LACRIMA DESTINULUI

 

 Atâția lupi de pradă își tot hrănesc orgoliul

 Cu arșița din mine și doru-mi devorează,

 Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul

 Țin candela aprinsă și îngerii oftează.

 

 Se frânge-n mine cerul și steaua se preface

 Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,

 M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe cruce

 Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!  

 

 De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc pe-altare

 Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,

 Mă iartă că mă doare,  îmi ninge-a disperare,

 Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.

 

 Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet

 Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,

 Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,

 Un mâine niciodată, restanța unui crez.

 

 În  ceasuri de zăbavă un serafim veghează  

 Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,

 În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,

 Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.

 

 Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai greu

 Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,

 Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu 

 Ne-au picurat neșansă și juguri în destine. 

 

 Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi

 Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,

 Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le spulberi

 Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.

LUPTĂ CHIAR ȘI CU ARIPA FRÂNTĂ

            Oricât de greu ni se pare uneori și prin oricâte încercări trecem, indiferent dacă ne întristăm cu voie sau fără de voie trebuie să hotărâm un moment în care să punem punct.Nu-ți poți plânge de milă la nesfârșit și nici nu poți abuza de compasiunea nimănui, nici chiar de cea a Divinității. A da dovadă de imaturitate în luarea unor decizii aduce frustare nu numai eului nostru, dar și celor cu care interacționăm. Cu sufletul frânt, zdrențuit, înjumătățit, în genuchi, târâș, cu ochii în noroi și cu trupul aproape mort , revoltat, înspăimântat, căzut, epuizat, stă în puterea noastră de a ne ridica. Dacă tot încerci să fugi în a sta de vorba cu tine și a te ascunde de realitate, dacă amâni luarea unei decizii care poate îți schimbă viață radical și îți poate dărui practic ceea ce îți dorești, nu faci altceva decât să prelungești o suferință inutila. Cocomitent cu ceea ce tu gândești și simți, zarurile fiind deja aruncate nu vor face altceva decât să-și continuie rostogolirea .Și în timp ce ele își fac jocul și îți manevrează destinul tu rătăcești orbit de propria-ți milă!

Nimic nu este cu neputință celui ce crede în izbăvire.

           Capul Sus!

Am avut aripi mari cu care zburăm căutându-te în locuri unde știam că te găsesc. Uneori te-ai ascuns în cele mai inaccesibile cotloane, în curcubee multicolore și între stâncile colțuroase ale tăcerilor, în înălțimi de neatins și în peșteri de tristețe.

           Am doar o aripă și aceea frântă și deși crezi că nu am ce face cu ea eu știu că în zborul meu te voi găsi! Fiindcă iubirea este o comoară care care nu poate crește încuiată în cămăruța inimii. Nedăruită, nemărturisită, ea sângerează, se ofilește sau moare!

           Dacă ții porțile inimii închise cum vrei să intre iubirea?

DECIZII

            Pot trece săptămâni, luni, ani în care sufletul să hiberneze .Pare că totul este static și că întreg universul conspiră împotriva dorințelor inimii tale. Dar de asemenea se poate întâmpla ca o singură clipă să fie suficientă  pentru ca iubirea să  iscălească cu perle pe suflet.
Alteori stăm în așteptare fiindu-ne teamă să luăm anumite decizii.

            Adevăratele înfrângeri ale sinelui pot declanșa miracole. Uneori avem nevoie de un prieten adevărat și sincer care să ne desfacă batista cu care suntem legați la ochi. Este inimaginabil să stai lângă o fântână cu apă vie și să mori de sete.Dar se-ntâmpla uneori să nu vedem pădurea din cauza copacilor.Nimic nu valorează mai mult decât propria fericire, fiindcă ea este cea care te însuflețește și care te face să îi vezi pe toți prin dantela aquamarină a cerului! 

GRĂDINARI NECHEMAȚI ȘI PRIETENI

     
         Unii oameni, deși de cele mai multe ori nu au nimic în comun cu tine, vin în viața ta pentru a-ți turna în suflet  amărăciune și deznădejde, sunt creați anume pentru a-și deșerta pelinul și balastul eului lor,  acolo unde văd că grădina înflorește. Ferește-te de astfel de grădinari.Ei au în căușul inimii lor doar neghină.

         Dar mai sunt și cei ce te iubesc cu adevărat , ei îți pictează curcubee de speranță și-ți șterg lacrimile cu batista iubirii. 

VISE , ÎNTRE ÎMPLINIRI ȘI ÎNCĂTUȘĂRI

          Hotărâsem să rup orice legătură cu dorințele și visele mele.Am tăiat funiile speranței și le-am așezat într-un sertăraș al inimii ferecat cu cât mai multe chei ca niciodată să nu le mai deschid.Am aruncat cheia în marea tăcerii sperând că uitarea se va așterne încet peste ele.Ori de câte ori ele încercau să își scoată capul prin crăpăturile amintirii le-am înghesuit mai adânc crezând în naivitatea mea că timpul le va omorî.Visul meu venise pe neașteptate, mult prea târziu să-se-mplineasca. Eram complet nepregătită și mă întrebăm dacă are sau nu vreun rost să lupt pentru el.Era vis? Era himeră? Era doar o dorință trecătoare a inimii? Era prea frumos ca să-l merit? Dacă mă copleșește devenind realitate și nu îi pot face față? 

           Faptul că nu dădusem nici o șansă să se înalțe cu propriile lui aripi m-a îndurerat atât de profund încât singurul meu vis cu adevărat important plângea cu disperare.Au fost clipe când am crezut că mă voi sfârși fiindcă permisesem să încerc să-l ignor și mai mult decât atât să-l încătușez.Au venit rând pe rând  alte vise care m-au tot vizitat , unele dintre ele pe care nu mi le doream cu ardoare, altele pentru care am crezut că merită să lupt,iar altele pe care nici nu le-am lăsat să se nască.  Acest unic vis  însă nu era unul ieftin, de duzină , nu era un vis obișnuit, nici o dorință egoistă de îmbogățire, nici una legată  de suișul pe o scară ierahica , nici una puerilă legată de achiziționarea  unei amărâte  de rochii  pe care să o port o singură dată și să o uit repede în șifonier.Era un vis ca o perlă unicat, un vis pe care dacă nu îl lăsăm să trăiască,  riscam să-mi pierd sufletul . Era  singurul vis viu și adevărat  în sufletul meu și tocmai pe el,  încercam din răsputeri să-l omor, ignorându-l.Se dădea în sufletul meu o luptă continuă pe viață și pe moarte și mă-ntrebam adesea dacă am sau nu acest drept.Cine îmi dă mie dreptul să decid asupra vieții și morții lui?  O întrebare însă mă iscodea mereu, nu mă lăsa să trăiesc bucuria și nici să-mi găsesc liniștea, nu mai aveam pace.

Ce ar fi fost dacă ? Dacă îl descătușăm, dacă i-aș fi redat libertatea, dacă aș fi încercat să-l împlinesc, să-l readuc la viață.Dar teama, neîncrederea, ingijorarea....ce voi face dacă nu voi reuși? 

           Câți dintre noi nu ratăm poate cel mai frumos dar al vieții , în timp ce stăm  cu ochii în cenușa temerii? Sunt sau nu stăpână pe deciziile mele? Mă interesează ce spun cârcotașii, prietenii sau necunoscuții despre el? Nu! 

           Și într-o dimineață de iarnă târzie după ce avusesem un coșmar, în care tocmai acest vis era personajul principal ,aproape mort îmi spunea cu ochii în lacrimi că mă iubește și să nu uit acest lucru niciodată,  indiferent ce avea să se intâmple cu el. Am hotărât să-l eliberez, să-l readuc la viață și să-l împlinesc.

          Astăzi sunt fericită ! Fericită că nu am devenit criminala propriei mele fericiri. Fericită că trăiesc cea mai frumoasă poveste pe care doar îndrăgostiții de iubire o pot simți și trăi.Fericită că în ultima clipă , când aproape nu mai avea oxigen, i-am redat libertatea și l-am lăsat să-și înalțe aripile spre împlinire.
        Acest vis este rațiunea pentru care trăiesc, sper, mor și renasc de zeci de ori.
        IUBESC !

MĂCAR PUȚIN

 Te-am luat din lumea ta pustie

 Și te-am sădit la mine-n trup

 Te-am recompus în poezie

 Să-mi fii o mică păpădie

 În dansul vieții mele rug.

 Ți-am dat culoare și lumină

 Cu drag și dor te-am descântat

 Și te-aș fi vrut faclie vie

 În eul meu, un împărat.

 Ți-am creionat  în ochi albastrul

 Cu albatroși să zbor mereu,

 Pe buze ți-am sculptat sărutul

 Să arzi iubire când ți-e greu.

 Din adormite anotimpuri 

 Stelelute dalbe ți-am pictat,

 Secundele de așteptare

 Cu flori de colț ți le-am gravat.

 Mi-ai fost în suflet o troiță   

 Un colț de rai aquamarin,

 Otavă verde în arșiță

 Suspin de dor diamantin,

 Cu crinolină de mireasă

 Ți-am primenit fantome mii

 Și fluturi tandri de matasă

 Ți i-am adus împărații.

 Dorințe vechi încătușate

 Pe toate ți le-am dezlegat,

 Ți-am fost iubire, zâmbet, șoapte 

 Pe braț de cer te-am legănat.

 Îmbrăca-te cu tot ce-i sfânt  

 Speranță dă-mi să pot să cânt

 Iubitul meu de iarnă frânt,

 Măcar puțin cât încă sunt!

  

FLUTURE SAU AMAGIRE

 Mai rămăsese-n mine puțin din ce mi-ai dat

 Doar urme vagi de vise și praf de șoapte blânde,

 Mireasma unui zâmbet și strune ce-au oftat,

 Cuvinte îndoliate , scrisori de dor  flămânde.

 

 Hotarul ne desparte de țărmuri siderale,

 Nimic din valsul serii nu-mi mai alină ploaia,

 Cresc nuferi  de tristețe în liniști demențiale,

 În suflet nori de vrajbă, ne-nvinsă  vâlvătaia.

 

 E moarte în cuvinte și nopțile  constrângeri,

 Potrivnice  dorințe se prind iarăși în horă,

 Colierele de gânduri curg oarbe de înfrângeri,

 Pungașul, hoț de vise dobândă  ne imploră.

 

 Ninsori ne spăla trupul de iarna-nstrainării,

 Iubiri agonizante de dor sunt  rătăcite,   

 Ne-am despletit de vise, ne vindem dezbinării

 Și îngerii iubirii plâng lacrimi infinite.

 

 Din albele înghețuri  prin pulberi de chemare

 Miros de levănțică mă-mbată de iubire,

 În straiele-nserarii  speranță, disperare,  

 Ești rai de fluturi tandri sau doar o amăgire?

 

TE-AM GĂSIT

 
 M-am strecurat în noapte timid în al tău vis

 În chip de înger tainic  sărutul să ți-l fur, 

 Din scoici de mări albastre, petale de narcis  

 Ți-am desenat pe buze a farmecelor nur.

 

 Cu sufletul în rugă, dorințe-n ghilotine

 Te-am scris cu necuvinte și doruri în delir,  

 Să nu te uit vreodată când merg pe căi străine,

 Secundele-mpietrite să pot să îți răsfir.

 

 Prin multele hârtoape e drumul lung spre tine

 Se tânguie piciorul de pas împiedicat,

 Constrângeri solitare și zi ce nu mai vine,

 Sub pleoape constelații orbite de oftat.

 

 Nesomnul tău veghează la clipele cu mine

 Regretul că-nserarea nepăsătoare tace,

 Ne macină lăuntric povara din destine

 Și dorul ne adoarme-n străine carapace.

 

 Mai urc câteva trepte și sufletu-ți răpesc, 

 O punte din iubire și dor ți-am zămislit,  

 Din dragoste pot stele  din loc să le urnesc

 Îmi ești răspuns de taină, miracol înfrunzit.

  

       
       Cât de mulți stau îngrămădiți în sufletul nostru neștiind defapt
cât de însingurați suntem ! 

     

    Trebuie să existe CINEVA, UNDEVA, care CÂNDVA să poată fi CINEVA în sufletul CUIVA!

        În general oamenilor le place să li se spună ceea ce vor să audă.Eu pot doar să spun că în sufletul meu arde flacăra iubirii. Nici un vers,nici un citat, nici o carte oricât de meșteșugit ar fi scrisă, nici o literă nu poate descrie iubirea ca simțământ.Fiecare dintre noi are un loc special în inima cuiva și acel loc nu poate fi înlocuit de nimeni și nimic.Iubirea este un sentiment unic trăit și perceput de fiecare în parte în moduri diferite.Iubirea poate fi înteleasă când o trăim și poate nici atunci pe deplin.Percepția acestui sentiment este unic pentru fiecare suflet în parte. Noi empatăm cu anumite suflete fiindcă vibrăm în aceeași tonalitate. Iubirea pe care o căutăm ne va schimba viața dacă avem harul de a o găsi. Uneori trebuie să pierdem zile, ani , suflete pentru a o întâlni. Alteori pierdem omul drag și de-abia atunci realizăm că acela era defapt acea jumătate indispensabilă. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dăruiască după voia Lui ceea ce consideră că mi se potrivește. El mi-a dăruit viața pentru a mă putea bucura de iubire.Eu iubesc darul Lui și ea îmi face un regal zi de zi dăruindu-mi-se! Iar vârsta inimii nu se măsoară în ani. Întotdeauna va exista dreapta și stânga, binele și răul, cer și pământ, rai și iad, dar există și răscruci.Alegerea drumului aparține fiecăruia în parte. Din păcate nu există garanție că alegerea este cea corectă.... Cred că cea mai frumoasă poveste a vieții se scrie cu vise,dragoste și lacrimi!Nu știu dacă e mult sau puțin,dar viața lăuntrică este întotdeauna mai frumoasă decât cea reală.Acolo suntem noi cu noi,fără ochiul vigilent al celor din jur, a judecății, a criticii . Cei care ne privesc din exterior sau pe gaura cheii nu fac altceva decât să demoleze și să iscodească sentimente pe care doar sufletul nostru le știe cu adevărat și le trăiește.Suntem o conglomerare de clipe alcătuite dintr-un amalgam de trăiri! 

   Într-o lume buimacă eu alerg doar la maratonul dragostei și sper ca la capătul drumului, când îmi voi sfârși alergarea să mă pot privi în oglinda sufletului și să mă sting liniștită.Iubirea m-a ales. Eu am deschis doar portița inimii!

MĂ TOT ÎNTREB

Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul,
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Ca răsăritul zilei să pot să ți-l nuntesc
Secunda de restriște s-o stingi cu doruri ninse
Alungă-mi orice temeri din zborul meu lumesc.

Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire, să mai gustăm iubire,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.

Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise-nmultite in pereche
Ca rădăcini de arbori sa urce printre ploi.

La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

Eu simt că doar himere în inimă-și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.

Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.

Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?

Eu cred că doar năframa de vreme-nselatoare
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă nascută din splendoare
Te-am recompus din cioburi,de soartă interziși.

Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

Și dacă doar fantasme iti prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce-ți tăinuiesc tăcerea
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?

PE ARIPI DE ÎNGER

  În lacrimi de vânt m-am ascuns de-ntristare 

  Și-n colțuri de cer m-am retras pe un sloi

  Mai ninge mărunt în iubirea ce doare 

  Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.  

   

  Mai fulguie-n inimi, mai freamăt-un dor  

  Adie a ploaie, o frunză mai cântă,  

  Trestia vieții se-ndoaie ușor,  

  Gându-mi dansează și stă iar la pândă.  

            

  Perla iubirii s-a ascuns într-o clipă

  Și zace-abătută-n scoici de cristale 

  Pescărușii mă-ntreabă ce-i cu-atâta risipă,  

  De raze stinghere prin lacrimi de jale.  

   

  Îngerul nopții din liră imi cântă

  Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,  

  Îmi șoptește din moara de vânt a lui taină 

  Luceferi de-argint scriu cu slove corale.  

   

  A venit să-mi cuvânte din sfere înalte 

  Despre lumi nevăzute, miracole-n cer,  

  Despre suflete veșnic îndrăgostite  

  Ce caută-n luceferi iubiri din eter.  

   

  Ochii lui de-un albastru pur ca zenitul  

  Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,  

  Mă cuprind nostalgii ghemuite-n crepuscul 

  Și schițez cu sfială surâsu-n priviri.  

   

  Sunt ca un nadir rătăcit între astre  

  Luna clipește zâmbind efemer 

  Mistuită de dor zbor pe aripi albastre  

  Citesc rânduri scrise cu penițe de cer.  

   

  Mă cuprinde un înger cu iubire divină 

  Și-o baladă sublimă-mi cântă duios  

  Constelațiile toate mă poartă de mână,  

  Ducând al meu vis într-un dans grațios.

   

  Pe aripa lui îngerească mă-nalță

  În voci armonioase se-aud fericiri, 

  Eu visez despre noi și-n talaz de speranță,  

  Plutesc printre stele in cânt de viori. 

   

   

  

O LACRIMĂ DE ÎNGER

 Am înflorit cuvinte pentru tine

 S-ascund tăceri în iarna sângerândă,

 Cetăți de dor strivesc între destine

 Robia mea e-a ceasului osândă.

 Ninsori de gânduri biciuie înghețuri, 

 Secundele aleargă în șiraguri,

 Ceresc alean, un scurt popas de îngeri

 Renasc timid în vis legat de lanțuri.

 

 Orbit de apăsare și scuturat de clipă

 Adormi rănit la candela nestinsă,

 Cerșești o zi prin fumul tras din pipă,

 Suspini umbrit de flacăra aprinsă.

 În rug de-nstrăinare astepți sculptând iluzii,

 Voi ninge ametiste, răpite dintr-o stea,

 Izvoare de iertare, iubire prin perfuzii

 Năluca-ți dăruiește în nopți de catifea.

 

 Cernut ne este cerul, de nuferi bântuit,   

 Icoana amăgirii e ultimul popas,

 Ecouri rătăcite se zbat dezlănțuit

 O lacrimă de înger e tot ce a rămas.

OFRANDA UNUI VIS

 Mă-ntorc în amintirea iernaticelor gânduri, 

 Îndepărtez troiene spre-a te putea vedea,
 Ghețarilor fățarnici le spulber din taluzuri,
 Pentru-a pătrunde-n suflet la-ndepartarea ta.
 

 Dantele de-ntuneric în cale pretutindeni,
 Perdele de albastru mi se ridică-n drum
 Și inocente lacrimi se scurg in foc de cremeni ,
 Nori tulburi se înalță pe ceruri ca un fum.
 
 Eu nu găsesc cărarea ce duce inspre tine,
 E tot mai lungă noaptea si gândul abătut,  
 Luceferi de zăpadă te-ascund printre ruine,

 In morile căutarii doar pași umbriți de lut.

 Fantasme rătăcite mi se-ntrupează-n suflet,
 Te caut ca un bezmetic  in cerneri din trecut 
 Oglinzi de întristare în carusel de plânset,

 În mine ard ofrande de dorul surd si mut.

 Culege-mă din vise si-oprește secundarul

 Clipitelor năuce din suflet răstignit,      

 O ultimă-ncercare să inșelăm destinul,   
 Topind ghețarii  vremii și timpul ostenit.
  
 Întâmpină-mă-n poarta castelului de gheață,
 C-o lacrimă în suflet și-n mână cu o stea,
 Zidește-mă în minte și spulberă din ceață,
 Atinge-mă cu geana iubirii de zorea.

 La gardul așteptării e îngerul  iubirii,
 Noianele de vise  pe care le-am rodit, 

 A lacrimilor taine scăldate-n faldul serii

 Și sufletele-n doruri, de dor nemărginit.
 
 Ridic astăzi privirea și-absențe trecătoare
 Se spulberă-n pustiul tacut din Empireu,
 Te-mbratișez cu gândul și inima-mi tresare,
 Ce dulce-i regăsirea, tu dor în dorul meu.
 

 Ma-ntâmpini cu speranță, iubire si candoare,
 Reverși  în mine cupa cu liniște și dor,

 Pe buze simt sărutul nectarului din floare

 Și-mbrățișat cu tine mă-nalț și zbor și zbor. 

GÂNDURILE MELE, NISIP ÎN CLEPSIDRA SUFLETULUI -Ines Popa

        Voi face ferestre în zidurile înălțate de sufletul tău și mă voi strecura cu umbra unui sărut! Vei ști că dincolo de tine, eu sunt izvorul nesecat al iubirii, îngerul  care ți-a alintat visele. Dacă vei privi printre zăbrelele rănilor vei vedea răsăritul în ochii mei!

NINGE -Ines Popa

 

 Ninge peste timpul despărțirii noastre,

 Ninge peste clipa bunului rămas,

 Ninge cu flori albe de iubiri sihastre,

 Ninge peste locul primului impas.

 

 Ninge cu albastru peste dor și doare,

 Ninge revărsare de sublim popas,

 Ninge cu iluzii și cu sărbătoare,

 Ninge pribegirea ultimului ceas.

 

 Ninge în surdină, ninge în cetate,

 Ninge peste balul florilor de nard,

 Ninge iasomie peste toți și toate,

 Ninge cu miresme de argint și brad.

 

 Ninge cu ninsoarea ultimei romanțe,

 Ninge peste inimi vise de boemi,

 Ninge peste gânduri albe diamante,

 Ninge-n alergarea-n care tu mă chemi.

 

 Ninge peste nuferi,ninge peste fluturi,

 Ninge peste ritmul pasului trecut,

 Ninge peste clipe, peste anotimpuri,

 Ninge peste dorul nostru de-nceput!

DE ALB ÎNSTRĂINAT

     Privind în oglinda sufletului uneori ne vedem distorsionat din cauza nălucilor care   scotocesc în noi. 

 Îți voi pleca din suflet la fel cum am venit,

 Tiptil ,fără de veste, de alb înstrăinat,

 Mă voi întoarce-n zeghea statuii de granit,

 În vitregia iernii și-al timpului oftat.

 

 Mă voi retrage singur pe geana unui nor, 

 Să nu aud suspinul viorii îndoliate,

 Cu ghimpele tristeții în plânset de cocor

 Troițele iubirii le voi topi pe toate.  

 

 Nici nu m-ai dat uitării, dar nici nu mi-ai rămas, 

 Te-ai risipit în gânduri, făcând din mine rug,

 E dăruit inelul, port lanțuri de ocnaș,

 Îmi sunt tot mai străină, iubirea mi-este jug.

 

 Ce-aș mai putea să-ți fiu în infinita iarnă, 

 Decât surâsul mării din scoicile cernute,

 O crizantemă tristă născută dintr-o rană,

 Sărutul unei umbre de mari iubiri pierdute.