CHIAR DACĂ UIT

 Tu știi că toate-ncep cu tine

 Chiar dacă uit și nu îți spun,   

 Umbra-ți sărut și mi-este bine,

 Curat mi te iubesc, nebun.

 

 Te port prin har ca talisman

 În partea stângă de la piept,

 Mi-ești jar și vifor de alean

 Și-s pustiită când te-aștept.

 

 Cobor în hău când nu te văd,

 Găsesc că toate-s fără sens,

 Cad sub secure de prăpăd,

 Iar aerul îmi e mai dens.

 

 De nu m-auzi când stins te strig,

 Reinventez râs invalid,

 Am ochii grei, fardați de frig,

 Culoarea-i ștearsă, gândul vid. 

 

 Mi-e clipa gri, o ghilotină

 Ca o pedeapsă infernală,

 Bolnavă, fără de lumină,

 Bezmetic trec ziua, banală.

 

 Mi te respir amănunțit,

 Te cânt candid ca pe Psaltire,

 Ești cer, fântână, răsărit,

 Iar când te tac, mi-ești foc, iubire.  

DE UN SFERT DE VEAC

 Ești mugur înflorit în roz petale

 Sub legământ, a doua mea aripă,

 Eu, prelungire-a dorurilor tale, 

 Zbor întregit în fiecare clipă.

 

 Curgi ca un râu, în trupul meu, cascadă,

 Stârnești bobocii întețind parfum,

 În palma ta-s egretă de zăpadă.

 Smaralde cum îmi picuri, spune-mi cum,

 

 De mă trezesc ca nimfele pe ape?

 Copilărești în gândurile mele,             

 Iar Carul Mare scutură sub pleoape

 Vise perechi, născute-n cuib de stele.

 

 Sărutul tău ca vinul de micsandră,

 Îl gust agonic de un sfert de veac,

 Mreaja magiei mă cuprinde tandră,

 Naiade-n clocot cântă, îmi ești leac.

 

 De când mă știu, o acuarelă vie,

 Pun bețe-n roate timpului fugar,

 Poeme-ți scriu pe zmeie de hârtie      

 Și cu iubirea mea ți le trimit în dar.  

DRAGOSTE SĂ-ȚI NING

 Vino, dă-mi sărutul, fulguit de iarnă,

 În perfide-nghețuri dragoste să-ți ning,

 Picuri de tandrețe am să-ți cern în cană,

 Buimăcit de alb, ceața să-ți înving!

 

 Din fântâni de cer hai de bea lumină,

 Străzile-s pustii, nu privi-napoi!

 Lacrima viorii sufletul ne-alină,

 Simfonii celeste împărțim la doi.

 

 Scârțâie sub tălpi flori de promoroacă,

 Porumbei coboară pe ferigi de rai,  

 Ochi de lună plină se alintă-n joacă,

 Clipe făstâcite adumbresc pe nai.

 

 Se deșiră aprig caiere de fumuri,

 Tu iubire însă, focul intețesti,

 Zurgălăi de dor jinduiesc prin gânduri 

 Și topești Antarctici doar când mă privești.

 

 Vin zăpezi păgâne, clopoței se-ngână,

 Fulgi se-mbrățișează, lin, pe săturate,

 Șoapte visătoare se țin iar de mână, 
 Ne sărută tâmpla stele-mbujorate. 

ANONIMII NIMĂNUI

 În fiecare iarnă la ceainăria veche 

 Se-aud voci de copii, orfanii nimănui,

 Pentru sărmanii străzii nu e nicio ureche

 Să le asculte plânsul, deși suntem destui.

 

 Ei sunt intrușii vieții, născuți fără de șansă,

 În zodii clandestine, cu nume anonim,

 Cărându-și avuția în găurită plasă,

 N-au drepturi și adesea de cei ca ei fugim.

 

 Târându-și existența banală și nomadă,         

 Nemângâiați de nimeni, dar în belșug de dor,

 Având tavan drept cerul, o viață de corvoadă,

 Tânjesc după tandrețe,-n coșmar istovitor.

 

 Pe ghemotoc de zdrențe pâșcave și soioase,

 Firavul trup și-l culcă, să uite că-s lihniți, 

 Agonizând de frig le pare că miroase

 A cozonac și pâine. În vis sunt fericiți.

 

 Cine-și asumă vina sortitelor neșanse

 Când fiecare-și poartă aripi doar pentru sine,

 Emiteți judecăți nedrepte și tăioase,

 Dar câți sunteți capabili un suflet să aline?

 

 De suntem hărăziți cu rană mai puțină,

 Nu cred c-avem vreun merit, ci grație cerească,

 Deschideți brațe largi, nu imputați vreo vină

 Și nici nu-i prigoniți, nu-i cine să-i iubească!

 

 Cum fiecare are de dus câte o cruce,

 Pe-a celor oropsiți s-o facem mai ușoară,   

 De-am fi primit-o noi, am fi putut-o duce?

 Puțin poate fi mult când ducem din povară!

 

 Indiferenții erei, plângeți cu cel ce plânge, 

 Iubiți nelimitat, fiți leac celui ce-i greu,

 O inimă aleasă speranța nu o frânge
 Ci lacrima o șterge pe chip de Dumnezeu! 

DRAGOSTEA COLINDĂ

„Slava Lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”  Luca 2

.

 Ninge cu fulgi mari, dulce desfătare,

 Dumnezeu coboară, îngerii colindă,

 Oameni de zăpadă cresc în depărtare,

 Țurțuri spiralați licăresc la grindă.

 

 Mă cuprinde dorul de copilărie,

 Raiul îmi părea orice glastră ninsă,

 Stele-am strâns în suflet pentru veșnicie

 Și tivesc cu ele inimi, gânduri, vise.

 Cozonacii Bunei cu miresme fine, 

 Îndulciți cu-arome de surâs zglobiu

 Erau copți în vatra dragostei divine,

 Slavă aducându-i Celui veșnic viu.

 

 Retrăiesc mirajul clipei de-odinioară,

 Primele zăpezi, clinchetul angelic,

 Gustul de iubire, mâini de scortișoară,

 Tandră amintire din regat mirific.

 Brazii cu beteală, globuri, feerie,        

 Iz de mere coapte, cântul din Psaltire,

 Prunc născut în iesle, rod de pâine vie,     

 Toate  îmi vorbesc doar despre iubire.

 

 Sfânt e anotimpul nașterii celeste,

 Glorie pentru darul proorocit de sus,

 E belșug de har, dați la toți de veste,
 Dragostea colindă, s-a născut Isus!

NINGE CU MĂLINI

 Decembrie feeric, o iarnă că-n povești,

 Gravori din lumi astrale au desenat în glastră

 Un mozaic din gheață, bijuterii cerești,

 Răvaș de bucurie pentru iubirea noastră.

 

 Nechează cai sprințari și-n marea de ninsori 

 Torc caiere de ceață pendulele din burg,

 Miroase-a scorțișoară, a cetină, licori,

 Tu, cuibărit în mine, simt cum prin tine curg.

 

 Mă strângi ușor de mână. Se-aude în surdină

 Cum stele sidefate dansează în eter,          

 În păr lucesc cristale, spirale de verbină,

 Răscumpărăm eresuri din timpul efemer. 

 

 Se zbate în privire tot verdele din brad, 

 Ne trec îngerii pragul, prind visele contur, 

 Iubirea ne colindă-n miresmele de nard

 Și-n simfonii celeste toastăm în albul pur.

 

 Ce-aproape este raiul, surâde-n ochii mei,

 Coboară Dumnezeu s-aprindă-n noi lumini,

 La cină avem oaspeți, perechi de porumbei,
 Sărbătorește cerul. Vezi? Ninge cu mălini!  

                                          

SEMN CĂ-I SĂRBĂTOARE

 Curg pe geamul clipei lacrimi de argint,

 Doruri necântate să-ți dezmierd aș vrea,

 Ți-am aprins în suflet vreascuri de alint,

 Se anunță viscol și potop de nea. 

 Mai săraci c-o toamnă, dar bogați în vise,

 Partea mea de rai ție-ți dăruiesc,

 Tu culege stele de pe cer desprinse,

 Bradul de Crăciun să-ți împodobesc.

 

 Ochi de felinare luminează blând,       

 Fluturii se-mbracă-n straie de mireasă,

 Îți respir culoarea fiecărui gând, 

 Nu știu să fi fost iarnă mai frumoasă.

 

 Frunze de omăt molcom cad pe umeri,

 Bate-n clopot luna, cerul s-a deschis,

 Minutar oprește, îngerii să-i numeri

 Din culcușul pleoapei, ce colindă-n iris.

 

 Mersul nostru-n doi, binecuvântare, 

 În magii de alb, tu-mi ești izbăvire,           

 Fulgii chicotesc, semn că-i sărbătoare,

 Ninge Dumnezeu, ninge cu iubire!  

  

PE BRAȚE DIVINE

 Ninge cu flori și petale de nea

 Pe gleznele serii, iar luna sfioasă

 Ochii își plimbă pe cești de cafea,

 Încinsă de dor, îmbrăcată-n mireasă.

 

 E noaptea cleștar, trec îngeri să vadă

 Migdali înfloriți în foșnet de ger,

 Egrete de jad se nasc în zăpadă,                

 Poem creionează penițe de cer. 

 

 Liniști albastre ochii-mi inundă,

 Ne-ameniță frigul, lumi compromise,

 Pe ape de rai harul abundă,     

 De mână-mplinim calendarul de vise.

 

 Ne este iubirea drog salvator, 

 Ferită de-abject în era profană,

 Întreagă cu tine, cât e de ușor,

 Îmi ești antidot pentru orișice rană.

 

 Fluturi de gheață în clopot doinesc,

 Pe brațe divine, cu tine iubire,

 De-o viață colind dumnezeiesc,

 De alb mi-era dor, de tine-n neștire!

ORCHESTRAȚI DE IUBIRE

Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii. Marc Levy

 Fluturi caligrafi rescriu 

 Pe ferestra unui gând

 Cu jăratic de dor viu

 Rai de clipe, rând pe rând.

 

 Aripile își deschid 

 Și în foșnet de brocart

 Trec de vama unui vid,

 Vis de negură despart.

 

 Despletesc culori celeste,

 Picură ploi de safire,

 Prefațează o poveste

 Orchestrată de iubire.

 

 Cântă blues pe-a nopții strună

 Un cvartet cu glas de stele,

 Clopoței de vânt rasună,

 Chicotesc crini in perdele.                    

 

 Jocuri vii, alintătoare,

 Cu surâs copilăresc

 Viață prind și-n zboruri pare

 Trup și suflet întregesc.

 

 Îngerii surâd pe umăr,

 Ne alintă, ne cuprind,                    

 Licurici fără de număr

 De pe rochie se desprind.

 

 Flori de iriși cern pe gene,

 Ne îmbracă-n crinolină 

 Și în nopți de sânziene

 Torc fuioare de lumină.

 

 În caleașca-n care timpul

 Pare să se fi oprit,

 Veșnicesc cu tine chipul

 Dragostei fără sfârșit. 

  

EȘTI CREȘTIN?

   Credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2:14-26)

 Nu-i lipsi pe cei săraci

 De iubire și de pâine,

 Binele ce poți să-l faci

 Nu îl amâna pe mâine!

 

 Astăzi este el mâhnit,

 Mâine, cine știe

 Viața ce ți-a pregătit

 Plâns sau bucurie.

 

 Chiar vrăjmașul de-i căzut

 Mâna i-o întinde,

 Uită tot ce te-a durut

 Dragostea n-o vinde!

 

 Nu vei lua de-aici nimic

 Doar ce-ai dăruit,

 Mare ești doar când ești mic,

 Fii desăvârșit! 

 

 Poți alege să iubești 

 Sau să fii indiferent,

 Dar de nu vrei să greșești

 Slujitor fii permanent!

 

 N-aștepta recunoștință,

 Domnul răsplătește,

 Ancorat fii în credință

 Și prin har iubește! 

 

 Ești creștin? Să-ți răstignești

 Eul, chiar de-i greu,

 Luminând să dovedești

 Că ești fiu de Dumnezeu!