Cât de mulți stau îngrămădiți în sufletul nostru neștiind defapt
cât de însingurați suntem ! 

     

    Trebuie să existe CINEVA, UNDEVA, care CÂNDVA să poată fi CINEVA în sufletul CUIVA!

        În general oamenilor le place să li se spună ceea ce vor să audă.Eu pot doar să spun că în sufletul meu arde flacăra iubirii. Nici un vers,nici un citat, nici o carte oricât de meșteșugit ar fi scrisă, nici o literă nu poate descrie iubirea ca simțământ.Fiecare dintre noi are un loc special în inima cuiva și acel loc nu poate fi înlocuit de nimeni și nimic.Iubirea este un sentiment unic trăit și perceput de fiecare în parte în moduri diferite.Iubirea poate fi înteleasă când o trăim și poate nici atunci pe deplin.Percepția acestui sentiment este unic pentru fiecare suflet în parte. Noi empatăm cu anumite suflete fiindcă vibrăm în aceeași tonalitate. Iubirea pe care o căutăm ne va schimba viața dacă avem harul de a o găsi. Uneori trebuie să pierdem zile, ani , suflete pentru a o întâlni. Alteori pierdem omul drag și de-abia atunci realizăm că acela era defapt acea jumătate indispensabilă. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dăruiască după voia Lui ceea ce consideră că mi se potrivește. El mi-a dăruit viața pentru a mă putea bucura de iubire.Eu iubesc darul Lui și ea îmi face un regal zi de zi dăruindu-mi-se! Iar vârsta inimii nu se măsoară în ani. Întotdeauna va exista dreapta și stânga, binele și răul, cer și pământ, rai și iad, dar există și răscruci.Alegerea drumului aparține fiecăruia în parte. Din păcate nu există garanție că alegerea este cea corectă.... Cred că cea mai frumoasă poveste a vieții se scrie cu vise,dragoste și lacrimi!Nu știu dacă e mult sau puțin,dar viața lăuntrică este întotdeauna mai frumoasă decât cea reală.Acolo suntem noi cu noi,fără ochiul vigilent al celor din jur, a judecății, a criticii . Cei care ne privesc din exterior sau pe gaura cheii nu fac altceva decât să demoleze și să iscodească sentimente pe care doar sufletul nostru le știe cu adevărat și le trăiește.Suntem o conglomerare de clipe alcătuite dintr-un amalgam de trăiri! 

   Într-o lume buimacă eu alerg doar la maratonul dragostei și sper ca la capătul drumului, când îmi voi sfârși alergarea să mă pot privi în oglinda sufletului și să mă sting liniștită.Iubirea m-a ales. Eu am deschis doar portița inimii!

MĂ TOT ÎNTREB

Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul,
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Ca răsăritul zilei să pot să ți-l nuntesc
Secunda de restriște s-o stingi cu doruri ninse
Alungă-mi orice temeri din zborul meu lumesc.

Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire, să mai gustăm iubire,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.

Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise-nmultite in pereche
Ca rădăcini de arbori sa urce printre ploi.

La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

Eu simt că doar himere în inimă-și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.

Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.

Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?

Eu cred că doar năframa de vreme-nselatoare
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă nascută din splendoare
Te-am recompus din cioburi,de soartă interziși.

Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

Și dacă doar fantasme iti prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce-ți tăinuiesc tăcerea
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?

PE ARIPI DE ÎNGER

  În lacrimi de vânt m-am ascuns de-ntristare 

  Și-n colțuri de cer m-am retras pe un sloi

  Mai ninge mărunt în iubirea ce doare 

  Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.  

   

  Mai fulguie-n inimi, mai freamăt-un dor  

  Adie a ploaie, o frunză mai cântă,  

  Trestia vieții se-ndoaie ușor,  

  Gându-mi dansează și stă iar la pândă.  

            

  Perla iubirii s-a ascuns într-o clipă

  Și zace-abătută-n scoici de cristale 

  Pescărușii mă-ntreabă ce-i cu-atâta risipă,  

  De raze stinghere prin lacrimi de jale.  

   

  Îngerul nopții din liră imi cântă

  Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,  

  Îmi șoptește din moara de vânt a lui taină 

  Luceferi de-argint scriu cu slove corale.  

   

  A venit să-mi cuvânte din sfere înalte 

  Despre lumi nevăzute, miracole-n cer,  

  Despre suflete veșnic îndrăgostite  

  Ce caută-n luceferi iubiri din eter.  

   

  Ochii lui de-un albastru pur ca zenitul  

  Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,  

  Mă cuprind nostalgii ghemuite-n crepuscul 

  Și schițez cu sfială surâsu-n priviri.  

   

  Sunt ca un nadir rătăcit între astre  

  Luna clipește zâmbind efemer 

  Mistuită de dor zbor pe aripi albastre  

  Citesc rânduri scrise cu penițe de cer.  

   

  Mă cuprinde un înger cu iubire divină 

  Și-o baladă sublimă-mi cântă duios  

  Constelațiile toate mă poartă de mână,  

  Ducând al meu vis într-un dans grațios.

   

  Pe aripa lui îngerească mă-nalță

  În voci armonioase se-aud fericiri, 

  Eu visez despre noi și-n talaz de speranță,  

  Plutesc printre stele in cânt de viori. 

   

   

  

O LACRIMĂ DE ÎNGER

 Am înflorit cuvinte pentru tine

 S-ascund tăceri în iarna sângerândă,

 Cetăți de dor strivesc între destine

 Robia mea e-a ceasului osândă.

 Ninsori de gânduri biciuie înghețuri, 

 Secundele aleargă în șiraguri,

 Ceresc alean, un scurt popas de îngeri

 Renasc timid în vis legat de lanțuri.

 

 Orbit de apăsare și scuturat de clipă

 Adormi rănit la candela nestinsă,

 Cerșești o zi prin fumul tras din pipă,

 Suspini umbrit de flacăra aprinsă.

 În rug de-nstrăinare astepți sculptând iluzii,

 Voi ninge ametiste, răpite dintr-o stea,

 Izvoare de iertare, iubire prin perfuzii

 Năluca-ți dăruiește în nopți de catifea.

 

 Cernut ne este cerul, de nuferi bântuit,   

 Icoana amăgirii e ultimul popas,

 Ecouri rătăcite se zbat dezlănțuit

 O lacrimă de înger e tot ce a rămas.

OFRANDA UNUI VIS

 Mă-ntorc în amintirea iernaticelor gânduri, 

 Îndepărtez troiene spre-a te putea vedea,
 Ghețarilor fățarnici le spulber din taluzuri,
 Pentru-a pătrunde-n suflet la-ndepartarea ta.
 

 Dantele de-ntuneric în cale pretutindeni,
 Perdele de albastru mi se ridică-n drum
 Și inocente lacrimi se scurg in foc de cremeni ,
 Nori tulburi se înalță pe ceruri ca un fum.
 
 Eu nu găsesc cărarea ce duce inspre tine,
 E tot mai lungă noaptea si gândul abătut,  
 Luceferi de zăpadă te-ascund printre ruine,

 In morile căutarii doar pași umbriți de lut.

 Fantasme rătăcite mi se-ntrupează-n suflet,
 Te caut ca un bezmetic  in cerneri din trecut 
 Oglinzi de întristare în carusel de plânset,

 În mine ard ofrande de dorul surd si mut.

 Culege-mă din vise si-oprește secundarul

 Clipitelor năuce din suflet răstignit,      

 O ultimă-ncercare să inșelăm destinul,   
 Topind ghețarii  vremii și timpul ostenit.
  
 Întâmpină-mă-n poarta castelului de gheață,
 C-o lacrimă în suflet și-n mână cu o stea,
 Zidește-mă în minte și spulberă din ceață,
 Atinge-mă cu geana iubirii de zorea.

 La gardul așteptării e îngerul  iubirii,
 Noianele de vise  pe care le-am rodit, 

 A lacrimilor taine scăldate-n faldul serii

 Și sufletele-n doruri, de dor nemărginit.
 
 Ridic astăzi privirea și-absențe trecătoare
 Se spulberă-n pustiul tacut din Empireu,
 Te-mbratișez cu gândul și inima-mi tresare,
 Ce dulce-i regăsirea, tu dor în dorul meu.
 

 Ma-ntâmpini cu speranță, iubire si candoare,
 Reverși  în mine cupa cu liniște și dor,

 Pe buze simt sărutul nectarului din floare

 Și-mbrățișat cu tine mă-nalț și zbor și zbor. 

GÂNDURILE MELE, NISIP ÎN CLEPSIDRA SUFLETULUI -Ines Popa

        Voi face ferestre în zidurile înălțate de sufletul tău și mă voi strecura cu umbra unui sărut! Vei ști că dincolo de tine, eu sunt izvorul nesecat al iubirii, îngerul  care ți-a alintat visele. Dacă vei privi printre zăbrelele rănilor vei vedea răsăritul în ochii mei!

NINGE -Ines Popa

 

 Ninge peste timpul despărțirii noastre,

 Ninge peste clipa bunului rămas,

 Ninge cu flori albe de iubiri sihastre,

 Ninge peste locul primului impas.

 

 Ninge cu albastru peste dor și doare,

 Ninge revărsare de sublim popas,

 Ninge cu iluzii și cu sărbătoare,

 Ninge pribegirea ultimului ceas.

 

 Ninge în surdină, ninge în cetate,

 Ninge peste balul florilor de nard,

 Ninge iasomie peste toți și toate,

 Ninge cu miresme de argint și brad.

 

 Ninge cu ninsoarea ultimei romanțe,

 Ninge peste inimi vise de boemi,

 Ninge peste gânduri albe diamante,

 Ninge-n alergarea-n care tu mă chemi.

 

 Ninge peste nuferi,ninge peste fluturi,

 Ninge peste ritmul pasului trecut,

 Ninge peste clipe, peste anotimpuri,

 Ninge peste dorul nostru de-nceput!

DE ALB ÎNSTRĂINAT

     Privind în oglinda sufletului uneori ne vedem distorsionat din cauza nălucilor care   scotocesc în noi. 

 Îți voi pleca din suflet la fel cum am venit,

 Tiptil ,fără de veste, de alb înstrăinat,

 Mă voi întoarce-n zeghea statuii de granit,

 În vitregia iernii și-al timpului oftat.

 

 Mă voi retrage singur pe geana unui nor, 

 Să nu aud suspinul viorii îndoliate,

 Cu ghimpele tristeții în plânset de cocor

 Troițele iubirii le voi topi pe toate.  

 

 Nici nu m-ai dat uitării, dar nici nu mi-ai rămas, 

 Te-ai risipit în gânduri, făcând din mine rug,

 E dăruit inelul, port lanțuri de ocnaș,

 Îmi sunt tot mai străină, iubirea mi-este jug.

 

 Ce-aș mai putea să-ți fiu în infinita iarnă, 

 Decât surâsul mării din scoicile cernute,

 O crizantemă tristă născută dintr-o rană,

 Sărutul unei umbre de mari iubiri pierdute.

 

  

CARTEA VIEȚII -Ines Popa

          Nu sunt nici jucător de poker, nici jucător de vreun alt joc.Joc însă cu demnitate și onoare cartea vieții. Dețin cartea iubirii, singura câștigatoare în toate circumstanțele!

DESPRE VISELE NOASTRE-Ines Popa

    Chiar dacă visele noastre încă pribegesc în lacrimile timpului, amintirile au un anotimp al lor.Oricât de bine le ascunzi în sertărașele inimii,ele te vizitează pe furiș amintindu-ți că ele există.Iar ceea ce pare a fi interzis,este doar un percept legat de conștiința noastră.Cine hotărăște ce este sau nu interzis? Iubirile mari, cele neîmpărtășite sau pierdute nasc controverse ale inimii și mai devreme sau mai târziu ele își caută destinatarul.

 Ce-aș mai putea să-ți fiu în prag de iarnă

 Decât parfumul unei veri trecute,

 O crizantemă răsărită dintr-o rană,

 Sau un ocean de mari iubiri pierdute .   

IUBIRILE PIERDUTE

 
      Zilele trecute întreba o bună prietenă dacă pentru iubirile pierdute se aprind lumânări.Eu înclin să cred că se aprind candele cu surcele de dor și se udă cu lacrima sărată a neuitării!

 În glastra mea trei trandafiri stingheri  

 Te așteptau cu dor, dar n-ai venit, 

 S-au ofilit cum toate, toate pier   

 Iubirea mea din suflet n-a murit!  

 Încă aștept. Parfumul ți-a rămas.  

 Eu știu că vii, te-aștept din ceas în ceas!

GÂND DE SEARA-Ines Popa

    Fiecare zi este o aventură, o înfrângere sau o inălțare.Când ești secătuit, întristat, dezamăgit, te retragi în singurătate și îți plângi neputința. Numai sufletele apropiate pot înțelege restriștea de o clipă a sufletului.Și când pare că scrii un ultim rând în dimineața năucă, visele se reîntorc pentru a prinde aripi.Învingător este cel care se învinge pe sine. Ce spun  sau cred semenii despre noi sunt doar prezumții ale propriului  lor eu.Numai sufletul  tău știe ce fel de floare trebuie sădită pentru a retrăi bucuria! Dimineața Lumina învinge. Apoi....o iei de la capăt....Eu sunt un om modest cu un suflet mult prea sensibil, atât de încăpător încât uneori se zbate de marginile trupului.Când ești un om pozitiv vezi doar ceea ce este frumos în celălalt. Restul,răutățile,ambițiile,mizeriile vieții cotidiene le ignor. Nu am timp.Când iubești oamenii vezi în fiecare o posibilă stea. Iar sus în cer omul pe care îndrăznești a-l disprețui, ar putea să să fie văzut de către Divinitate superior ție. De-abia atunci vei pricepe că acela îți era defapt cel puțin egal. Nu judeca! Iubiți-vă unii pe alții! Întotdeauna dragostea va învinge! 

   

DIN COLBUL AMINTIRII

 Te-am readus din iarna aceea întristată,

 Când prăbușit în noapte zăceam de dor înfrânt, 

 Încețoșată clipă, de-amar îndurerată     

 Te-ndepărta în gheața durutului meu cânt.

 

 Te-am resadit în suflet cu teamă și speranță

 Și-am acordat arcușul pentru vioara ta,

 Zăpezile tristeții din iarna dezlânată,

 Le-am șters cu o nădejde în zori de catifea.

 

 Cu trandafiri în zâmbet la porțile cetății                            

 Speranța mea renaște, mărgăritar de dor

 Te-am recompus din cioburi, cristale-n taina nopții,

 Iar freamătul iubirii mi te-a adus pe-un nor.

 

 Ne-am descălțat de umbre, am dezbrăcat veșmântul   

 Acelor pași nesiguri care s-au stins în hău,

 În anotimpul nostru iubirea naște-alintul

 Nostalgicelor clipe, părerilor de rău.

 

 Cu florile iubirii în dantelate stele ,

 Te-aștept ca pe un soare sculptat dintre ninsori

 Și rege este visul, stăpânul vieții mele,

 O călăuză dragă de mii și mii de ori.

 

 În ritmul unei clape de pian îmi trăiesc dorul

 Și-acorduri de chitară mă leagănă în flori,

 E dulce, e șăgalnic tot zbuciumul, fiorul     

 Îmbălsămând iubirea în ritmuri de cocori.

 

 Am rechemat iubirea din colbul amintirii

 Și îngerul iernatic mi te-a adus în car,

 În visele răsfrânte eram pe două drumuri

 Acum suntem doar unul, uniți prin dulce har.

 

  

IUBIREA MEA

Nu-mi cântări iubirea în talger de balanțe

Și dorul meu de tine nu-l măsura cu flori,

Tăcerea nu mi-o umple cu irosite-absenţe

Și visul nu îl cerne în morile din zori .

Aripile stângace nu mi le rupe-n pripă,

Iar stolul de dorințe nu-l risipi în cer,

Nu măsura cu pasul nisipul din clepsidră,

Lumina n-o ascunde în timpul efemer.

Speranța n-o ucide cu şovăieli mărunte,

Și visul nu-l ascunde în dune de-anotimp,

Nu amâna chemarea prin surde amănunte,

Răspunsul nu îl stinge în pulbere de timp.

Nu destrăma magia prin cârpituri de lună,

Prin sita deas-a vremii ninsoarea n-o cerni,

Puhoaie de iubire în cale-ți să se pună,

Nu mai chema străjerii, n-o vei putea opri.

Blestemele iubirii-n descântec nu le frânge

Mai lasă-le să ardă în candelă de vise

Și pașii nu îi șterge cu lacrimă de sânge,

Din umbrele iubirii vor înflori narcise.

Povestea este scrisă, destinul mi-e-n iubire,

Oricâte stânci sticloase spre noi s-au prăvălit,

Iubirea mi-e în tine, doar eu îți sunt iubire,

Cu mine-ncepe totul, cu mine ia sfârșit.

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE

            De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile încuiate.O mână necunoscută a scris pe-o hârtie în colț la poartă: Plecat fără adresă. (Octavian Goga)

          Se-ntâmplă uneori ca privirea să rămână ațintită în gol,iar acest gol să cuprindă întregul tău univers.

 Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta

 Am reaprins iubirea din stinse felinare,

 Trec vama amintirii pe geana unei stea

 Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare.

 

 De strajă stă iubirea și-n așternutul orei    

 Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința,    

 Troiene de tăcere veghează ochii umbrei,

 Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența.

 

 Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire,

 Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi,

 Mor troienite vise pe hărți de amăgire,

 Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi.

 

 Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite,

 Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele,

 Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite

 Și-am înflorit în temple zidite din mărgele.

 

 Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare,

 Agonizează iarna strigându-ne învinsă,

 Un univers de îngeri suspină de-ntristare

 Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.

  

VIS FURAT

“Visele sunt ilustraţii din cartea pe care sufletul o scrie despre tine.” Marsha Norman

Ninge derizoriu, spulberă argintul, 

Perle de zăpadă îngerii împart,

Divizaţi de taine, plânge asfinţitul,     

Pânze de păianjen zilnic ne despart.

Plec spre o răscruce, rătăcesc în vise,

Umbre lăcrimează ca un martor mut,

Torţe de-aşteptare, stele compromise,

Amalgam de gânduri, ninge abătut.

Nimănui nu-i păsa, ni s-a dat sentinţa,

Din instanţa iernii exilat respir,

Încleştări fugare, statică absenţa,  

Paşii din zăpadă, suflete-n delir.

Nu ne recunoaştem în nevroza iernii

Florile de gheaţă, semne de înfrângeri,

Vise fără  vârsta, se-nmultesc ciulinii

În distante oarbe, stranii voci de îngeri.

Alte drumuri astăzi pasul nostru-atinge,

Ca-ntr-o fortăreaţa doru-i sigilat,              

În altar de ceară steaua ni se stinge,
Doi stingheri în iarnă, suntem vis furat!