HIMERE

 Lichidez stoc de himere

 Din amurguri colorate, 

 Renăscute-n întomnare

 Sub frunzare însetate. 

 

 Blânde șoapte mă îmbată,

 Împart vise neculese,

 Au privirea vinovată,

 Cred c-au încurcat adrese.

 

 Le petrec c-o stea de mare,

 În nesomn cu flori de lună,

 Le șterg buzele de sare,

 Răzvrătite-mi cer arvună.

 

 Insistente m-au pândit

 Răscolind orice cotlon,

 Îmi vor sufletul robit

 De iluzii de carton.

 

 Poartă-n palme doar nisip,

 Vise ieftine de humă,

 Ispitesc în fel și chip, 

 Amăgesc nebun, cu brumă. 

 

 Ard nătâng, se-nvârt bezmetic,

 Cern parfum de iasomie, 

 Picură absint himeric

 Și la schimb îmi cer simbrie.

 Negustoare de iubire,

 Vând tornade de săruturi,

 Inutilă risipire, 

 Vraja lor, un zbor de fluturi. 

OGLINZI ȘI FRUNZE

 Ce toamnă cu parfum de miere

 Și ochi de chihlimbar, zglobii,      

 Dezmierd de frunze în cădere,

 Gânduri fugare-n simfonii.

 

 Cu tălpi brumate vii pe vârfuri,

 Fardezi cu puf de păpădii,

 Brândușe, licurici și parcuri,

 Cerni ploi cu lacrimi cafenii.

 

 Răstorni din carele uitării

 Melancolii, candori trecute,

 Avid arunci năvod visării,

 Imperechiind iubiri pierdute.

 

 Năframa de culori o scuturi,

 Stârnești miresme amărui,

 Pe gene ningi pastel de fluturi,

 Sărut așterni, de dulci gutui.      

 

 Pe hărți sculptezi din loc în loc, 

 Doruri în bernă, însetate,

 Strecori sub pernă flori de foc,

 Tăciuni de umbre deșirate.

 

 Fac din scrisori bărci de hârtie,

 Un nai alungă din risipă,

 Se răzvrătesc arome-n vie,

 Tresar în piept, cocori de-o clipă.

 

 Licori de nuci alintă buze,

 Foșnesc duios maci în ierbare,

 Oglinzi de-nchipuiri și frunze,

 Desen pe ape de uitare!

NIMICURI DE TOAMNĂ

 Toamnă, porți în buzunare

 Nostalgii strânse-n culori, 

 Cerni parfum peste răzoare

 Dar de ce-nvrajbești și nori?

 

 Te incrunți, devii posacă,

 Zdrentuiești copaci și frunze, 

 Pui veșmânt de promoroacă,

 Picuri must dulceag pe buze.

 

 Capricioasă și cu toane

 Scuturi lacrimi mari de ploi,

 Peste soare tragi obloane,

 Alungi păsări din zăvoi.

 Galopezi când în tăcere,

 Când  în herghelii de dor,

 Aprinzi gânduri efemere,

 Cearcăne pui clipelor.

 

 Îmbraci pomii-n sărbătoare,

 Visele în crinoline,

 Roadelor le dai savoare,

 Ne alinți cu violine.

 

 Răpești stele, încingi vetre,

 Îngropi șoapte în cenușă,

 Speli de zgură ochi și pietre,

 Răstorni saci cu flori la ușă.

 Toamnă, cât vom sta-mpreună

 Pune jar pe scări de vreme,

 Stins ecou din zări adună,

 La troițe să mă cheme! 

 Iar de aripa în geamuri

 Va fi doar o amăgire,

 Voi așterne-n cuib de fumuri
 Rest rămas din amintire. 

DESFRUNZIRI

 Toamna amăruie frunzele-și răsfață,

 Spicele se scăldă-n soare pan’la brâu,

 Păsări zgomotoase peste munți se-nalță,

 Sălciile sărută pietrele de râu. 

 

 Scămoșați de vânturi, norii chicotesc,

 Daliile-n ghirlande grațios se-nclină,

 Cu penel de foc pictori zugrăvesc

 Coame de păduri, creste de colină. 

 Galben anotimp, ce ai vrea în schimb,

 Ochii de cicoare să nu-i frângi de ploi,

 Raiului din vară să-i păstrezi un nimb,

 Cântecul de fluturi să-l împarți la doi?

 

 Când pe suflet cețuri pune-vor zăvoare 

 Îndulcește clipa cu un vreasc de stele,

 Cu rubin de maci cerne câte-o boare, 

 Leagă-n noduri bruma restului de iele!

 

 Iar dacă va fi să ne ținem minte

 Și-uneori în gând poate ne-om atinge,

 Gust-apropierea spusă-n necuvinte,

 Până când uitarea peste noi va ninge.

CHIPURI DE VÂNT

  

 Ne-mbracă în dor cămașa de frunze 

 În toamna ce vine apatic pe vârfuri,  

 Te-ating cu licoarea livezii pe buze,    

 Avid mi te cer în rugă de fluturi. 

 

 Se mistuie-n pleoape fântâni care ard,

 În ciob de nerost prinse-n ierburi de rai,

 Aezi precum sălcii se-ntrec pe sub fard,  

 Culori să-mblânzeasca în susur de nai.       

 

 Setoasă mi-e toamna, ce nu vrea să-nvețe,

 Că vară-i plecată cu turme de miei,

 Lotuși de vis, în cui de tristețe,

 Pe colțuri  de stele îi spânzură zei.

 

 Chipuri de vânt pândesc suspinând,

 Poem ne-ntâmplat scâncește-n gutui,

 Ploi de-arabescuri în foșnet de gând

 Mosc risipește în ochii căprui.   

 

 În mine uitat, în tine pierdută,

 Vâltoare de brumă-n amestec de tei,

 Trestii de jar, în prăpăstii de iută,

 Ecou prin vitralii de albi porumbei.

 Tumult și risipă, neliniști de veghe,                          

 Năvală de freamăt ce nu ni l-am spus, 

 Doruri vrăjmașe-n frunzare de zeghe,

 Iubiri amânate de-o toamnă în plus. 

CLIPE DESCÂNTATE DE CONDEI

 Visul meu a devenit realitate!

OCHII TĂI, UMBRA TA

 Urci pe iederi de gând însetat de arome,      

 Sapi fântâni, culegi maci din strânsoare de fum,

 Cât mă dor ochii tăi, mănăstiri de fantome,

 Poticniți de cai albi și călugări de scrum.    

 

 Mai aproape c-o zi te-aș aduce-un hotar,

 În ecouri de pian, la o ceașcă de-absint,

 Ne-mblânzit de culori, mâini durute de jar,

 Interzis te-aș păstra, descântat de alint.

 

 Pumni de stele arunci, în nesomn mă petreci,

 Plimbi pe nori de hârtii netrimise scrisori,

 Lași săruturi și zaț pe dantelele reci, 

 Amalgam de nonsens  în dogoare de sfori.

 

 Vals nebun pe tăiș cu tavanul drept cer,

 Umbra ta de nisip îngeri vii îmi strecoară,

 Dezrobești vis uitat în estuare de ger,  

 Fără leac, ochii tăi, încep iar să mă doară. 

PE CĂRBUNI DE PARFUM

 Beții de visări în dans ne cuprind,

 Pași dezmierdăm pe cărbuni de parfum,

 Un joc inocent în cascade de jind,

 Pe oază de cer cu egrete de fum. 

 

 O nălucă flămândă cu aripi vrăjite,

 Cotrobăie-avid în gând, fără rost,

 Suflete cântă la vămi străjuite,

 Umbra-ți prodigă mă vrea adăpost.

 Fluturi jertfesc pe cruci de catarg,                   

 Să zboare de pot, s-adoarmă-n ierbare,

 Zefirii să-i ducă pe umeri în larg,

 Solfegii să-ngâne în schituri de sare. 

 

 Îi vreau însetați, de nu, nu-i trimite, 

 Ține-i ostatici în straie de frig!

 Legați cu eșarfe, în foc de cuțite,

 Confuzi vor dansa, o vreme, pe dig.

 Mocnit să îți tacă-n dogoare de frunze,

 Când șoapte absente în lacrimă țipă,

 Culcuș de-și vor face la tine pe buze,

 E semn că-ți surâd în fereastră de clipă.

ARPEGII DE DOR

 Ochii mei, ochii tăi, în cascade de jar, 

 Ard în foșnet mocnit ca un vis de stejar,

 Înverzit între veri, cerșind muguri cu jind, 

 O culoare în plus, pentru stea de colind.

 

 În detenții de dor arpegii-n surdină,      

 Constrânse doinesc în consemn, fără vină.

 Pe vârfuri almee în trup se strecoară,
 Doi aștri de mână clipesc în secară.

 Te tac, mă suspini, îmi ești schit, îți sunt rai,
 Prin eșarfe de-alean te chemam, mă visai,  

 Fără voie mă uiți în cuibare de gând,
 Beții de nesomn le-mpărțim rând pe rând.
 

 Din brațe fă poduri sau harta o mută,

 Văilor pune din vânturi o cută,

 Sub pleoape să-ți cearnă luceferi săruturi, 

 Regat să-și găsească armate de fluturi!

 

 Serafi plimbă doruri în luntre pe ape,

 Ne-aduc pentru clipe, puțin mai aproape,

 Crini tandri brodeaza miraje divine,  

 Alint de iubire-n convoi de suspine!  

ARIPI DE SUFLET

 Naufragiat, de dor flămând, 

 Cu tălpi de foc, din ierni trezit,

 La mine-n trup, la mine-n gând,

 De nicăieri ai poposit.

 

 Desen, pe geamul aburit, 

 Îmi lași răvaș un sfert de cer,

 Din timp albastru, netrăit,

 Poem împotmolit de ger.

 

 Te-ai strecurat cu foșnet lin,

 Precum ninsorile de-agat

 Și din nimic, câte puțin,

 Trăsuri de stele-ai răsturnat.

 

 Cât ai uitat în mine, știi?

 De ce te-alung, de ce te-aștept,

 Amâni o clipă și revii, 

 De ce mă zbat la tine-n piept?

 

 Nu vrei să pleci, nici să rămâi,

 Stârnești talaz după talaz,

 Îți dorm durut sub căpătâi,

 Nu pui nici inimii zăgaz.

 

 Fără folos mi te destram, 

 În toate parcă te prelingi,

 Aripi de suflet bat în geam
 Și te ating și mă atingi!  

PE MII DE HĂRȚI

 Se poate să te fi știut 

 Din vremea când treceau calești

 Cu vise-n bernă și-n tumult

 Să nu observ că rătăcești.

 

 Pe buze numele-ți sculptat

 L-ai înfrunzit, să știu că-mi ești,

 Să port pe umeri vinovat

 Un dor, pe care să-l nuntești.

 

 Închis ai stat în turn de frig 

 Ca-ntr-o strânsoare fără chei,

 Să nu te chem, să nu te strig,

 Nevindecată să mă iei.

 

 Să-mi limpezești zăpezi și nori

 Și rugi ajunse nicăieri,

 Avar s-aprinzi stinse culori,

 Apoi la îngeri să mă ceri.

 

 Să n-am nici lacrimă sub fard,

 Dar nici cărări să pot pleca,

 În gând să-ți plâng, în trup să-ți ard,

 Doar tu să poți desfereca  

 

 Tăceri din stepe fără rost,

 Să-ți înfloresc în ochi durut,

 Colibri ce nicicând n-au fost, 

 Nesomn să-ți fiu pentr-un sărut.

 Cât ne-am căutat pe mii de hărți,

 În sens invers, pe interzis,

 Pierdute două jumătăți,
 Ce ard în palma unui vis.    

APROAPE SUNTEM

 Cu sufletul de dor astenic

 Alerg mereu spre-același sens,

 Absint de vis, cu gust himeric, 

 Îl bem agonic, tot mai des.

 

 Risipă fac să-ntind o punte

 Spre dimineți ce nu mai vin,

 Alambicate amănunte 

 Pun bețe-n roate cu pelin.

           

 Eșarfe legi cu nod de fum, 

 Spre mine brațe să întinzi,

 Bizare nopți cern flori de scrum

 Și te cuprind și mă cuprinzi.

 

 Aș ațipi, dar simt cum dori,

 Din rană-ți cresc singurătăți,

 Jertfești săruturi prin scrisori 

 Și doruri frângi în jumătăți.

 

 Pârjol împarte cer și maci,

 Ce lungă-i noaptea când nu ești,

 Îl îmblânzești, apoi mă-mpaci,

 Perechi de-aleanuri se-nmulțesc. 

 Se spovedesc iluzii-n minte,   

 Celest ard fluturi în privire,

 Descântă lacrimi necuvinte,
 Ce-aproape suntem, vezi iubire?