PE UMERI DE CER

 Adie în livadă parfum de primăvară, 

 Flori albe de liliac vestesc nou început,

 Nechează caii clipei, fac cerul să tresară,

 Doi fluturi își unesc destinul în sărut.

 

 Ierni pline de confuzii, azi zâmbet și culoare,  

 Troițe de candoare au răsărit în maci,

 Mi-ai împletit inele din lujerii de floare,

 În crinoline-albastre de iriși mă îmbraci.

 

 Ce mi-aș dori mai mult decât beția-n care,

 Adorm pe câte-o stea și tainic te respir,

 Eu ți-am rămas icoană, de dor vindecătoare,

 Tu giuvaer în salbă, ocean de elixir.   

 

 Nu-mi sunt nicicând de-ajuns ninsorile de meri, 

 Deși mi-ai fost izvor în răsărit de foc,     

 Cheamă de pază îngeri, ne fie ei străjeri

 Și creionează vise cu aripi de noroc.

 

 Cu lacrimi de salcâm, pe trup, noapte de noapte,

 Să-mi scrii câte un vers prin care să-nfloresc,  

 Iar umbrele de vânt alungă-le cu șoapte,
 Mă poartă-n rai pe umeri, de cer, căci te iubesc!  

OGLINDA

 Auzind despre căsuța cu o mie de oglinzi,

 Un cățel, curios din fire, șugubăț, cu ochi rotunzi,

 S-a gândit s-o viziteze ca să vadă el pe viu

 Ce mister poate ascunde. Tare i-a părut hazliu,

 

 Că de-ndată ce-a urcat scările de la intrare,

 Dând din coadă bucuros, plin de zel și nerăbdare,

 Cu urechile ciulite, peste tot unde-a privit,

 Alți o mie de căței, cu căldură i-au zâmbit.

 

 Bucuros peste măsură, cum n-a fost el niciodată

 Și-a propus să se întoarcă-n acest loc și altădată. 

 Alt cățel, cam deprimat, fără niciun chef de viață,

 Cu codița-ntre picioare, cap plecat, priviri de ghiață,

 

 Suspicios și arțăgos, mârâind nemulțumit,

 De îndată ce-a intrat în locașul amintit, 

 Blana-i s-a zburlit pe spate, speriat de câinii care, 

 Din oglinzi rânjeau perfid, răutăcioși, cu-nfiorare.

 A fugit încrâncenat, făr-a mai dori vreodată,

 Nici măcar să-și amintească de căsuța “blestemată”.

 Orișicine știe bine, de-n oglindă te privești,

 Ea reflectă ce-i arăți. De ești vesel și zâmbești,

 

 Ochii îți surâd sub gene, chipul ți-este luminos,  

 E firesc ca și oglinda să-ți răspundă prietenos,

 De te-ncrunți, ești bosumflat, afișezi mereu tristețe,

 Te întuneci ne-ncetat, cum altfel să-ți dea binețe?

Dupa o poveste cu talc:  “Casa cu o mie de oglinzi.”

N-AM VENIT …

 N-am venit să tulbur marea cu privirea,

 Ci s-ascult doar valul mângâiat de vânt, 

 Gândului nespus să-i dezleg spășirea,

 Din condei să picur soare în cuvânt. 

 

 Râuri de iubire curcubeu să nască,

 Fluturi să brodeze-n piruete flori, 

 Buzele udate cu licori de iască,

 Din căuș de cer să se-adape-n zori.

 

 Umerilor aripi am cioplit din stele,

 Zbor să înfirip pe un cal de apă,

 Mori de vânt albastre, dorurile mele,

 Vi le dăruiesc, vouă-ntr-o agapă.  

 

 Când cu toții fi-vom adunați la cină,

 Îngeri pelerini ne-or hrăni cu rouă,

 Mierea din prescură, cea de viață plină,

 Va-mpărți și vina lacrimii în două.  

 

 Descifrând un vis, veți citi poeme,   

 Slove răzvrătite dintr-o călimară,

 De târziul fi-va poate prea devreme,

 Leac vă las iubirea, cât să nu vă doară!

BINECUVÂNTATĂ FEMEIE

 Ești un cânt, o armonie, tu femeie, o minune,

 Din petale de crini albi, Domnul te-a creat anume,

 Să fii vis și mângâiere, purtătoare de lumină,  

 Brațele să-ți fie leagăn, să faci clipa mai senină.

 

 Glasul tău duios alină, ochii tăi fântâni cerești,

 De zâmbesc  sau varsă lacrimi, tot cu patimă iubești.

 Sufletul îți e un templu, de-anotimpuri parfumat,

 De ții dorurile-ascunse, porți speranța necurmat.

 

 Din a trupului vioară, cresc lăstarii noii vieți, 

 După truda  unei zile porți cununi în dimineți.

 Cu smerenie, bunătate, pentru toți cei dragi alergi

 Și în orice-mprejurare cauți pe toți să-i înțelegi. 

 

 Când sărutul ți-este foc te asemuiesc cu vara,

 De te doare plâns de fluturi,ești la fel ca primăvara,

 Dacă ploile amare strivesc frunza, te-ntomnezi, 

 Porți victoriile luptând, învingi ierni și nu cedezi.

 Ai talanți nenumărați, ești izvor de apă vie,

 Plămădită din a rănii dragostei împărăție,

 Un poem plin de candoare, o steluță nestemată,

 Ești femeie, nu uita, pururi binecuvântată!  

MĂRȚIȘOR

 Din fir roș alb am împletit 

 Un gând de dragoste și dor,

 Cu vis parfum ți l-am stropit

 Să-ți fie dar de Mărțișor!

 

 În buchețel de ghiocei

 Ți-am pus safire de cristal,                                

 Să-ți amintești de ochii mei

 În nopțile cu cer de-opal.

 

 Iar când prin genele-i de foc  

 Nostalgic luna va zâmbi,          

 Ea-ți va purta cu drag noroc     

 Șoptindu-ți cât te pot iubi.    

 

 Când buburuze, licurici

 Veni-vor blând la tine-n prag,

 Sunt soli din basme cu pitici

 Trimiși de zâne printr-un mag. 

 

 Parfum de crini și lăcrămioare

 În primăveri să te răsfețe,

 Să-ți fie viața cânt și soare,

 Brândușele să-ți dea binețe!

 

 În dar, cu drag de mărțișor,   

 Îți țes pe buze curcubeu    

 Și-n șoapta macilor de dor

 Te-alint iubirea mea mereu!      

REVERIA PRIMĂVERII

 Curcubeul își răsfiră degetele jucăușe

 Prin mustățile de grâu, afânate de lumină

 Și pictează-n rogvaiv pleoapa daliei în tușe, 

 Picurând din stele rouă pe sepale și tulpină.

 

 Florile de musețel sunt pudrate cu polen,

 În pupila lor zglobie se-oglindește melancolic             

 Fir plăpând de păpădie, ce pe margini de joben,

 Poartă puf fardat de soare din ținut de vis bucolic.

 

 Freamată în pulsul ierbii, verdele, plin de sfială,       

 Urșii plictisiți de iarnă s-au oprit din sforăit,

 Iar pe-nmugurite ramuri,delicat, dar cu-ndrazneală,

 Rândunelele duioase se întrec în ciripit.  

 

 Auzind că prin grădini forfota se întețește, 

 Greierele trubadur, jovial, copilăros,

 Purtând frac de roz petale, furnicuțelor doinește,

 Netezindu-și papionul, parfumat de chiparos.

 

 Garofițele cochete, în rochițe de cașmir

 Au tivit cu buburuze, volanașele vărgate,

 Melci îndrăgostiți sărută mici boboci de trandafir,    

 Grațioasele lalele au fustițele cloșate. 

 

 Fluturi dantelați se-alintă în pastel de reverie,

 Visele în evantai, aripi și-au deschis în zbor,

 Lăcrimează-n flori de măr, doi cocori, de bucurie,

 Turturica-și cheamă dorul ațipit în cuib de nor. 

IUBIRI ANONIME

 Prin perdea de brocart te zăresc uneori

 Cum îți plimbi ochii grei, de tăciuni, obosiți,    

 Canarii doinesc peste munți de culori, 
 Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.

 

 Pe un colț de batistă-ți gravez flori de cer,

 Disperări să-ți alini în agonice nopți,

 S-o păstrezi talisman și cu lanțuri de ger

 Leagă-ți pași rătăciți sau descântă-i, de poți.  

 

 Să n-ai  doruri, nici vise! Lăstari de-amintiri, 

 Arome neclare, le-nchide-n sertare,

 În resturi de jar vor ofta-n mănăstiri,

 Albi fluturi răniți cu ace de sare.         

 

 Iubiri fără brațe, tăcut, urcă scara, 

 În turle de gânduri, dar fără vreun rost,

 Povești nenuntite își cară povara   

 Căutând primăveri în cuib fără cost.

 

 De unde te știu, mi-ai fost, te-am pierdut?

 Frânturi de nimicuri flămând răscolesc,

 Doi ochi de cicoare, cu riduri de lut, 

 Prin zdrențe de stele, nostalgic privesc. 

 

 Un ropot de cai, Vivaldi departe,

 Săruturi de fum, năluci și nisipuri,   

 Lacrimi de lună pe file de carte, 
 Iubiri anonime, în frac, fără chipuri. 

E PRIMĂVARĂ, NU VISEZ!

 Ascult cum clocotește viața

 În muguri de curând născuți,

 Renaște-n primăveri speranța

 Copacilor, ce-n ierni, desculți,

 

 Visau la ramuri de liliac, 

 Ce-nmiresmau cu gingășie

 Alei și case cu cerdac

 Și primeneau cu veselie,

 

 Pământ și cer, zbor de cocori,

 Cărări de viscol pustiite

 Sau îngropate de ninsori

 Sub tălpi de gheață troienite.

  

 Prin firul ierbii verde crud

 Răsar suavii ghiocei,

 Își scutură veșmântul ud

 Și lacrima din clopoței.

 

 Pe serpentinele de gând

 Aezi din vechile balade, 

 Își cheamă dorul fredonând

 Cu glas duios, în serenade.

 

 Se prind în horă viorele,  

 Narcise galbene, cochete,

 Înmiresmate albastrele

 Și în rochițe violete,

 

 Zambilele surâd senin, 

 Privind spre greieri tolăniți,

 Pe roz petale de mălin,             

 Clipind din gene fericiți.

 

 Salcâmi sărută stele-n noapte,

 Cad în extaz, mă minunez,

 Se-alintă fluturii în șoapte,

 E primăvară, nu visez!

SE POATE ?

 "Iubirea este floarea vieţii, înfloreşte neaşteptat, fără nicio lege şi trebuie adunată acolo unde este găsită, bucurându-te de fiecare clipă a duratei sale." D. H. Lawrence

 Zburam prin anotimpuri pe-un fluture turqoaz ,

 Purtam drept talisman surâs de îngeri vii,    

 Iar vieții nu i-am dat secunde de răgaz,

 Am stiut conjuga doar verbul “a iubi”. 

 Urzeam peste arderi castele din vers,

 Deschideam porți închise cu lacăt de ger, 

 Pretutindeni zâmbeau prin hublou de-univers, 

 Albatroși creionați cu penițe de cer.

 

 Făceam punți din eșarfe regești de cuvinte, 

 Iubeam pentru doi, subjugat, în culori,             

 Mi-era noaptea poem, săptămânile sfinte, 

 Intețeam jar de gând pe cearșaf  de splendori.

 

 Țâșneau sub veșminte fântâni de lumină,

 Stârneam lungi săruturi cu vreasc de candoare,

 Din cupe de maci sorbeam vise la cină,

 Serafi așterneau ceru-ntreg la picioare.  

 

 Târziu am aflat ce pungașă e viața, 

 Cum cerne pe tâmple ninsorile toate,    

 De-abia ce am scris iubirii prefața       

 Și-aș vrea amânat epilogul. Se poate?  

REGINA VIEȚII MELE

 Să definesc iubirea, cum aș putea eu oare,

 Când nu există suflet să nu fie vrăjit

 De stele, ce coboară pe lujeri de candoare,

 Ținându-se de mână în vals fără sfârșit?  

 

 Romanțe cântă firul petuniei dantelate

 Cu note calde, line, din vis nepământean

 Și luna țese leagăn din raze parfumate,

 Dorințele în noduri se strâng în chingi de-alean,

 

 Iar ochii scriu poeme cu perle de lumină

 Și timpul se comprimă-n clepsidre de libații,   

 Imperecheate doruri distanțele alină,

 Culori descântă trupul cu fantezii și grații.

 

 Cum să descriu iubirea? Tandrețea-i mă seduce,  

 Un veac nu mi-ar ajunge să-i conturez prefața,

 Iubesc clipă de clipă mai mult decât pot duce, 

 În anotimpul ei, captivă sunt de-o viață.

 

 Mă las de bunăvoie, de ea încătușată,

 Aș separa planete, de-ar fi s-o rătăcesc,

 Rodesc din rai lăstari, cât pot fi de bogată,

 Regina vieții mele, doar ei am să-i slujesc.

CLIPA

 Am încercat să mă tocmesc

 Cu timpul, ce-i  mereu grăbit,

 Dar n-are sens să mă căznesc,

 Nepăsător, nu s-a oprit.

 

 Nu e decât un precupeț

 Ce vinde clipe-n iarmaroc,

 Pune dobânzi, face comerț,

 Trasează hărți cu spini și foc.

 

 O clip-ascunde-un infinit,

 De-o irosești ai și pierdut,

 De încă nu te-ai dumirit

 N-o retrăiești, cât ai fi vrut.

 

 Ce gând naiv să poți să crezi

 Că ceasul tace, dacă-i ceri,

 Când timpu-ngroapă sub zăpezi

 Iubiri cu gust de primăveri.

 

 Ce-i pasă orei de-ai pictat

 În tonuri gri sau nuanțate,

 Dac-ai trăit sau ai mimat

 Minutele ce-s numărate.

 

 Nu le petrece amorțit,

 Va trage storul peste ani,

 Să nu rămâi dezamăgit

 Ele-ți sunt prieteni sau dușmani.

 

 O clipă trece, alta vine,

 E fără scrupul, o nălucă,

 Nu se repetă-ți aparține

 Și are veșnic dor de ducă.

 

 De o trăiești imaginar

 Crezând că-i fără de sfârșit

 Și-o risipești fără de har,

 Sfințeste-o-n chip desăvârșit!