GÂND TIVIT CU FLUTURI

 Respir miresme de flori albe,

 Valsează stoluri în culori,

 Suspină maci, de dor vibrează

 O lacrimă, scriind scrisori!

 

 Alerg sfios înspre chemări,

 Parfum de nard mă-mbată blând,

 Alungă nori de întristări,

 Tivind cu fluturi cer și gând.

                              

 Aripi de îngeri evantai

 Adăpostesc cuibar de vis,  

 Magii de frunze în alai 

 Dezbracă  zarea de abis.

 

 Rănite umbre risipesc

 Cu roua cursă din condei,

 Printre povești te regăsesc,

 Te-adorm în verde flori de tei!

 

 Mă pierd subtil în basme vechi

 Cu cavaleri rătăcitori, 

 Ce-nfruntă foc și zmei perechi

 Pentru iubiri ce-ți dau fiori.

 

 Pe curcubeu de vii spirale

 Călătoresc în frac ceresc,

 Argint în păr, în ochi migdale,

 Minune-mi ești și te iubesc! 

GÂND DE TOAMNĂ TÂRZIE

               Am învățat să dăruiesc, să iubesc, să visez, să cânt indiferent de anotimpurile calde sau reci prin care a trecut sufletul meu. Nu îmi amintesc cât timp mi-a trebuit să învăț și nici dacă a existat o altă toamnă mai frumoasă ca aceasta. Visele mele se împletesc cu dorințe, lacrimi și iubire.

 Știu că nu e suficient să îți dorești să ai parte de iubire, să ai parte de fericire, să pășești spre acea culme, însă esențial e să-ți dorești și să lupți zi de zi pentru visul tău! 

 Nimeni nu are o rețetă prin care dorințele inimii să poată fi împlinite, cum nimeni nu poate să-ți spună când să pleci sau când să rămâi, pe cine să iubești și pe cine nu. 

Nimeni nu are dreptul să decidă pentru tine și adevărul e că nimeni nu ar trebui să decidă pentru noi, nimic. 

Unii cred că oamenii puternici nu plâng, dar se înșeală. Fiecare vis neatins este unul înlăcrimat. Tot ceea ce trebuie să faci este să nu renunți și indiferent cât te-ar costa, indiferent cât ar trebui să lupți sau să aștepți, să nădăjduiești că într-o zi el ți se va împlini.

Întotdeauna m-au fericit lucrurile simple, poate banale pentru unii. Tot ceea ce este simplu are valoare. Cu cât am simplificat lucrurile  cu atât mi-am schimbat perspectivele și am gustat din bucuriile vieții, din acele bucurii pe care unii le cred banale .
Numai că nouă oamenilor ne place  să complicăm totul începând cu prietenia, iubirea, viața în general.

Am fost întrebată adesea ce înseamnă fericirea și dacă sunt un om fericit? 

Până la urmă cred că fericirea înseamnă să găsești acel lucru, acea persoană pe care să o iubești cu toată ființă ta și să rămâi acolo lângă ea!

               Mai devreme sau mai târziu, cu toții așteptăm pe acel cineva care să ne motiveze atât de puternic încât să ne schimbe viața. 

Dacă cineva din viața mea  este capabil să mă  facă să uit de mine, atunci cu siguranță merită să facă parte în viitorul meu!

MAC DE POVESTE

  

 Am cules dintre spini mac plăpând, răstignit

 Pe altare de dor, lăcrimând obosit, 

 Între gene mereu verde crud îndoliat

 De frunziș prăfuit, de himere-ntristat. 

 

 Între toamne și cer visul lui rătăcit

 De zăpezi îngropat și de frangeri rănit,

 Sângerând a pustiu, dezbrăcat de culori,

 Dar sclipind prin dantele de nuferi și nori.

 

 Pescăruși ațipiți între trestii de fum, 

 Licurici de cristal te întâmpină-n drum!

 Nu e dor să nu-l știi, vis nuntit de suspin,

 Nici tăceri de velur, brodate-n destin.

 

 N-ai să poți absenta nici din arderi de rug,

 Nici din gândul ascuns de al cerului crug,

 Nici din stol de cocori prins în horă pe cer,

 Nici din ploaie de dor zgribulită de ger.

 

 Vei rămâne mereu macul meu purpuriu, 

 Din iubire cules, scris cu fir argintiu,

 Mult dorit, mult visat, un poem arzător 

 De îngeri creat din icoane de dor! 

MĂ CREZI?

  

 Mi-au înflorit cireșii-n livada unui vis,

 Tresar la adierea mălinului stingher,

 Ecouri se desprind, te-aștept cum ți-am promis,

 Din versuri îmi fac poduri spre tine în eter.

 

 Desculță-n lan de maci, mai intonez iluzii, 

 Iubindu-te în lipsă, în ploi îmi curge clipa,  

 Mi-e sufletul ostatic, beau cupe cu ambrozii,  

 Statornic cer sub pleoape descântă-n zori risipa.

 

 Mă osândesc călăii de dor și-ți sunt complici,

 Mi-ești zodie de îngeri și demoni totodată,

 Culori se estompează și vântur clipe seci,

 Secunde negociez, parfum și praf mă-mbată.   

 Te țes în zeci de gânduri, o salbă fiecare

 Și nu găsesc o vină solstițiile de dor, 

 Mă arde umbra ta și fluturi din scrisoare

 M-alintă cu atingeri, în vals amețitor.

  

 Se surpă depărtări, cascade se-ntețesc,

 Nuntesc ninsori de șoapte cu dulci migdale verzi,

 Dantele de iluzii sau vis? Nu-mi amintesc!

 Îmi cresc aripi de îngeri, le simt, le văd! Mă crezi?

                                 
         

ALTOI DIN SPIC DE DOR

 "Ori de câte ori ceva mi se pare încă posibil, am impresia că mi s-au făcut vrăji." Emil Cioran

 Se-mpodobește cerul cu stele-mpărătești   

 Și-n cer colindă îngeri în mantii cristaline,

 Roz fluturi în cascade, de dor îi rătăcești, 

 Înnourate gânduri înseninezi în mine.

 

 Cuvinte desfrunzite mi le-nflorești din ploi,

 Din litere aldine îngemănezi povești,

 Pictezi o galaxie cu râuri de culori

 Culese din polenul narciselor cerești.

 

 Când ape-nvolburate sub gene se adună, 

 Cu briza unui văl îmi spulberi necredința,

 Tăceri și suferințe cu flori de crin și lună 

 Le mirui cu tandrețe și-mi mângâi neputința.

 

 Știam că ești zefirul ce-adie cu petale,

 Că din frânturi de vise aprinzi văpăi de foc,

 Eternități aș vrea, să-mi fii veșmânt de cale,

 Sărutul să-l sfințești cu mac și bucuioc.  

 

 Tu nu ești doar o vrajă în vânturi preschimbat, 

 Ești primăvara mea, din vechi dorințe strâns,   

 Altoi din spic de dor, de tine-naripat,

 Iubire-adevărată din ruga unui plâns. 

NICIODATĂ ADIO!

               Mă voi înmiresma mereu cu parfum. Parfumul meu îți va rămâne în suflet fiindcă este unul adevărat, creat de îngerii iubirii.O mireasmă curată desprinsă din raiul iubirii pure.... În sufletul tău macii vei vor dăinui etern și ori de câte ori o petală îți va zâmbi sau va lăcrima, vei știi că mă gândesc la tine. Vântul va adia etern, este nemuritor ca și Pescarul de vise, care va veni din când în când tiptil să-ți șteargă lacrima cu batista iubirii. Pescărușii mei, fluturii mei zglobii te vor îmbrățișa când tristețea te va copleși. Voi fi mereu alături de tine și când uitarea va da târcoale vei resimți ..prezența mea ! Să nu spui Adio....fiindcă nu există, există doar ploaia de stele și iubirea, eu exist și voi exista atâta timp cât vor exista macii si dragostea. Când nu voi mai fi ..tu știi....ți-am lăsat în testament iubirea, dorul și sufletul! Să le primești cu toată inima.Darul meu sunt chiar eu!
             Voi face ferestre în zidurile înălțate de sufletul tău și mă voi strecura cu umbra unui sărut! Vei ști că dincolo de tine, eu sunt izvorul nesecat al iubirii, îngerul care ți-a alintat visele. Dacă vei privi printre zăbrelele rănilor vei vedea răsăritul în ochii mei!

SUSPIN DE STEA

 Când lacrimile toamnei își picură-nserarea 

 Te readuc în vise. Alintă-mă o clipă!

 În frunze, pas vremelnic, noi doi și amintirea,  

 Cuvinte-ngenunchiate ce-și scutură risipa.

 

 Cred în povestea scrisă de ploile de stele,

 Cum știu că pescărușii mereu te vor iubi, 

 Doi îngeri de satin  pictează-n vals  pastele,

 Cu licăr din surâs de maci îți vor zâmbi!

 

 Nu mă răni cu umbre desprinse din trecut,

 Nu vezi că ninge iarăși cu fluturi argintii?

 Pe buze port contur de curcubeu născut

 Din verile în care știam că ai să vii.

 

 De mâine răsăritul ne va găsi-mpreună 

 În toamna arămie brodată-n catifea,       

 Din vise serafimii-n pereche ne adună,

 Ne-mbrățișăm cu dorul suspinului de stea!  

 

PARFUM DE VIS

 Cum înfloresc din nori migdale 

 Stropite cu polen de vis...

 Chemări din puncte cardinale 

 Adie-n lacrimi de cais.

 

 Motiv țesut de bucurie, 

 Desprins de nuferi din colind,   

 Crepuscul de lumină vie

 În podul palmei strălucind.

 

 Poteci de crini din alte lumi

 Refac ades prin ochi de mag,

 Înmuguresc în timp ce dormi,

 Te-ating o clipă, îmi ești drag! 

 

 Stea de safir îți dăruiesc,

 Culegi nectar din lungi visări,

 Tu spui minune, dar ceresc,

 Surâd magnolii-n primăveri.

 

 Zefir albastru, o poveste 

 De îngeri scrisă, din astral,

 Alint de vis din zări celeste

 Nuntită-n zborul sideral. 

 

 Dor rătăcit sfințit prin foc

 Netulburat de anotimp, 

 Ce-a innoptat într-un boboc

 O clipă doar, în flori de câmp. 

 

 Un licurici va chicoti,

 Pictându-ți dorul, lăcrimând,

 Parfum de mir te va-nsoți
 În rai de vis țesut de gând.

ȘTII TU VREUN LEAC ?

 Nici azi n-ai înțeles? Cum să-ți aduc aminte?

 Din care constelații să știu să îți culeg, 

 Alai de stele nuferi, șirag de perle sfinte,

 Să poți să mă cuprinzi cu sufletul întreg?

 

 Cum te-aș putea privi? Prin ce sclipiri de zare?   

 Cu ce miraj de vise și rouă să-ți pictez,

 Melancolii de fluturi zâmbind pe val de mare 

 Și câte punți din roze în gând să-ți colorez?       

 

 Vioara cărui cântec ți-ar dezlega misterul,        

 Ce notă necântată  pe strune n-a dansat?

 Am solfegiat iubirea tivind cu salbe cerul,    

 Cu leac din flori de lună, de ploi te-am vindecat!

 

 Perechi de rândunele din vise s-au desprins.

 Să-mbrac nemărginirea în zborul altui veac?   

 Cât oare să te-aștept? Tresar mereu învins!          

 Ce fac cu-atâta dor? Știi tu cumva vreun leac? 

 

MAC TÂRZIU

 Mult prea târziu! A-ncremenit uitarea!

 În spice de absențe, iubirea a tăcut.

 Buchetele de maci și-au scuturat culoarea, 

 Nu știu nici cine ești! Un mac necunoscut!

 

 Din Carul Mic aprind o stea și-mi pare rău,

 Nu simt regret! Iluzii de ninsori hoinare

 Te-au spulberat! Mi-e bine, zău .... 

 Să fii vreun mac de prin ierbare,

 

 Fugit de toamne insomnii ? Sau poate-un dor

 Nins de petala zglobiei veri, de nostalgii?    

 Ai glas străin, nedeslușit! Mac inodor,

 Rămas stingher. Un vis pierdut în elegii, 

 

 Nu mă mai dori! Alt mac din roșu satinat 

 Pictează-n suflet pași perechi, magii de salbe,   

 Din înalt ceresc. Aripi de înger platinat

 Brodează-n suflet un regat de stele dalbe.

 

 Te voi căuta la vară în gândul necosit,

 Voi înflori în vise-n poveștile de seară,  

 Parfum de dor și fluturi de tine irosit

 Îți vor aduce-aminte de mine-a câta oară?

DE CE MĂ CHEMI?

 E-o zbatere-ntre goluri, tăceri care îngheață,

 S-a stins întregul cer din ochii ce-i iubeam,

 O toamnă vlăguită, un labirint de ceață,

 Stau mărturii secunde-n clepsidre de-amalgam!

 

 Ridic spre tine ochii, cu greu te recunosc,

 La porțile-ntristării văpaia unei veri,

 Nu-mi cere să-nțeleg ecouri ce doinesc!    

 De ce trimiți în stoluri egrete de tăceri?

 

 Reinventezi un zbor din aripi obosite, 

 Dar ploi de neputință în lacrimi îl destramă, 

 Curând ninsori eterne din temeri nesfârșite 

 Ne vor preface-n îngeri cu trupuri de aramă. 

 

 Bem picături de rai îmbrățișați în vise,

 E-un joc de stele scrise, de cer, din înălțimi, 

 Clipește luna blândă prin uși întredeschise.

 Dacă nu surpi tăcerea, atunci de ce mă chemi?

 

DE CE TE MIRI?

 Când aparent de nicăieri,

 În curcubeu multicolor,         

 Din alte zări, eu, cea de ieri,

 Îți voi surâde-ntamplător,

 

 Să știi că stele îți aprind   

 Din galaxii de necuprins,   

 Cu vis de îngeri te colind,

 Cristal de dragoste nestins.

 

 Iar te surprind? Vin din uitări,

 Din maci astrali sau ploi de-argint?
 Sunt vals oprit de nechemări,

 Privește-mi ochii, ei nu mint!

 

 Un mag și-un înger! Nu îi vezi?

 Îți prind aripi să poți zbura. 

 Te-mbrătișez ! Nu, nu visezi!

 Cât te iubesc! Poți îndura? 

 

 Nu, n-am plecat! Îți este dor?

 Te cheamă voci din univers?

 Cu nuferi strânși din sfânt fior
 Îți cern iubire, vers cu vers!  

 Fără să ceri, ți-am dăruit

 Eternități de îngeri vii,

 N-ai înțeles! N-am drămuit

 Nimic din cerul meu, să știi ! 

 Când lacrima-ți de dor pustiu

 În mici boboci de trandafiri

 Va sângera, va fi târziu!

 Eu voi lipsi ! De ce te miri?  

ÎNGROPI UN VIS?

 Delir de toamnă, un miraj,

 Brodând cu frunze nostalgii,

 Dorințe stranii, în sevraj

 Cu tot ce n-ai putut să-mi fii.

 

 Nuanțe vesele-n descânt 

 Se răzvrătesc în simfonii,

 Același dor purtat de vânt       

 În menuet de agonii.

 

 De necuprins și ne-nțeles 

 Un dor hoinar, adânc de văi,

 Te tot așteaptă, necules,

 Eu lăcrimez prin ochii tăi.

 

 Amestec de culori și cer

 Separă umbre de nimic,

 Aroma toamnei, mac stingher,

 Lipsesc prea mult, lipsești un pic...

  

 Îți povestesc de cum eram

 Fără trădări, fără trecut. 

 Să nu fii știut? Poate visam!

 Boboc de mac din vis pierdut!

 

 Atât de-aproape și străini 

 În ploi de dor învolburate,

 Ce tristă toamnă, de mălini

 Noi două umbre-mbrățișate!

 Miresme cu boboci de mac 

 Cu vagi arome de-amintiri,

 Îți înfloresc! Promit! Să tac?

 Îngropi un vis? Dar mă respiri!

 

                                         

                                          .

                                       

PLOI DE DOR

 Oftezi în ploi de dor, cresc noi lăstari sub pleoape

 Din cupele de maci bei lacrima iubirii,

 M-a rătăcit destinul și nu vrea să mă-ngroape,

 Eu îți sărut tristețea! Tresari, în timp ce scrii!   .

 

 Sub gene stele stinse ascund numai tăceri

 Ce întregesc amurgul, de ploaie resemnate, 

 Se despletesc absențe-n secundele de ieri,

 Distanțe se-nmulțesc de frunze îndoliate.

 

 De ai rosti și-n șoaptă cuvântul ce-l aștept,

 Aș frânge legământul cu ploile din tine, 

 De ce lași macii verii să plângă în deșert?

 Oprește destrămarea! Nu te-am uitat, știi bine!

 

 Smaralde de condei din doruri neștiute 

 S-au tot prelins în rugă la îngeri serafimi,

 Atinge-mă o clipă prin toamne inelate,  .

 Te poticnești de stropii căzuți printre mulțimi?

  

 De ce strângi dintre spini doar flori însângerate?

 Nu vezi ce tare plouă?  Chiar fluturii-s buimaci! 

 Întinde iarăși brațe din stele-ngenunchiate, 

 Se va opri și ploaia! Vom arde dor de maci!

 

.