIUA MEA?

 Doresc să râdă-n zare magnoliile și crinii,

 Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,

 Divin să înflorească, în taine, trandafirii,

 Să-i înțeleg pe rând, iubind, pe fiecare!

 

 Să fiu mereu o rază de soare arzător,

 Să port parfum în suflet, pastel de primăvară, 

 Prieten credincios să pot fi tuturor,

 Cu picuri de tandrețe să șterg orice povară! 

  

 Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune

 Pentru acei ce plâng și lacrima-i înfrânge,    

 Să fiu smerit și blând, făcând doar fapte bune,

 Iubind neobosit, căci dragostea învinge!

 

 Să urc pe înălțimi, dar să rămân smerit,     

 În salbe să prind aștri, magii de vis și stele, 

 Credința să-i redau aceluia lovit 

 Și sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele! 

 

 De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,

 Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,

 Să nu m-abat nicicând din a credinței cale, 

 În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!

 

 Sfințit cu har ceresc, biruitor prin fapte,

 Să ard precum o torță, să fiu un far aprins,

 Să pot să-L mulțumesc pe Dumnezeu în toate,  

 Să nu mă las nicicând de nimenea învins!

APROAPE VOI UITA

 Cristale de albastru dansează în eter,

 Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,

 În crinoline albe vin îngeri și mă cer,

 Descuie porți de rai  cu stele în culori.

 

 La margine de clipă curg gânduri trecătoare,

 Ninsoarea cerne dorul prin cetina de brad,

 O umbră rătăcește în mine și mă doare,

 Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!

 

 O liniște străină și-o iarnă nefirească, 

 Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,

 De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească

 Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!

 

 Doar două trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,

 Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost, 

 Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,

 Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!

 

 Mi-e iarnă și mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!

 De-ți sunt, de-ți lăcrimez, alintă-mă cu flori,

 Și lasă-mă să-ți fiu, așa cum știu, întreagă,

 Aproape voi uita cum poți iubind, să mori!

 

                 .