De ce dorul îmi bate la fereastră cu razele
lunii? Iar stelele de ce vorbesc și ele despre dorul meu? Vreau un cer umbrit
de nori. Poate dorul uită de mine.
marți, 12 martie 2013
sâmbătă, 9 martie 2013
DE-AI DORI
Tresare un dor galopând prin jăratec,
Delir mi-e iubirea, ard fluturi în foc,
Sărută-mi tăcerea, rostește-mi descântec
Sau scrie-mă-n cartea ce-mi poartă noroc.
Corola de mirt pătimașă de-ți plânge
Când dorul de mine-n oglinzi mari se sparg,
Cu aripi
divine de înger voi frânge,
Vlăstarii de-alean și-al tristeții catarg.
În clipe de taină când stele-ți vor ninge
Cu vise pe gene în zbor de-anotimpuri,
Din roua iubirii cu mir te-aș atinge
Și-n suflet aș țese din raze alinturi.
Cobor în adâncuri de tine prin timpul
Ce-ți strânge-n calvar miraj sidefiu,
Ți-aș umple cu perle de smirnă tot trupul
Un crin imperial de-ai dori să îți fiu.
miercuri, 6 martie 2013
CRINUL ALBASTRU
Crinul albastru a înflorit în primăvara vieții mele! Vă doresc prieteni dragi ca fiecare dintre voi să-și scuture promoroaca și să-și alinte sufletul cu bucuriile mărunte ale zilei.Adunate laolaltă fac din noi o simfonie. Iubirea este mai aproape de voi decât voi înșiși sunteți. Priviți cerul, zâmbiți primăverii și uitați-vă în grădina sufletului vostru să vedeți care dintre flori a înmugurit!
Eu iubesc crinul albastru.Voi?
ÎNDRĂGOSTIT
Într-o bună zi te vei trezi dimineața cu fluturii iubirii în suflet, îndrăgostit! Lasă-i să zboare, cu siguranță se vor reîntoarce , știu ei inima căruia îi aparțin.Mereu știu!
luni, 4 martie 2013
TU, CRINUL MEU ALBASTRU
Nici astăzi nu pot spune că nu te mai aud,
Doinesti în mine veșnic, indezirabil zbor,
Te rătăcești anume cu sufletul tău nud
În resemnări abstracte de vis amețitor.
Vreau doar o amăgire, atât te-aș mai ruga,
Să-ți
pot simți zefirul în zbucium și vâltoare,
Aș vrea să-ți gust polenul, să știu a conjuga
Iubirea mea flămândă cu semne de-ntrebare.
Prin gesturi inocente să-mi spui că mă
iubești,
Chiar de-i târzie clipa și visul perimat,
Apoi de ești în stare să pleci sau să-ți
dorești
Decorul altei inimi să-l schimbi pe un păcat.
În rugăciune sfântă mă rog să-ți fie bine,
Dar vinovate doruri trudesc în vechi confuzii,
Alintă-mă în vise, vreau să-nfloresc în
tine,
Cu stele spală-mi dorul crucificând
iluzii.
Vorbesc cu mine însumi, parfumul ți-e
prezent,
Îmi ești un crin albastru , mireasma ți-e
otravă,
Tu m-ai jertfit în muguri și-n moarte evident,
Ești dulcea mea povară, ispita mea bolnavă.
vineri, 1 martie 2013
DESPINA
Dincolo de ceea ce ne puteam spune în puținele clipe pe care le-am petrecut împreună îmi păreai atât de apropiat ca și când ne-am fi cunoscut dintr-un vis . Ți-am recunoscut vocea din miile de alte voci care îmi erau sedimentate în sanctuarul inimii ca fiind dintr-un timp îndepărtat. Acea voce inconfundabilă, vibrează și acum în sufletul meu deși, paradoxal nu vorbisem niciodată cu tine. Știam că tu ești acela .Și dintr-odată o bucurie nemărginită mi-a inundat întreg trupul.Mă îmbrăcasem cu haina singurătății și acum venise timpul să mă dezbrac de ea.Mi-ai spălat ochii cu perle albastre și mi-ai sculptat zâmbetul pe chip.Te așteptam pe faleză iubirii și te-am recunoscut încă din clipele pe care doar mi le imaginasem. Erai cu siguranță tu.Numai tu puteai fi .Ai imortalizat pe buzele mele sărutul și sufletul meu ți-a cântat un cântec nou, doar de noi știut. Te simt dincolo de timp, necuvinte și mări. Nu există nici o distanță între bătăile inimii noastre.
Unele suflete poposesc pe cărarea vieții noastre și prezența lor în eul nostru devin atât de tulburătoare încât întâlnirea cu ele îți schimbă destinul.Te emoționează într-atât încât par că vor să răspundă rugăciunii inimii!
Oare purtăm vina unor vise?
Nu știu. Dar limbajul iubirii este același în toate inimile.
duminică, 24 februarie 2013
CINE SUNT
Sunt doar un suflet în care opaițul arde
veșnic! Îl țin mereu aprins fiindcă nu se știe cine se poate încălzi la flacăra mea!
Eu vin tiptil pe nori de gând
În inimă vreau să-ți pătrund
Nu iscodesc, doar râd sau plâng
Stau în tăcere și ascult
Eu doar iubesc ce e frumos
Și caut lumina Lui Cristos!
Primește-mă în casa ta
Am să-ți colind cu praf de stea!
sâmbătă, 23 februarie 2013
NU-ȚI SPUN ADIO
Tu crezi că sentimentele unui
om se schimbă în funcție de tăceri sau necuvinte? Spune-mi, ești fericit sau
te-ai împăcat cu tine?
Viscolesc în mine rătăcite-atingeri,
Cioburi de suspine n-au cum să te doară
Voi pleca cu sănii trase de înfrângeri
Nici o disperare nu îți este-amară,
Dumnezeu doar știe că în mine ninge,
N-am cui aparține pot pleca oricând,
Voi stârni Golgote când mă voi învinge
Umbră nepereche îți voi fi curând.
Dorul mi-e chinină,crește neputința,
Pururea căință, doar atât mai știu!
Sângeră iubirea, răstignesc dorința,
Sunt golit de sevă, un amurg târziu.
Îți pictez un zâmbet, curcubeu din temeri
Poate-n dor de mine îți vei aminti,
Astăzi plec departe-n țara unor îngeri,
Nu-ți spun nici adio, nu te osândi!
AM ÎNDRĂZNIT
Mi-am deschis brațele îmbrățișându-te cu
toată dragostea, ți-am atins mâinile, poate reci, poate într-un mod mult prea
timid, ți-am sărutat răsăritul și i-am mulțumit Lui Dumnezeu pentru tine! Ceea ce nu am reușit poate e să-ți ating sufletul!
Îmi
cer iertare,
măcar am îndrăznit!
marți, 19 februarie 2013
CĂLĂTORI, VISE ȘI IUBIRE
Cât de frământat poți fi chiar în miezul
zilei, în timp ce te abandonezi amintirilor și răsăritul te mângâie cu razele lui
încercând cu tot dinadinsul să-ți alunge tăcerile, lacom de visele tale.
Vine timpul să-ți faci ordine în gânduri, în
suflet , printre nimicuri sau prin noianul miilor de dorințe, printre visele pe
care voluntar sau involuntar nu ai îndrăznit să le dai aripi pentru a se
împlini. Toate aceste frământări ale eului devin la un moment dat sufocante și
nu mai reprezintă nici semn de înțelepciune nici de neputință, ci mai degrabă
incertitudine. Te obișnuiești cu ele, devin locatari ai sufletului tău și nici
nu bagi de seamă că ajung să te copleșească și să-ți conducă într-un fel
destinul.Totuși,în fiecare din noi trebuie să existe suficient potențial, dar
mai ales curaj de a recunoaște că a venit vremea să le descătușezi și să te
eliberezi de tot ceea ce nu te ajută să mergi mai departe pentru a putea
rămâne pe stanca încrederii în propriile forțe, cu ochii ațintiți spre nemaginitul cer de unde ai
putea primi ajutorul....
Pentru unii dintre cei care călătoresc
cu noi în corabia vieții, ceea ce facem, ce gândim sau ce visăm trebuie să aibă
logică, o explicație clară, uitând adesea că cele mai frumoase și intime vise
sunt legate de imaginație și că sunt simfonii pe care doar sufletul nostru le
poate asculta și oricât ai încerca să
descrii valsul inimii, sufletul lor nu îl poate auzi. În fond, ce drept
ar avea să asculte cântul inimii noastre, să ne tragă la răspundere sau
să-ntrebe retoric de ce luăm anumite hotărâri, pentru cine și care ar putea fi
scopul? Unii devin curioși, alții doar iscoditori ,unii îți rămân alături până
la sfârșit, dar cei mai mulți doresc mai degrabă să afle amănunte despre
viața ta decât ceea ce simți tu cu adevărat. Te abandonează sau îi coborî tu
însuți din corabia ta într-un anume moment dat fiindcă realizezi că umărul lor nu
este îndeajuns de ferm și nici prietenia lor îndeajuns de mare pentru a te
susține și a-ți dărui necondiționat așa zisa lor dragoste. În loc să te
încurajeze să împingi caleașca cu vise și să o înaripezi ei o trag prin colbul
sufletului lor, prin hârtoapele propriilor lor judecăți .Habar nu au cât este
de greu să stai tot timpul cu hățurile legate și să tot aștepți să ți le
dezlege cineva, când defapt puterea deciziei cât și modalitatea de a le dezlega
stau adesea în noi.
Mai sunt și cei care urcă în corabia ta
aparent întâmplător și de care te poate lega o prietenie minunată,sinceră și
dezinteresată și care cu toată puterea și înțelepciunea de care dispun luptă
cot la cot cu tine .
Când Dumnezeu îngăduie ca
unii să părăsească corabia in care care călătoresc alaturi de tine, cu siguranță îi va înlocui cu alții pe care
să îi poată folosi cu dragoste spre creșterea ta spirituală sau spre a-ți arăta
cât de reale sau nu sunt visele tale.
Sunt vise care dăinuie în
sufletul nostru ani întregi , care cresc pe măsură ce timpul încearcă să le
macine în moara lui , dar sunt și cele care mor la fel de repede cum s-au
născut Poți visa tot ceea ce îți dorești
și speri să ți se întâmple.
Uneori deznădăjduiți afișăm o
așa zisă nepăsare față de anumite situații sau oameni,ne închidem în carapacea
noastră și dorim să fim lăsați în pace să ne oblojim rănile, să adunăm
cioburile și să gustăm răsăritul . Este un mod de a ne apăra de hoții
gândurilor, viselor și speranțelor
noastre.
Un lucru nu l-am înțeles și nici nu-l voi
înțelege vreodată: cu ce sunt ei mai fericiți sau mai nefericiți dacă știu sau
nu dorurile sufletului nostru? Ei oricum nu vor înțelege niciodată de ce între
noi a rămas acea punte invizibilă care ne-a dezlegat aparent pentru o vreme,
dar care ne-a legat etern prin firul nevăzut al dragostei. Noi știm însă că nu
am început nimic din ceea ce ne-a legat. Am continuat doar să fim o prelungire
unul altuia dincolo de timp, conjuncturi
și aparențe.Cred că visele noastre s-au tot adunat punându-se în șir indian
până când au ajuns să se unească. Eu la
un capăt, tu la celălalt
A simți că aparții cuiva indiferent de timp,
pretexte sau îndoieli este un dar ceresc.A te dărui cuiva necondiționat fără să
eziți, fără să ai așteptări, cred că aceasta este dragostea adevărată.Ne rămâne
să fim suficient de responsabili să lăsăm să crească alte prelungiri care să ne
unească definitiv, care să ne sudeze.Când mă gândesc la tine până și tainele
cele mai ascunse se descălță de temeri și fug să te întâlnească. Gânduri
risipite în mine se zbat în clepsidre de dor etern. Nu încetează niciodată să
spere și așteaptă în templul sufletului să se-mplinesca.Căci tu, tu ești eu și
eul meu locuiește în tine.Mă oglindesc în ochii tăi și din chemări pe care
numai tu le auzi împletesc funiile dragostei.
Întotdeauna la un capăt EU și la celălalt TU!
joi, 14 februarie 2013
LACRIMA DESTINULUI
Atâția lupi de pradă își tot hrănesc orgoliul
Cu arșița din mine și doru-mi devorează,
Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul
Țin candela aprinsă și îngerii oftează.
Se frânge-n mine cerul și steaua se preface
Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,
M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe
cruce
Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!
De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc
pe-altare
Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,
Mă iartă că mă doare, îmi ninge-a disperare,
Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.
Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet
Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,
Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,
Un mâine niciodată, restanța unui crez.
În
ceasuri de zăbavă un serafim veghează
Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,
În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,
Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.
Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai
greu
Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,
Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu
Ne-au picurat neșansă și juguri în
destine.
Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi
Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,
Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le
spulberi
Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.
luni, 11 februarie 2013
LUPTĂ CHIAR ȘI CU ARIPA FRÂNTĂ
Oricât de greu ni se pare uneori
și prin oricâte încercări trecem, indiferent dacă ne întristăm cu voie sau fără
de voie trebuie să hotărâm un moment în care să punem punct.Nu-ți poți plânge
de milă la nesfârșit și nici nu poți abuza de compasiunea nimănui, nici chiar
de cea a Divinității. A da dovadă de imaturitate în luarea unor decizii aduce
frustare nu numai eului nostru, dar și celor cu care interacționăm. Cu sufletul
frânt, zdrențuit, înjumătățit, în genuchi, târâș, cu ochii în noroi și cu
trupul aproape mort , revoltat, înspăimântat, căzut, epuizat, stă în puterea
noastră de a ne ridica. Dacă tot încerci să fugi în a sta de vorba cu tine și a
te ascunde de realitate, dacă amâni luarea unei decizii care poate îți schimbă
viață radical și îți poate dărui practic ceea ce îți dorești, nu faci altceva
decât să prelungești o suferință inutila. Cocomitent cu ceea ce tu gândești și
simți, zarurile fiind deja aruncate nu vor face altceva decât să-și continuie rostogolirea
.Și în timp ce ele își fac jocul și îți manevrează destinul tu rătăcești orbit
de propria-ți milă!
Nimic nu este cu neputință celui ce
crede în izbăvire.
Capul Sus!
Am avut aripi mari cu care zburăm
căutându-te în locuri unde știam că te găsesc. Uneori te-ai ascuns în cele mai
inaccesibile cotloane, în curcubee multicolore și între stâncile colțuroase ale
tăcerilor, în înălțimi de neatins și în peșteri de tristețe.
Am doar o aripă și aceea frântă și
deși crezi că nu am ce face cu ea eu știu că în zborul meu te voi găsi! Fiindcă
iubirea este o comoară care care nu poate crește încuiată în cămăruța inimii.
Nedăruită, nemărturisită, ea sângerează, se ofilește sau moare!
Dacă ții porțile inimii
închise cum vrei să intre iubirea?
sâmbătă, 9 februarie 2013
DECIZII
Pot trece săptămâni, luni,
ani în care sufletul să hiberneze .Pare că totul este static și că întreg
universul conspiră împotriva dorințelor inimii tale. Dar de asemenea se poate
întâmpla ca o singură clipă să fie suficientă
pentru ca iubirea să iscălească
cu perle pe suflet.
Alteori stăm în așteptare fiindu-ne teamă să luăm anumite decizii.
Alteori stăm în așteptare fiindu-ne teamă să luăm anumite decizii.
Adevăratele înfrângeri ale sinelui
pot declanșa miracole. Uneori avem nevoie de un prieten adevărat și sincer care
să ne desfacă batista cu care suntem legați la ochi. Este inimaginabil să stai
lângă o fântână cu apă vie și să mori de sete.Dar se-ntâmpla uneori să nu vedem
pădurea din cauza copacilor.Nimic nu valorează mai mult decât propria fericire,
fiindcă ea este cea care te însuflețește și care te face să îi vezi pe toți
prin dantela aquamarină a cerului!
GRĂDINARI NECHEMAȚI ȘI PRIETENI
Unii oameni, deși de cele mai multe ori nu au nimic în comun cu tine, vin în viața ta pentru a-ți turna în suflet amărăciune și deznădejde, sunt creați anume pentru a-și deșerta pelinul și balastul eului lor, acolo unde văd că grădina înflorește. Ferește-te de astfel de grădinari.Ei au în căușul inimii lor doar neghină.
Dar
mai sunt și cei ce te iubesc cu adevărat , ei îți pictează curcubee de speranță
și-ți șterg lacrimile cu batista iubirii.
vineri, 8 februarie 2013
VISE , ÎNTRE ÎMPLINIRI ȘI ÎNCĂTUȘĂRI
Hotărâsem să rup orice legătură cu dorințele și visele mele.Am tăiat funiile speranței și le-am așezat într-un sertăraș al inimii ferecat cu cât mai multe chei ca niciodată să nu le mai deschid.Am aruncat cheia în marea tăcerii sperând că uitarea se va așterne încet peste ele.Ori de câte ori ele încercau să își scoată capul prin crăpăturile amintirii le-am înghesuit mai adânc crezând în naivitatea mea că timpul le va omorî.Visul meu venise pe neașteptate, mult prea târziu să-se-mplineasca. Eram complet nepregătită și mă întrebăm dacă are sau nu vreun rost să lupt pentru el.Era vis? Era himeră? Era doar o dorință trecătoare a inimii? Era prea frumos ca să-l merit? Dacă mă copleșește devenind realitate și nu îi pot face față?
Faptul că nu dădusem nici o șansă să se înalțe cu propriile lui aripi
m-a îndurerat atât de profund încât singurul meu vis cu adevărat important
plângea cu disperare.Au fost clipe când am crezut că mă voi sfârși fiindcă
permisesem să încerc să-l ignor și mai mult decât atât să-l încătușez.Au venit
rând pe rând alte vise care m-au tot
vizitat , unele dintre ele pe care nu mi le doream cu ardoare, altele pentru
care am crezut că merită să lupt,iar altele pe care nici nu le-am lăsat să se
nască. Acest unic vis însă nu era unul ieftin, de duzină , nu era
un vis obișnuit, nici o dorință egoistă de îmbogățire, nici una legată de suișul pe o scară ierahica , nici una
puerilă legată de achiziționarea unei
amărâte de rochii pe care să o port o singură dată și să o uit
repede în șifonier.Era un vis ca o perlă unicat, un vis pe care dacă nu îl
lăsăm să trăiască, riscam să-mi pierd
sufletul . Era singurul vis viu și
adevărat în sufletul meu și tocmai pe
el, încercam din răsputeri să-l omor,
ignorându-l.Se dădea în sufletul meu o luptă continuă pe viață și pe moarte și
mă-ntrebam adesea dacă am sau nu acest drept.Cine îmi dă mie dreptul să decid
asupra vieții și morții lui? O întrebare
însă mă iscodea mereu, nu mă lăsa să trăiesc bucuria și nici să-mi găsesc
liniștea, nu mai aveam pace.
Ce ar fi fost dacă ? Dacă îl
descătușăm, dacă i-aș fi redat libertatea, dacă aș fi încercat să-l împlinesc,
să-l readuc la viață.Dar teama, neîncrederea, ingijorarea....ce voi face dacă
nu voi reuși?
Câți dintre noi nu ratăm poate cel
mai frumos dar al vieții , în timp ce stăm
cu ochii în cenușa temerii? Sunt sau nu stăpână pe deciziile mele? Mă
interesează ce spun cârcotașii, prietenii sau necunoscuții despre el? Nu!
Și într-o dimineață de iarnă târzie
după ce avusesem un coșmar, în care tocmai acest vis era personajul principal
,aproape mort îmi spunea cu ochii în lacrimi că mă iubește și să nu uit acest
lucru niciodată, indiferent ce avea să
se intâmple cu el. Am hotărât să-l eliberez, să-l readuc la viață și să-l
împlinesc.
Astăzi sunt fericită ! Fericită că nu
am devenit criminala propriei mele fericiri. Fericită că trăiesc cea mai
frumoasă poveste pe care doar îndrăgostiții de iubire o pot simți și
trăi.Fericită că în ultima clipă , când aproape nu mai avea oxigen, i-am redat
libertatea și l-am lăsat să-și înalțe aripile spre împlinire.
Acest vis este rațiunea pentru care trăiesc, sper, mor și renasc de zeci de ori.
IUBESC !
Acest vis este rațiunea pentru care trăiesc, sper, mor și renasc de zeci de ori.
IUBESC !
miercuri, 6 februarie 2013
MĂCAR PUȚIN
Te-am luat din lumea ta pustie
Și te-am sădit la mine-n trup
Te-am recompus în poezie
Să-mi fii o mică păpădie
În dansul vieții mele rug.
Ți-am dat culoare și lumină
Cu drag și dor te-am descântat
Și te-aș fi vrut faclie vie
În eul meu, un împărat.
Ți-am creionat
în ochi albastrul
Cu albatroși să zbor mereu,
Pe buze ți-am sculptat sărutul
Să arzi iubire când ți-e greu.
Din adormite anotimpuri
Stelelute dalbe ți-am pictat,
Secundele de așteptare
Cu flori de colț ți le-am gravat.
Mi-ai fost în suflet o troiță
Un colț de rai aquamarin,
Otavă verde în arșiță
Suspin de dor diamantin,
Cu crinolină de mireasă
Ți-am primenit fantome mii
Și fluturi tandri de matasă
Ți i-am adus împărații.
Dorințe vechi încătușate
Pe toate ți le-am dezlegat,
Ți-am fost iubire, zâmbet, șoapte
Pe braț de cer te-am legănat.
Îmbrăca-te cu tot ce-i sfânt
Speranță dă-mi să pot să cânt
Iubitul meu de iarnă frânt,
Măcar puțin cât încă sunt!
marți, 29 ianuarie 2013
FLUTURE SAU AMAGIRE
Mai rămăsese-n mine puțin din ce mi-ai dat
Doar urme vagi de vise și praf de șoapte
blânde,
Mireasma unui zâmbet și strune ce-au oftat,
Cuvinte îndoliate , scrisori de dor flămânde.
Hotarul ne desparte de țărmuri siderale,
Nimic din valsul serii nu-mi mai alină ploaia,
Cresc nuferi
de tristețe în liniști demențiale,
În suflet nori de vrajbă, ne-nvinsă vâlvătaia.
E moarte în cuvinte și nopțile constrângeri,
Potrivnice
dorințe se prind iarăși în horă,
Colierele de gânduri curg oarbe de înfrângeri,
Pungașul, hoț de vise dobândă ne imploră.
Ninsori ne spăla trupul de iarna-nstrainării,
Iubiri agonizante de dor sunt rătăcite,
Ne-am despletit de vise, ne vindem dezbinării
Și îngerii iubirii plâng lacrimi infinite.
Din albele înghețuri prin pulberi de chemare
Miros de levănțică mă-mbată de iubire,
În straiele-nserarii speranță, disperare,
Ești rai de fluturi tandri sau doar o amăgire?
luni, 21 ianuarie 2013
TE-AM GĂSIT
M-am strecurat în noapte timid în al tău vis
În chip de înger tainic sărutul să ți-l fur,
Din scoici de mări albastre, petale de
narcis
Ți-am desenat pe buze a farmecelor nur.
Cu sufletul în rugă, dorințe-n ghilotine
Te-am scris cu necuvinte și doruri în
delir,
Să nu te uit vreodată când merg pe căi
străine,
Secundele-mpietrite să pot să îți răsfir.
Prin multele hârtoape e drumul lung spre tine
Se tânguie piciorul de pas împiedicat,
Constrângeri solitare și zi ce nu mai vine,
Sub pleoape constelații orbite de oftat.
Nesomnul tău veghează la clipele cu mine
Regretul că-nserarea nepăsătoare tace,
Ne macină lăuntric povara din destine
Și dorul ne adoarme-n străine carapace.
Mai urc câteva trepte și sufletu-ți
răpesc,
O punte din iubire și dor ți-am zămislit,
Din dragoste pot stele din loc să le urnesc
Îmi ești răspuns de taină, miracol înfrunzit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















