Dorul nopții

          

            De ce dorul îmi bate la fereastră cu razele lunii? Iar stelele de ce vorbesc și ele despre dorul meu? Vreau un cer umbrit de nori. Poate dorul uită de mine.

DE-AI DORI

 Tresare un dor galopând prin jăratec,

 Delir mi-e iubirea, ard fluturi în foc,

 Sărută-mi tăcerea, rostește-mi descântec

 Sau scrie-mă-n cartea ce-mi poartă noroc.  

 

 Corola de mirt pătimașă de-ți plânge

 Când dorul de mine-n oglinzi mari se sparg,

 Cu aripi  divine de înger voi frânge, 

 Vlăstarii de-alean și-al tristeții catarg.

 

 În clipe de taină când stele-ți vor ninge

 Cu vise pe gene în zbor de-anotimpuri,

 Din roua iubirii cu mir te-aș atinge

 Și-n suflet aș țese din raze alinturi.

 

 Cobor în adâncuri de tine prin timpul

 Ce-ți strânge-n calvar miraj sidefiu,

 Ți-aș umple cu perle de smirnă tot trupul

 Un crin imperial de-ai dori să îți fiu.

 

CRINUL ALBASTRU

           Crinul albastru a înflorit în primăvara vieții mele! Vă doresc prieteni dragi ca fiecare dintre voi să-și scuture promoroaca și să-și alinte sufletul cu bucuriile mărunte ale zilei.Adunate laolaltă fac din noi o simfonie. Iubirea este mai aproape de voi decât voi înșiși sunteți. Priviți cerul, zâmbiți primăverii și uitați-vă în grădina sufletului vostru să vedeți care dintre flori a înmugurit!
Eu iubesc crinul albastru.Voi? 

ÎNDRĂGOSTIT

              Într-o bună zi te vei trezi dimineața cu fluturii iubirii în suflet, îndrăgostit! Lasă-i să zboare, cu siguranță se vor reîntoarce , știu ei inima căruia îi aparțin.Mereu știu!

TU, CRINUL MEU ALBASTRU

 Nici astăzi nu pot spune că nu te mai aud,

 Doinesti în mine veșnic, indezirabil zbor,

 Te rătăcești anume cu sufletul tău nud

 În resemnări abstracte de vis amețitor. 

 

 Vreau doar o amăgire, atât te-aș mai ruga,

 Să-ți  pot simți zefirul în zbucium și vâltoare,

 Aș vrea să-ți gust polenul, să știu a conjuga  

 Iubirea mea flămândă cu semne de-ntrebare.

 

 Prin gesturi inocente să-mi spui că mă iubești,

 Chiar de-i târzie clipa și visul perimat,

 Apoi de ești în stare să pleci sau să-ți dorești 

 Decorul altei inimi să-l schimbi pe un păcat.

 

 În rugăciune sfântă mă rog să-ți fie bine,

 Dar vinovate doruri trudesc în vechi confuzii,

 Alintă-mă în vise, vreau să-nfloresc în tine,  

 Cu stele spală-mi dorul crucificând iluzii.  

 

 Vorbesc cu mine însumi, parfumul ți-e prezent, 

 Îmi ești un crin albastru , mireasma ți-e otravă,  

 Tu m-ai jertfit în muguri și-n moarte evident,

 Ești dulcea mea povară, ispita mea bolnavă.

 

 

  

DESPINA

        
            Dincolo de ceea ce ne puteam spune în puținele clipe pe care le-am petrecut împreună  îmi păreai atât de apropiat  ca  și când ne-am fi cunoscut  dintr-un vis . Ți-am recunoscut vocea din miile de alte voci care îmi erau sedimentate în sanctuarul inimii ca fiind dintr-un timp îndepărtat. Acea voce inconfundabilă,  vibrează și acum în sufletul meu deși, paradoxal nu vorbisem niciodată cu tine. Știam că tu ești acela .Și dintr-odată o bucurie nemărginită mi-a inundat întreg trupul.Mă îmbrăcasem cu haina singurătății și acum venise timpul să mă dezbrac de ea.Mi-ai spălat ochii cu perle albastre și mi-ai sculptat zâmbetul pe chip.Te așteptam pe faleză iubirii și  te-am recunoscut încă din clipele pe care doar mi le imaginasem.  Erai cu siguranță tu.Numai tu puteai fi .Ai imortalizat pe buzele mele sărutul și sufletul meu ți-a cântat un cântec nou, doar de noi știut. Te simt dincolo de timp, necuvinte și mări.  Nu există nici o distanță între bătăile inimii noastre.

          Unele  suflete poposesc pe cărarea vieții noastre și prezența lor în eul nostru devin atât de tulburătoare încât întâlnirea cu ele îți schimbă destinul.Te emoționează într-atât încât par că vor să răspundă rugăciunii inimii! 

        Oare purtăm vina unor vise?

        Nu știu. Dar limbajul iubirii este același în toate inimile. 

  

CINE SUNT

       Sunt doar un suflet în care opaițul arde veșnic! Îl țin mereu aprins fiindcă nu se știe cine se poate încălzi la flacăra mea!

 

 Eu vin tiptil pe nori de gând

 În inimă vreau să-ți pătrund

 Nu iscodesc, doar râd sau plâng

 Stau în tăcere și ascult

 Eu doar iubesc ce e frumos 

 Și caut lumina Lui Cristos! 

 Primește-mă în casa ta

 Am să-ți colind cu praf de stea! 

NU-ȚI SPUN ADIO

Tu crezi că sentimentele unui om se schimbă în funcție de tăceri sau necuvinte? Spune-mi, ești fericit sau te-ai împăcat cu tine?

 Viscolesc în mine rătăcite-atingeri,

 Cioburi de suspine n-au cum să te doară

 Voi pleca cu sănii trase de înfrângeri

 Nici o disperare nu îți este-amară,

 

 Dumnezeu doar știe că în mine ninge,

 N-am cui aparține pot pleca oricând,

 Voi stârni Golgote când mă voi învinge

 Umbră nepereche îți voi fi curând.

 

 Dorul mi-e chinină,crește neputința,

 Pururea căință, doar atât mai știu!

 Sângeră iubirea, răstignesc dorința,

 Sunt golit de sevă, un amurg târziu.

 

 Îți pictez un zâmbet, curcubeu din temeri

 Poate-n dor de mine îți vei aminti,

 Astăzi plec departe-n țara unor îngeri,

 Nu-ți spun nici adio, nu te osândi!

  

AM ÎNDRĂZNIT

    Mi-am deschis brațele îmbrățișându-te cu toată dragostea, ți-am atins mâinile, poate reci, poate într-un mod mult prea timid, ți-am sărutat răsăritul și i-am mulțumit Lui Dumnezeu pentru tine! Ceea ce nu am reușit poate e să-ți ating sufletul!

    Îmi cer iertare, măcar am îndrăznit!  

CĂLĂTORI, VISE ȘI IUBIRE

  

                Cât de frământat poți fi chiar în miezul zilei, în timp ce te abandonezi amintirilor și răsăritul te mângâie cu razele lui încercând cu tot dinadinsul să-ți alunge tăcerile, lacom de visele tale.

 Vine timpul să-ți faci ordine în gânduri, în suflet , printre nimicuri sau prin noianul miilor de dorințe, printre visele pe care voluntar sau involuntar nu ai îndrăznit să le dai aripi pentru a se împlini. Toate aceste frământări ale eului devin la un moment dat sufocante și nu mai reprezintă nici semn de înțelepciune nici de neputință, ci mai degrabă incertitudine. Te obișnuiești cu ele, devin locatari ai sufletului tău și nici nu bagi de seamă că ajung să te copleșească și să-ți conducă într-un fel destinul.Totuși,în fiecare din noi trebuie să existe suficient potențial, dar mai ales curaj de a recunoaște că a venit vremea să le descătușezi și să te eliberezi de tot ceea ce nu te ajută să mergi mai departe pentru a putea rămâne  pe stanca încrederii  în propriile forțe, cu ochii  ațintiți spre nemaginitul cer de unde ai putea primi ajutorul....

              Pentru unii dintre cei care călătoresc cu noi în corabia vieții, ceea ce facem, ce gândim sau ce visăm trebuie să aibă logică, o explicație clară, uitând adesea că cele mai frumoase și intime vise sunt legate de imaginație și că sunt simfonii pe care doar sufletul nostru le poate asculta și oricât ai încerca să  descrii valsul inimii, sufletul lor nu îl poate auzi. În fond, ce drept ar avea să asculte cântul inimii noastre, să ne tragă la răspundere sau să-ntrebe retoric de ce luăm anumite hotărâri, pentru cine și care ar putea fi scopul? Unii devin curioși, alții doar iscoditori ,unii îți rămân alături până la sfârșit,  dar cei mai mulți  doresc mai degrabă să afle amănunte despre viața ta decât ceea ce simți tu cu adevărat. Te abandonează sau îi coborî tu însuți din corabia ta într-un anume  moment dat fiindcă realizezi că umărul lor nu este îndeajuns de ferm și nici prietenia lor îndeajuns de mare pentru a te susține și a-ți dărui necondiționat așa zisa lor dragoste. În loc să te încurajeze să împingi caleașca cu vise și să o înaripezi ei o trag prin colbul sufletului lor, prin hârtoapele propriilor lor judecăți .Habar nu au cât este de greu să stai tot timpul cu hățurile legate și să tot aștepți să ți le dezlege cineva, când defapt puterea deciziei cât și modalitatea de a le dezlega stau adesea în noi.

 Mai sunt și cei care urcă în corabia ta aparent întâmplător și de care te poate lega o prietenie minunată,sinceră și dezinteresată și care cu toată puterea și înțelepciunea de care dispun luptă cot la cot cu tine .

Când Dumnezeu îngăduie ca unii să părăsească corabia in care care călătoresc alaturi de tine,  cu siguranță îi va înlocui cu alții pe care să îi poată folosi cu dragoste spre creșterea ta spirituală sau spre a-ți arăta cât de reale sau nu sunt visele tale.

                  Sunt vise care dăinuie în sufletul nostru ani întregi , care cresc pe măsură ce timpul încearcă să le macine în moara lui , dar sunt și cele care mor la fel de repede cum s-au născut Poți  visa tot ceea ce îți dorești și speri să ți se întâmple. 

                  Uneori deznădăjduiți afișăm o așa zisă nepăsare față de anumite situații sau oameni,ne închidem în carapacea noastră și dorim să fim lăsați în pace să ne oblojim rănile, să adunăm cioburile și să gustăm răsăritul . Este un mod de a ne apăra de hoții gândurilor,  viselor și speranțelor noastre. 

  Un lucru nu l-am înțeles și nici nu-l voi înțelege vreodată: cu ce sunt ei mai fericiți sau mai nefericiți dacă știu sau nu dorurile sufletului nostru? Ei oricum nu vor înțelege niciodată de ce între noi a rămas acea punte invizibilă care ne-a dezlegat aparent pentru o vreme, dar care ne-a legat etern prin firul nevăzut al dragostei. Noi știm însă că nu am început nimic din ceea ce ne-a legat. Am continuat doar să fim o prelungire unul altuia  dincolo de timp, conjuncturi și aparențe.Cred că visele noastre s-au tot adunat punându-se în șir indian până când au ajuns să se unească.  Eu la un capăt, tu la celălalt 

 A simți că aparții cuiva indiferent de timp, pretexte sau îndoieli este un dar ceresc.A te dărui cuiva necondiționat fără să eziți, fără să ai așteptări, cred că aceasta este dragostea adevărată.Ne rămâne să fim suficient de responsabili să lăsăm să crească alte prelungiri care să ne unească definitiv, care să ne sudeze.Când mă gândesc la tine până și tainele cele mai ascunse se descălță de temeri și fug să te întâlnească. Gânduri risipite în mine se zbat în clepsidre de dor etern. Nu încetează niciodată să spere și așteaptă în templul sufletului să se-mplinesca.Căci tu, tu ești eu și eul meu locuiește în tine.Mă oglindesc în ochii tăi și din chemări pe care numai tu le auzi împletesc funiile dragostei.  Întotdeauna la un capăt EU și la celălalt TU! 

LACRIMA DESTINULUI

 

 Atâția lupi de pradă își tot hrănesc orgoliul

 Cu arșița din mine și doru-mi devorează,

 Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul

 Țin candela aprinsă și îngerii oftează.

 

 Se frânge-n mine cerul și steaua se preface

 Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,

 M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe cruce

 Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!  

 

 De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc pe-altare

 Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,

 Mă iartă că mă doare,  îmi ninge-a disperare,

 Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.

 

 Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet

 Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,

 Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,

 Un mâine niciodată, restanța unui crez.

 

 În  ceasuri de zăbavă un serafim veghează  

 Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,

 În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,

 Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.

 

 Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai greu

 Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,

 Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu 

 Ne-au picurat neșansă și juguri în destine. 

 

 Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi

 Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,

 Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le spulberi

 Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.

LUPTĂ CHIAR ȘI CU ARIPA FRÂNTĂ

            Oricât de greu ni se pare uneori și prin oricâte încercări trecem, indiferent dacă ne întristăm cu voie sau fără de voie trebuie să hotărâm un moment în care să punem punct.Nu-ți poți plânge de milă la nesfârșit și nici nu poți abuza de compasiunea nimănui, nici chiar de cea a Divinității. A da dovadă de imaturitate în luarea unor decizii aduce frustare nu numai eului nostru, dar și celor cu care interacționăm. Cu sufletul frânt, zdrențuit, înjumătățit, în genuchi, târâș, cu ochii în noroi și cu trupul aproape mort , revoltat, înspăimântat, căzut, epuizat, stă în puterea noastră de a ne ridica. Dacă tot încerci să fugi în a sta de vorba cu tine și a te ascunde de realitate, dacă amâni luarea unei decizii care poate îți schimbă viață radical și îți poate dărui practic ceea ce îți dorești, nu faci altceva decât să prelungești o suferință inutila. Cocomitent cu ceea ce tu gândești și simți, zarurile fiind deja aruncate nu vor face altceva decât să-și continuie rostogolirea .Și în timp ce ele își fac jocul și îți manevrează destinul tu rătăcești orbit de propria-ți milă!

Nimic nu este cu neputință celui ce crede în izbăvire.

           Capul Sus!

Am avut aripi mari cu care zburăm căutându-te în locuri unde știam că te găsesc. Uneori te-ai ascuns în cele mai inaccesibile cotloane, în curcubee multicolore și între stâncile colțuroase ale tăcerilor, în înălțimi de neatins și în peșteri de tristețe.

           Am doar o aripă și aceea frântă și deși crezi că nu am ce face cu ea eu știu că în zborul meu te voi găsi! Fiindcă iubirea este o comoară care care nu poate crește încuiată în cămăruța inimii. Nedăruită, nemărturisită, ea sângerează, se ofilește sau moare!

           Dacă ții porțile inimii închise cum vrei să intre iubirea?

DECIZII

            Pot trece săptămâni, luni, ani în care sufletul să hiberneze .Pare că totul este static și că întreg universul conspiră împotriva dorințelor inimii tale. Dar de asemenea se poate întâmpla ca o singură clipă să fie suficientă  pentru ca iubirea să  iscălească cu perle pe suflet.
Alteori stăm în așteptare fiindu-ne teamă să luăm anumite decizii.

            Adevăratele înfrângeri ale sinelui pot declanșa miracole. Uneori avem nevoie de un prieten adevărat și sincer care să ne desfacă batista cu care suntem legați la ochi. Este inimaginabil să stai lângă o fântână cu apă vie și să mori de sete.Dar se-ntâmpla uneori să nu vedem pădurea din cauza copacilor.Nimic nu valorează mai mult decât propria fericire, fiindcă ea este cea care te însuflețește și care te face să îi vezi pe toți prin dantela aquamarină a cerului! 

GRĂDINARI NECHEMAȚI ȘI PRIETENI

     
         Unii oameni, deși de cele mai multe ori nu au nimic în comun cu tine, vin în viața ta pentru a-ți turna în suflet  amărăciune și deznădejde, sunt creați anume pentru a-și deșerta pelinul și balastul eului lor,  acolo unde văd că grădina înflorește. Ferește-te de astfel de grădinari.Ei au în căușul inimii lor doar neghină.

         Dar mai sunt și cei ce te iubesc cu adevărat , ei îți pictează curcubee de speranță și-ți șterg lacrimile cu batista iubirii. 

VISE , ÎNTRE ÎMPLINIRI ȘI ÎNCĂTUȘĂRI

          Hotărâsem să rup orice legătură cu dorințele și visele mele.Am tăiat funiile speranței și le-am așezat într-un sertăraș al inimii ferecat cu cât mai multe chei ca niciodată să nu le mai deschid.Am aruncat cheia în marea tăcerii sperând că uitarea se va așterne încet peste ele.Ori de câte ori ele încercau să își scoată capul prin crăpăturile amintirii le-am înghesuit mai adânc crezând în naivitatea mea că timpul le va omorî.Visul meu venise pe neașteptate, mult prea târziu să-se-mplineasca. Eram complet nepregătită și mă întrebăm dacă are sau nu vreun rost să lupt pentru el.Era vis? Era himeră? Era doar o dorință trecătoare a inimii? Era prea frumos ca să-l merit? Dacă mă copleșește devenind realitate și nu îi pot face față? 

           Faptul că nu dădusem nici o șansă să se înalțe cu propriile lui aripi m-a îndurerat atât de profund încât singurul meu vis cu adevărat important plângea cu disperare.Au fost clipe când am crezut că mă voi sfârși fiindcă permisesem să încerc să-l ignor și mai mult decât atât să-l încătușez.Au venit rând pe rând  alte vise care m-au tot vizitat , unele dintre ele pe care nu mi le doream cu ardoare, altele pentru care am crezut că merită să lupt,iar altele pe care nici nu le-am lăsat să se nască.  Acest unic vis  însă nu era unul ieftin, de duzină , nu era un vis obișnuit, nici o dorință egoistă de îmbogățire, nici una legată  de suișul pe o scară ierahica , nici una puerilă legată de achiziționarea  unei amărâte  de rochii  pe care să o port o singură dată și să o uit repede în șifonier.Era un vis ca o perlă unicat, un vis pe care dacă nu îl lăsăm să trăiască,  riscam să-mi pierd sufletul . Era  singurul vis viu și adevărat  în sufletul meu și tocmai pe el,  încercam din răsputeri să-l omor, ignorându-l.Se dădea în sufletul meu o luptă continuă pe viață și pe moarte și mă-ntrebam adesea dacă am sau nu acest drept.Cine îmi dă mie dreptul să decid asupra vieții și morții lui?  O întrebare însă mă iscodea mereu, nu mă lăsa să trăiesc bucuria și nici să-mi găsesc liniștea, nu mai aveam pace.

Ce ar fi fost dacă ? Dacă îl descătușăm, dacă i-aș fi redat libertatea, dacă aș fi încercat să-l împlinesc, să-l readuc la viață.Dar teama, neîncrederea, ingijorarea....ce voi face dacă nu voi reuși? 

           Câți dintre noi nu ratăm poate cel mai frumos dar al vieții , în timp ce stăm  cu ochii în cenușa temerii? Sunt sau nu stăpână pe deciziile mele? Mă interesează ce spun cârcotașii, prietenii sau necunoscuții despre el? Nu! 

           Și într-o dimineață de iarnă târzie după ce avusesem un coșmar, în care tocmai acest vis era personajul principal ,aproape mort îmi spunea cu ochii în lacrimi că mă iubește și să nu uit acest lucru niciodată,  indiferent ce avea să se intâmple cu el. Am hotărât să-l eliberez, să-l readuc la viață și să-l împlinesc.

          Astăzi sunt fericită ! Fericită că nu am devenit criminala propriei mele fericiri. Fericită că trăiesc cea mai frumoasă poveste pe care doar îndrăgostiții de iubire o pot simți și trăi.Fericită că în ultima clipă , când aproape nu mai avea oxigen, i-am redat libertatea și l-am lăsat să-și înalțe aripile spre împlinire.
        Acest vis este rațiunea pentru care trăiesc, sper, mor și renasc de zeci de ori.
        IUBESC !

MĂCAR PUȚIN

 Te-am luat din lumea ta pustie

 Și te-am sădit la mine-n trup

 Te-am recompus în poezie

 Să-mi fii o mică păpădie

 În dansul vieții mele rug.

 Ți-am dat culoare și lumină

 Cu drag și dor te-am descântat

 Și te-aș fi vrut faclie vie

 În eul meu, un împărat.

 Ți-am creionat  în ochi albastrul

 Cu albatroși să zbor mereu,

 Pe buze ți-am sculptat sărutul

 Să arzi iubire când ți-e greu.

 Din adormite anotimpuri 

 Stelelute dalbe ți-am pictat,

 Secundele de așteptare

 Cu flori de colț ți le-am gravat.

 Mi-ai fost în suflet o troiță   

 Un colț de rai aquamarin,

 Otavă verde în arșiță

 Suspin de dor diamantin,

 Cu crinolină de mireasă

 Ți-am primenit fantome mii

 Și fluturi tandri de matasă

 Ți i-am adus împărații.

 Dorințe vechi încătușate

 Pe toate ți le-am dezlegat,

 Ți-am fost iubire, zâmbet, șoapte 

 Pe braț de cer te-am legănat.

 Îmbrăca-te cu tot ce-i sfânt  

 Speranță dă-mi să pot să cânt

 Iubitul meu de iarnă frânt,

 Măcar puțin cât încă sunt!

  

FLUTURE SAU AMAGIRE

 Mai rămăsese-n mine puțin din ce mi-ai dat

 Doar urme vagi de vise și praf de șoapte blânde,

 Mireasma unui zâmbet și strune ce-au oftat,

 Cuvinte îndoliate , scrisori de dor  flămânde.

 

 Hotarul ne desparte de țărmuri siderale,

 Nimic din valsul serii nu-mi mai alină ploaia,

 Cresc nuferi  de tristețe în liniști demențiale,

 În suflet nori de vrajbă, ne-nvinsă  vâlvătaia.

 

 E moarte în cuvinte și nopțile  constrângeri,

 Potrivnice  dorințe se prind iarăși în horă,

 Colierele de gânduri curg oarbe de înfrângeri,

 Pungașul, hoț de vise dobândă  ne imploră.

 

 Ninsori ne spăla trupul de iarna-nstrainării,

 Iubiri agonizante de dor sunt  rătăcite,   

 Ne-am despletit de vise, ne vindem dezbinării

 Și îngerii iubirii plâng lacrimi infinite.

 

 Din albele înghețuri  prin pulberi de chemare

 Miros de levănțică mă-mbată de iubire,

 În straiele-nserarii  speranță, disperare,  

 Ești rai de fluturi tandri sau doar o amăgire?

 

TE-AM GĂSIT

 
 M-am strecurat în noapte timid în al tău vis

 În chip de înger tainic  sărutul să ți-l fur, 

 Din scoici de mări albastre, petale de narcis  

 Ți-am desenat pe buze a farmecelor nur.

 

 Cu sufletul în rugă, dorințe-n ghilotine

 Te-am scris cu necuvinte și doruri în delir,  

 Să nu te uit vreodată când merg pe căi străine,

 Secundele-mpietrite să pot să îți răsfir.

 

 Prin multele hârtoape e drumul lung spre tine

 Se tânguie piciorul de pas împiedicat,

 Constrângeri solitare și zi ce nu mai vine,

 Sub pleoape constelații orbite de oftat.

 

 Nesomnul tău veghează la clipele cu mine

 Regretul că-nserarea nepăsătoare tace,

 Ne macină lăuntric povara din destine

 Și dorul ne adoarme-n străine carapace.

 

 Mai urc câteva trepte și sufletu-ți răpesc, 

 O punte din iubire și dor ți-am zămislit,  

 Din dragoste pot stele  din loc să le urnesc

 Îmi ești răspuns de taină, miracol înfrunzit.

  

       
       Cât de mulți stau îngrămădiți în sufletul nostru neștiind defapt
cât de însingurați suntem ! 

     

    Trebuie să existe CINEVA, UNDEVA, care CÂNDVA să poată fi CINEVA în sufletul CUIVA!