NOAPTE NOSTALGICĂ

 E noaptea mult prea lungă și visele prea scurte,

 La braț cu nostalgia apuselor iubiri

 Din gânduri nerostite și dor ce ne desparte 

 Îmi împletesc dorințe, retorice trăiri.

 

 La granița stelară lumini incandescente,

 Hoinară fără tine, pribeagul meu absent,

 În neguri ce suspină și vise inocente

 Speranțele îngână minute din prezent.               

 

 Mă farmecă  iar clipa salcâmilor în floare

 Și crește-n mine setea dorinței pentru tine,

 Eu știu că simți sărutul în iarbă de-așteptare,

 Vreau să rămâi o noapte rătăcitor în mine.

 

 Să ne plimbăm de mână prin galaxii albastre,

 Să ardem împreună tot focul  din priviri,

 Să fie trupul nostru o torță-n sărbătoare                   

 Și serafimi  să cânte în roșii trandafiri.                           

 

 Aș vrea ca visu-acesta să nu se mai sfârșească,

 O noapte, numai una să ne plimbăm prin maci,

 Doar ochii blânzi de lună prin gene să privească,

 Un crin să-ți fiu în suflet, cu tine să mă-mbraci!

 

POTIRUL CLIPEI

 

 Surâs de fluturi tandri mă leagănă-n iubire

 Și flori multicolore își scutură tandrețea,

 Himerele din noapte pe clape efemere

 În tainice mistere îmi spulberă tristețea.

 

 M-ascund în bezna nopții sub aripă de înger,

 M-adăpostește trupul angelicului vis,

 Năvoadele din mine s-au rupt precum un fulger

 Ce-aprinde-n bezna nopții lumini care s-au stins.

 

 Te-am scris cu răsăritul iubirii nesfârșite

 Și ți-am cules tot dorul împrăștiat în vânt,

 Cristale sfărâmate din tine-s adunate,

 Mi le-am sădit în suflet și port turcoaz veșmânt.

 

 Păstrez delirul nopții și beau potirul clipei,

 De mâine cine știe de n-ai să cerni în lujeri 

 Și-n praf de păpădie egreta nostalgiei.

 Aș vrea să-mi cânți iubirea cu suflete de îngeri.

  

CÂNDVA

 Cândva  te întrebam pe care cer

 Îți va cânta iubirea pescarusul,

 Și lacrima de dor din vers stingher

 Pe ce vioară îi va pribegi arcușul?

 

 Din câte gânduri ți-ai făcut șirag

 Și verdele al căror ochi te amăgește,

 Iar roua din surâs în care prag

 Și-n care poartă noaptea mai doinește?

 

 Din ce apus  vei răsări când plec

 Și-n care anotimp vei ancora,

 În care colț de zare singuratec

 Ca o nălucă umbra-mi vei vedea?

  

 Din care amintiri de pe alei

 Vei bea iubirea-n cupe de zorea,

 Cu ce parfum vei șterge ochii mei 

 Când nu-i vei mai privi în dor de stea?

 

 Din care noapte vise vei fura

 Și-n care zi te vei ruga de magi,

 Cu ce iluzii te vei îmbrăca

 Și cui îi vei mai spune vorbe dragi?

 

 Din ce răspântii te vei aduna

 Când licuricii vor sărbători,    

 Din câte pribegiri vei  suspina                    

 Când genele de nori se vor umbri?

 

 Cândva erai rubinul unui gând

 Azi doar condeiul scrie despre tine,

 Iar din icoana timpului flămând

 Au mai rămas doar umbre și ruine.

M-AM REGĂSIT

 Vorbește-mi despre tine în altă primăvară

 Și spulberă-ți iubirea în mirişti de abis,

 Alungă-ţi tainic dor de fluturii din vară

 Doar amintiri cu nuferi să te alinte-n vis!

 

 Noi am plătit doar vamă pe interzise drumuri,

 Nu-ţi plângă flori de măr în suflet întristat,

 Întoarce-te spre vise ce aripi au în zboruri,

 Nu-ngemăna trecutul în foc de altădat!

 

 Am ferecat iubirea într-un castel de lacrimi

 Iar cheia e pierdută, deschizătoare nu-i,

 Pe  lacăt e rugină, tristețea zace-n inimi

 Coliere de speranţă le-am atârnat în cui.

 

 Întruchipări nebune vin iarăși să ne ceară

 Tributul inocenței ce l-am visat în doi,

 Am spulberat suspine, himere de-odinioară

 Nu mai plătesc nici biruri , nici frângere de ploi.

 

 M-am dezbrăcât de tine pentru a câtă oară?

 Și inima mi-am pus-o zălog pentru alt dor,

 Iubirea mea de taină, când dulce, când amară,

 Vreau s-o alung din mine în cernere de nor.

 

 Ce rost mai are astăzi  să-mi aminteșţi de tine,

 Când inima îți bate pentru iubirea cui?

 Nu înțeleg chemarea ce vine înspre mine,

 N-am să-mi împart albastrul cu ochii nimănui!

 

 Te șterg astăzi din suflet şi te alung din minte

 Nici greierii nu cântă , iar doruri nu mai am,

 Păstrez doar amintirea în albăstrele sfinte,

 Ecoul ţi se stinge-n miresme de alean.

  Din neguri de-amintire mă reîntorc spre mine,

  Melancolii de-o  clipă din umbre năvălesc,

  Cocorii-au aţipit în veşnicii străine,      

  Doar în oglinda tristă a vremii te zăresc.

NOI

 Se scurge viața-n anotimpuri

 și zboară foi din calendar,

 când toate zilele sunt aburi

 iubirea mea e-un secundar.

 Un adăpost când mi-este greu,

 o cetățuie ,dorul meu,

 un dans prin care trec zâmbind

 cu primăverile la braț

 și-n care eu cu drag alint

 iubirea mea ,un vis cifrat.

 Numărătoare văd în noi,

 sunt doi,zic ei...

 dar eu cu ea doar unul văd

 și-n contopire de sărut

 vertebra care ne-a unit,

 din respirație-am făcut 

 un singur trup

 iar eu cu ea,doar unul văd!

  

FANTASME

 Am să îți șterg prezența din colbul meu de vise  

 Nimic să-mi amintească din toate câte-ai fost,

 Te-am zămislit din lanuri de gingașe narcise

 Ești val înfrânt de gânduri  în clipe fără rost.

 

 Lunatică fantasmă fără de chip și viață

 Ți-am spulberat cenușa-n răspântie de drum,

 Nici umbre nu există din tine-n dimineață,

 Doar  pescărușul  țese descântece în scrum.

 

 Ai fost o-nchipuire de albatroși în ceață,

 Otravă de iluzii în suflet inocent,

 M-am dezbrăcat de tine ridicolă paiață,

 De azi te iert de toate, ți-e sufletul absent. 

 

 Uitarea se așterne în timp ce marea tace,

 Un licurici dansează-n petale de cais, 

 Renaște-n mine viața prin rugăciuni de pace

 Și fluturi desenează pe buze galben iris.

 

 Îmi înflorește ziua cu ametiste-n cale

 Iar zâmbetul mi-e iarăși un crin în răsărit,

 Te-am aruncat în hăul nefericirii tale,

 Ești doar un chip de humă din visul meu cioplit.

 

 Când hoinăresc în vise te risipești în basme

 Te-au spulberat talazuri ca prundul de la mal,

 Nici nu-mi aduc aminte de ai purtat un nume,

 Eu cred c-ai fost doar sarea prelinsa  de un val.

 

 

RENAȘTERE

 Se scurge primăvara în valuri de iubire,

 Nostalgice  apusuri  clipesc în ochi de lună,

 Îmi ațipește gândul  pe umăr de visare     

 Și pescărușii mării dansează în lagună.

 

 În liniștea  târzie doar stelele veghează,

 Regretele-s cernute de florile de măr

 Și înțelesuri  multe în ne-nțeles  refuză

 Să spulbere tăcerea prelinsa-n lăcrimar.

 

 Pe brațul unui înger doar tainice clipite

 Și zaruri aruncate în jocul nostru-n doi,

 Hazardul se desfăta  în legi de el croite

 Și-un râs nebun, șăgalnic ca cete în convoi.

 

 De mână cu destinul  privesc cu detașare

 La zaruri măsluite pe care le-ai jucat,

 Ai cântărit iubirea-n cântar de nepăsare

 Și ți-ai băut otrava, eretic condamnat.

 

 Iubirea mea suspină ca o icoană sfântă,

 Pe  rug de-ocară-i arde pe toți trișorii ei,

 Sunt liberă de umbre, mi-e lacrima înfrântă,

 Renasc din cânt de îngeri ,m-alintă flori de tei!

 

REGĂSIRE

                  

          

 Cristale de lumină îmi spală  iarăși gândul,

 E liniște în suflet și  pace-n sentimente,              

 Descătușat de lacrimi, de dor și de exodul

 Nostalgicelor șoapte, iubirilor absente.   

 

 În morile uitării am risipit minciuna

 Și stau la braț cu mine din nou ca altădată,

 Pe aripă de înger mă-nalț în clar de lună

 Ce dulce-i libertatea de eu  necenzurată.

 

 În calendar iubirea-mi zâmbește printre file

 Și-adresa  deznădejdii a șters-o-n veci talazul,

 Urc muntele visării  pe treapta unei  zile,

 Mi-e viața o clepsidră , nisipul doar răgazul.

 

 Mă-mbracă ametiste și crizantema stelei,

 În rugăciune sfântă învinge-a mea credință,

 Am ingropat neliniști și răzvrătiții junglei,

 Mi-e trupul catedrală de cer și biruință. 

DORURI

 Mi-e dor de-al cincile-anotimp,

 De-o noapte fără de obloane,

 De  vise fără  contratimp         

 Și  vremuri ce păreau icoane.

 

 Mi-e dor de lacrima iubirii

 Ce am strivit-o cu-n sărut,

 De pași timizi ai regăsirii

 Ce în nisip au dispărut!

 

 Mi-e dor de picurii din ploaie,

 De foc din candela de vis

 Cu reveniri , plecări o droaie,

 De-ndepartari care-au ucis.

 

 Mi-e dor de jocul din oglinzi

 Cu deformările de noi,

 De ochi străini și muribunzi

 Și porți ce n-au încuietori.

 

 Mi-e dor chiar și  de mici minciuni,

 De așteptări ,năluci în gând,

 Cu  pribegiri  prin slăbiciuni,

 De îngeri ce-i aud cântând.

 

 Mi-e dor de tine-un rătăcit

 Golit de vise, flori și zbor,

 De-orbecaieli spre asfințit,

 Mi-e dor de-un  răsărit de dor! 

SĂ NU MĂ UITI

        

       

 

 Să nu mă uiți chiar dacă cerul tace

 Și-n clopot gem prohoade de iubire,

 De-ar fi chiar luna-n zdrențe-a se preface

 Iubirea mea domnește-n nemurire.

 

 Să nu mă uiți chiar dacă marea plânge

 În valuri  dezbrăcate de tandrețe

 Și scoici întârziate dorm în alge

 Iar orele se numără-n regrete.

 

 Să nu mă uiți nicicând și niciodată,

 De-s gratii-n porți închise cu zăvor

 Și tace clipa,repetabilă ,brodată

 Între opreliști  toarse de fuior.

 

 Să nu mă uiți nici dacă trenul pleacă

 Din gara amintirii fără noi,

 Te vindecă  din nou de promoroacă

 I-ați  alt bilet cu semnul  un trifoi.

 

 Să nu mă uiți nicicând în rătăcirea

 Sau în magia vreunui negustor de vis,

 Ești  locatar pe veci cu amăgirea

 Și-ți irosești biletul spre abis.

 

 Să nu mă uiți în colb de nepăsare

 Un far de dor să-ți fie-al meu luceafăr,

 De-ai  fi-ngrijit  iubirea ca pe-o floare

 Mi-ai fi rămas în suflet candid nufăr!

.

ARȚARUL

 Mi-aș fi dorit să fiu un pom în floare

 Cu crengile-alungite înspre cer,

 Să gust din vânt dezmierd de alinare

 Sărut să fiu de pasăre-n eter.

 

 În crengi  îmbălsămate cu iubire

 Mi-aș face cuib din frunze de arțar

 Și raza chihlimbarelor din soare,

 Mi-ar încălzi iar sufletul hoinar.

 

 În trunchiul lui aș sta ca-ntr-o odaie

 Cu gândul meu în vise furișat,

 Și brune ramuri de mătase-n ploaie

 În leagăne m-ar ține-mbrațișat.

 

 Când vântul nemilos ar vrea să cearnă

 Trecutele iubiri din ochii mei,

 El clorofilă peste nori  s-aștearnă

 Să-nsenineze dansul  lor pe-alei.

 

 Cu șoaptele lui calde să m-alinte,

 Să uit de clipe frânte și de dor

 Și cu furtuni de zâmbet și veșminte

 Să mă îmbrace-n zbor nemuritor.

 

 Din nostalgii să facă bucurie,     

 Cu flori roșcate-n  taină să ne lege, 

 Iubirea să  îmi fie mărturie,

 Iar eu un biet arțar să fiu un rege!

 

ÎN VIS

 Gingașe petale de vișin

 Se scutură-n noaptea tăcerii

 Și umbre din timpul hain

 Răzbat prin dantela visării.

 

 La margini de ziduri înalte

 Ferestre închise se zbat,

 Doar gândul ucis se abate

 Din zboru-i stingher,exilat.

 

 Străină de-apus și de tine,

 Distanțe cu funii eu leg

 Și-n plâns frământat de suspine

 Doar îngeri din cer înțeleg.

 

 Un dangăt de clopot sălbatic

 Și-n noi amintiri ca un fum,

 Rătăcești la hotar de-ntuneric

 Frontiere-s cenușă și  scrum.

 

 Învins de uitări fără număr

 În colțuri de stele alergi,

 Sunt  vis  și-ți zâmbesc peste umăr

 Tu lacăt de mine dezlegi.

 

 Clipești printre gene de lacrimi,

 La maluri de gând sunt tot eu,

 Talisman de iubire și patimi

 Speranța e doar Dumnezeu!