E PRIMĂVARĂ, NU VISEZ!

 Ascult cum clocotește viața

 În muguri de curând născuți,

 Renaște-n primăveri speranța

 Copacilor, ce-n ierni, desculți,

 

 Visau la ramuri de liliac, 

 Ce-nmiresmau cu gingășie

 Alei și case cu cerdac

 Și primeneau cu veselie,

 

 Pământ și cer, zbor de cocori,

 Cărări de viscol pustiite

 Sau îngropate de ninsori

 Sub tălpi de gheață troienite.

  

 Prin firul ierbii verde crud

 Răsar suavii ghiocei,

 Își scutură veșmântul ud

 Și lacrima din clopoței.

 

 Pe serpentinele de gând

 Aezi din vechile balade, 

 Își cheamă dorul fredonând

 Cu glas duios, în serenade.

 

 Se prind în horă viorele,  

 Narcise galbene, cochete,

 Înmiresmate albastrele

 Și în rochițe violete,

 

 Zambilele surâd senin, 

 Privind spre greieri tolăniți,

 Pe roz petale de mălin,             

 Clipind din gene fericiți.

 

 Salcâmi sărută stele-n noapte,

 Cad în extaz, mă minunez,

 Se-alintă fluturii în șoapte,

 E primăvară, nu visez!

SE POATE ?

 "Iubirea este floarea vieţii, înfloreşte neaşteptat, fără nicio lege şi trebuie adunată acolo unde este găsită, bucurându-te de fiecare clipă a duratei sale." D. H. Lawrence

 Zburam prin anotimpuri pe-un fluture turqoaz ,

 Purtam drept talisman surâs de îngeri vii,    

 Iar vieții nu i-am dat secunde de răgaz,

 Am stiut conjuga doar verbul “a iubi”. 

 Urzeam peste arderi castele din vers,

 Deschideam porți închise cu lacăt de ger, 

 Pretutindeni zâmbeau prin hublou de-univers, 

 Albatroși creionați cu penițe de cer.

 

 Făceam punți din eșarfe regești de cuvinte, 

 Iubeam pentru doi, subjugat, în culori,             

 Mi-era noaptea poem, săptămânile sfinte, 

 Intețeam jar de gând pe cearșaf  de splendori.

 

 Țâșneau sub veșminte fântâni de lumină,

 Stârneam lungi săruturi cu vreasc de candoare,

 Din cupe de maci sorbeam vise la cină,

 Serafi așterneau ceru-ntreg la picioare.  

 

 Târziu am aflat ce pungașă e viața, 

 Cum cerne pe tâmple ninsorile toate,    

 De-abia ce am scris iubirii prefața       

 Și-aș vrea amânat epilogul. Se poate?  

REGINA VIEȚII MELE

 Să definesc iubirea, cum aș putea eu oare,

 Când nu există suflet să nu fie vrăjit

 De stele, ce coboară pe lujeri de candoare,

 Ținându-se de mână în vals fără sfârșit?  

 

 Romanțe cântă firul petuniei dantelate

 Cu note calde, line, din vis nepământean

 Și luna țese leagăn din raze parfumate,

 Dorințele în noduri se strâng în chingi de-alean,

 

 Iar ochii scriu poeme cu perle de lumină

 Și timpul se comprimă-n clepsidre de libații,   

 Imperecheate doruri distanțele alină,

 Culori descântă trupul cu fantezii și grații.

 

 Cum să descriu iubirea? Tandrețea-i mă seduce,  

 Un veac nu mi-ar ajunge să-i conturez prefața,

 Iubesc clipă de clipă mai mult decât pot duce, 

 În anotimpul ei, captivă sunt de-o viață.

 

 Mă las de bunăvoie, de ea încătușată,

 Aș separa planete, de-ar fi s-o rătăcesc,

 Rodesc din rai lăstari, cât pot fi de bogată,

 Regina vieții mele, doar ei am să-i slujesc.

CLIPA

 Am încercat să mă tocmesc

 Cu timpul, ce-i  mereu grăbit,

 Dar n-are sens să mă căznesc,

 Nepăsător, nu s-a oprit.

 

 Nu e decât un precupeț

 Ce vinde clipe-n iarmaroc,

 Pune dobânzi, face comerț,

 Trasează hărți cu spini și foc.

 

 O clip-ascunde-un infinit,

 De-o irosești ai și pierdut,

 De încă nu te-ai dumirit

 N-o retrăiești, cât ai fi vrut.

 

 Ce gând naiv să poți să crezi

 Că ceasul tace, dacă-i ceri,

 Când timpu-ngroapă sub zăpezi

 Iubiri cu gust de primăveri.

 

 Ce-i pasă orei de-ai pictat

 În tonuri gri sau nuanțate,

 Dac-ai trăit sau ai mimat

 Minutele ce-s numărate.

 

 Nu le petrece amorțit,

 Va trage storul peste ani,

 Să nu rămâi dezamăgit

 Ele-ți sunt prieteni sau dușmani.

 

 O clipă trece, alta vine,

 E fără scrupul, o nălucă,

 Nu se repetă-ți aparține

 Și are veșnic dor de ducă.

 

 De o trăiești imaginar

 Crezând că-i fără de sfârșit

 Și-o risipești fără de har,

 Sfințeste-o-n chip desăvârșit!

DE ZIUA MEA, PĂRINTE

 Azi de ziua mea părinte 

 Pe genunchi Te rog fierbinte

 Să-mi dai dragoste în dar

 Să Te onorez cu har.

 

 Fapta bună s-o-mpletesc

 Cu ce fac și ce gândesc,

 Să urc scările divine,

 Să-ți slujesc cum se cuvine.

 

 Umple-mă cu bunătate,

 Pace sfântă, simplitate,

 Răbdător să fiu mereu,

 Să spun nu la ce e rău.

 

 Dă-mi curaj și dă-mi putere

 Să fac tot ce Tu-mi vei cere,

 S-aduc strop de alinare

 Prin iubirea Ta cea mare.

 

 Celui trist și apăsat,

 De necaz impovărat

 Plin de grijuri, ostenit

 Sau cu sufletul rănit

 

 Să-l pot ridica cu milă,

 Dar cu inimă umilă,

 Să-l îmbrac pe cel lipsit

 Știind cât e de prețuit,

 Să nu fiu nepăsător

 Dacă-mi cere ajutor.

 Să răspund la defăimare

 Cu blândețe și iertare,

 

 Să iubesc pe frații mei,
 Să Te văd pe Tine-n ei,  

 Mulțumit să fiu oricând
 Totdeauna, orișicând.

 Pentru orice-ngrijorare

 Dă-mi Tu Doamne rezolvare,

 Întărește-a mea credință

 Să am zilnic biruință.

 

 Leagă-mi sufletul de cer

 Să ignor ce-i efemer,

 Să cinstesc pe fiecare

 Făr-a fi părtinitoare.

 

 Picură pe-a mea cărare

 Zâmbet, binecuvântare,

 Dragoste, întelepciune,
 Har când sunt în slăbiciune.  

 Ochii să-i îndrept mereu

 Către tine Dumnezeu,

 Flori suave de iubire,
 Să-nflorească în neștire.
 

 Tu ești Domn și Împărat,  
 Eu, un om neînsemnat 
 Fie ruga mea primită 
 Mulțumesc, fiica iubită!  

DIN CAIER DE NINSOARE

 În noaptea-nzăpezită, de pace-nconjurată

 Fulgi de curând născuți, târcoale dau la geamuri, 

 Luceferi, câte doi, strălucitori se-arată,

 Rătăcitoare păsări sărută albe ramuri.

 

 Povești în scrin uitate din alte ierni mărunte,

 Au hibernat o vreme în igluuri colorate 

 Și-au împletit din doruri, beteală, făcând punte

 Spre timpuri parfumate cu flori de măr presate.

 

 Pe sănii de-amintire revin din rai pierdut

 Arome de pini umezi vrăjiți de firul ierbii,

 Se-aude melopeea pe-un țărm necunoscut

 În reverențe stele îmbrățișează cerbii.

 

 Sub arc de cer senin sfidez minute stinse,

 Pe file-ngălbenite se-amestecă cerneluri,

 Din vechi fotografii surâd de iarnă ninse

 Figuri cu chipuri șterse, proscrise-n gări de cețuri.

 

 Vibrează cânt de nai în țurțurii verzui, 

 Un gând se despletește din caier de ninsoare,   

 Cu geana unui fulg aș scrie, dar n-am cui, 

 Iubirea-i ațipită-n miresme de scrisoare . 

URARE DE AN NOU

 Să te-ocrotească Dumnezeu

 În orice zi, mereu, mereu,

 Să-ți ningă veșnic cu iubire,

 Să ai în suflet veselie!  

 Din viață fă o sărbătoare, 

 Să-nmugurești precum o floare

 Și să iubești ce-i sfânt, curat,

 Să fii un sol adevărat! 

 Fiece clipă să îți fie 

 Motiv de vis și bucurie, 

 Să fii iubit și să iubești 

 Și dragostea s-o prețuiești, 

 Să-nmiresmezi tot ce atingi

 Și prin iubire să învingi!
 Fii plin de pace, bunătate,
 Răbdare, cinste și dreptate,
 Milos, smerit și răbdător,
 Bogat în jertfe, roditor!
 În faptă, gând, evlavios,

 Cinstește-L pe Isus Cristos!

 Nădejdea și credința vie

 Să-ți fie far și mărturie,

 Mult har să ai și-n an ce vine

 Să auzim numai de bine!

 Parfum de cer și mir divin

 Să-ți toarne Dumnezeu din plin,

 Vise-mplinite, sănătate,

 Mulți ani și-n toate plinătate!  

E ANUL NOU IUBIRE

 Să facem punți spre inimi în albul infinit,

 Argint din flori de aștri să-l scuturăm în zori,

 Minute să valseze în cuiburi de zenit,

 Iar ochii să ne scrie cu cetină scrisori.

 

 Imperii să-nălțăm din țurțuri de lumină,

 Nămeții să ne țină captivi în turn de cer,

 Să n-avem alt meniu, decât sărut la cină,

 Colindători să cânte din fluiere de ger.

 

 Neliniști strecurate să-nghețe vinovate,

 Clipite răzvrătite s-adoarmă sub zăpezi,

 Le-om vinde în bazare la negustori pe toate,

 Fulgi de omăt stârnește și-n brațe să mă pierzi.

 

 Răstoarnă-n glastră stele și ninge-mă cu tine,

 Ce-a mai rămas de spus, că ne iubim și-mi ești,

 Întinerim de drag, de-o viață și mai bine,

 Noi, suflete pereche-n icoane de povești.

 

 Colindă maci suavi zâmbindu-și în ghirlandă,

 În suflet înflorește un vis de dor aprins,

 Ninsoarea jucăușă pe gene se dezmiardă,
 E anul nou iubire, miroase-a rai și-a nins.

DE-AȘ FI MOȘ CRĂCIUN

 De-aș fie eu bunul Moș Crăciun, în brad v-aș pune tuturor 

 Din vâsc sfințit, ca talisman, speranța pentru viitor. 

 Cu stele din smarald și-opal v-aș ninge casele cu drag,

 Iar cu beteală de tandrețe aș decora al vostru prag.

 

 Pe lângă globuri și-ornamente, îmbrățișări și sănătate,

 V-aș primeni cu veselie și flori de rai nenumărate,

 Iar celor ce n-au brad sau casă, nici pâine, haine, bucurie,

 Pe Domnul l-aș ruga fierbinte să-i scape-n veci de sărăcie.

 

 Cu suflet larg aș împarți, în lacrimi, plin de umilință,

 Un ceai de cer și cozonac, cernut cu smirnă și credință.

 În inimi temple-aș înălța și-aș pune soarele pe-obraz,

 Poveri și neputințe-aș frânge, să piară orișice necaz.

 

 Cel care ai prin har divin, mai mult decât ai merita, 

 Pe cel sărac, lipsit și singur, fii bun creștin și nu-l uita! 

 Deschide-a sufletului porți și-aprinde candela iubirii 

 Să nu te-mpiedice ninsori, arată-i calea mânturii!

 

 De-n noi domnește Dumnezeu, putem fi toți un Moș Crăciun,

 Să nu existe oropsiți, nici oameni triști în Sfânt Ajun. 

 E sărbătoare pe pământ, s-aveți un zâmbet luminos,
 Cu îngeri să cântăm smeriți, colind pentru Isus Cristos!  

URARE

CLIPELE DEVIN REGINE

 Din a cerului splendoare, locuit de Cel divin,

 Trandafiri albi de zăpadă, ninge ochi aquamarin.

 Se aude cum respiră-n taina stelei veșnicia,

 Renii tulbură omătul, viscolindu-mi nostalgia.

 

 În lumina născătoare de un alb imaculat,

 Îmbrăcată în turquaz de un fluture-mpărat,

 Mă visez copil în casa decorată cu icoane,      

 Pe-un covor de turtă dulce, lângă bradul cu saloane.  

 

 Țurțuri colorați de lună mi-au pictat în glastră flori,

 Prăjiturile-s pudrate cu migdale de ninsori,

 Sărut tâmpla grizonată a bunicilor mei dragi,

 Moș Crăciun împarte daruri din bogații lui desagi:

 

 Covrigei din zahăr ars, ciocolată, marzipan,

 Glazurate nuci și mere, soldăței din pandișpan

 Și pe serpentina iernii, dantelați, strălucitori,      

 Urcă-n Carul Mic luceferi, în veșmânt de sărbători.  

 

 Clipele devin regine când colindele răsună,

 Iar în templele de jad îngerii-aduc Vestea bună.

 Clinchete de clopoței însoțesc dumnezeirea,

 Prunc născut pe-altar de jertfă, aducând prin har iubirea.  

 

 Trec de porți cu promoroacă și vitralii străvezii,

 Beau nectar de scorțișoară  ațipită-n frenezii     

 Și pe-un zurgălău de vânt zbor în sania bucuriei

 Înspre Țara de cristal, zodia copilăriei.                          

URC TREPTE

 Miroase-a rai și cer, îmi ning în suflet stele     

 Și-n albul absolut vin îngerii să spele

 Albastre anotimpuri furate tuturora       

 De cea mai nefirească, neliniștită oră.

 Ne-adună și ne scad mulțimea de cuvinte 

 În piesa fără nume, călcând pe cele sfinte.

 Un cântec mă separă de-atâtea dezacorduri,

 De note fals cântate pe portativ de cioburi. 

 Cuvânt divin și sfânt mi-a mângâiat arsura,

 Iar gustul de-anghinare l-a îndulcit prescura.

 Să mă salvez de-otrăvuri, de tot ce nu eram, 

 Neîntinate flori, purtate talisman, 

 

 Le-am strâns din primăveri, pentru-a rămâne-ntreagă.

 Nici coasa-nveninată, ce-a secerat în grabă, 

 Nici curcubeul meu sub tălpi de lupi strivit,

 Nici fluturii iubirii, nimic nu mi-a murit.

 

 Am iscălit cu aripi, rănite de ninsoare

 Pe frunze care astăzi cer dreptul la uitare.

 Păienjeniș profan și pâcla de pelin  

 A spulberat-o vântul cu adieri de crin.  

 

 M-am vindecat de humă,de tot ce-am irosit,

 În suflet, mirt jertfit din nou a înflorit, 

 Brumate desfrunziri se iartă prin iubire,   

 Urc trepte-nzăpezite, spre-a Ta dumnezeire!