VIS ANGELIC

 Mă vrăjești în mii de gânduri       

 Înger viu, raspuns ceresc,

 Dezirat de anotimpuri 

 Vis angelic, te iubesc! 

  

 Simfonie și culoare

 Dintr-o lacrimă de mac,

 Vals divin ca o vâltoare     

 Cu  surâs de cer, pe lac.

 

 Un solstițiu de candoare,                

 Două stele-mbrățișate

 Sub petale de ninsoare 

 Cu iubire botezate!

 

 Vis albastru, vis hoinar 

 Parfumat de trandafir 

 Rugă-mi ești și-ți sunt altar

 Alintat cu ploi de mir!     

 

 Dar primit din ancestral,

 Nins cu floare de agat,

 Mă colinzi în ierni de-opal,

 Vis de dor adevărat !

  

COLIND DE DOR

  

 E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără cuvinte 

 Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,  

 De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?

 Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!    

 

 Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare

 Valsează trist pe gene, fragile crisalide, 

 Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare 

 Încremenesc tăcute în gânduri insipide.

 

 Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.

 Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?     

 Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,

 Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.

 

 În apăsări absurde trec ore-n ger cumplit, 

 Ținându-ne de mână, strivim destine mate, 

 Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,

 O iarnă cât o viață în temple reci și fade.

 

 Aș vrea să viscolească cu dragoste-n neștire, 

 Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în sfeșnic, 

 Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!

 Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă veșnic! 

  

N-AUZI ȘI NU MĂ VEZI

 Nu vrei să cerni tăcerea ninsorilor din plângeri

 Și-nstrăinări absurde să le rostești sfârșitul?

 Doi oameni de zăpadă printre nămeți și-nfrângeri

 Am devenit, iubite! Ascultă-mi iar colindul! 

 

 Trec pașii tăi prin suflet când vine înserarea 

 Ca suflul unui înger cu aripa de gheață, 

 Se întețesc neliniști, suspină nepăsarea,                   

 Nu vii și nici nu pleci din amintiri de ceață.

 

 Când lăcrimez în rugă și gerul se-ntețește 

 Te împrumut din vara plecată nicăieri,

 Din lujerii de dor absența împletește

 Povestea amăgirii cu maci de dor stingheri.

 

 Vin îngeri istoviți în care-nzăpezite,

 Aduc câte o veste din vechi cetăți de cretă,

 Răsar sub pleoape crinii din vise nenuntite, 

 Trag draperii de fluturi pe gând ce se repetă.

 

 Te pierd printre iluzii, cum să te strig, nu știu!

 Cu brațe amorțite în vis mă-mbrățișezi,

 De dor însingurată, mi-e crivăț și pustiu.
 Înghețuri pretutindeni! N-auzi și nu mă vezi!

  

IUBIRE, NINGE, NINGE …

 Din când în când îmi treci ca o ninsoare,

 Cu mici cristale albe-n tristețea unui cânt,   

 Zăpezile mă ard, absența ta mă doare,

 Și-mi pare că te-aud în insomnii de vânt.  

 

 Nu știu nici cine sunt! Tăcere de zefir

 Sau simplă adiere vibrând în răsărit? 

 Dar prin iubirea ta, boboc sfințit cu mir, 

 Surâs divin de îngeri în suflet a-nflorit! 

 

 Întind spre tine brațe, o clipă ațipesc,

 Visez că sunt în gară, dar trenul l-am pierdut,

 Îmbrățișez doar umbre, iar șinele lipsesc, 

 Te caut, te strig și plâng. Peronu-i dispărut!

 

 Doi maci însângerați suspină sub ninsori, 

 Ne suntem prea târziu, nu ne putem atinge, 

 Cu cetină de dor ne scriem lungi scrisori.

 Colinde și regrete! Iubire, ninge, ninge…..

  

MAC DE NEUITARE

 Plăsmuiri năuce se aștern grăbite, 

 Între zi și noapte pe cărări de fum,

 Printre geana lunii, stele rătăcite, 

 Se strecoară palid între foi de-album. 

 

 Te petrec cu gândul, șterg indiferențe,

 Din miraj sentința iernii a rămas,

 Florile de gheață scriu cu ger absențe,

 Cer fardat cu iele țes un bun rămas.

 

 Îți trimit eșarfe ninse cu tăcere

 Și un stol de vise ca un ultim dar,

 Resturi de iluzii, n-am nimic a-ți cere,

 Brume de-amintire fi-vor în zadar!

 

 Te vor ține-n brațe aripi de himere,

 Vei păstra sărutul ultim, de sfârșit,  

 Inserări albastre, crudă mângâiere

 Vor durea o clipă.Uită! Te-am iubit !

 

 Te va duce trenul într-o gară ninsă, 

 Buze-nzăpezite îți vor amorți, 

 Îți voi fi de-a pururi lacrimă ne-nvinsă,

 Nici îngheț, nici stele nu vom împarți!

 

 Am să chem un înger rana să-ți aline,

 Eu voi fi departe, mac de neuitare, 

 De-ți va plânge dorul, caută-mă în tine,

 Nufăr de iubire, stins din nepăsare.

FINAL DE NINSOARE

 
 Ți-am spus că-i târziu, anotimp efemer, 

 Vor cerne ninsori peste pași destrămați, 

 Trandafiri de cleștar înflori-vor în cer,

 Cocori frânți de ger vor plânge mirați.

 

 Poți pleca liniștit, uită visul! M-auzi?

 Ard stele de ceară în vechiul castel,

 Iar nori de-ndoială-n risipa cu surzi

 Poeții abstracți îi vor scrie-n pastel.

 

 Închin azi paharul de-absint și îți cânt   

 Colinda de gheață din joc ne-nțeles, 

 O clip-am crezut în poveste de vânt,

 Când macii iubirii dansau în eres.

 

 Brodez o petală din spinul tăcerii,

 Se stinge și umbra perechii de sare, 

 Ne-mbracă un înger în albul uitării,

 Sărut de-amintire îți las la plecare.

 

 Miroase a cer, ne-ntâmplare și frig,

 Flautistul îngână un vis care doare,

 Cresc nuferi de gheață, nu vreau să te strig,
 Nu plânge, asteaptă final de ninsoare!

GÂND TIVIT CU FLUTURI

 Respir miresme de flori albe,

 Valsează stoluri în culori,

 Suspină maci, de dor vibrează

 O lacrimă, scriind scrisori!

 

 Alerg sfios înspre chemări,

 Parfum de nard mă-mbată blând,

 Alungă nori de întristări,

 Tivind cu fluturi cer și gând.

                              

 Aripi de îngeri evantai

 Adăpostesc cuibar de vis,  

 Magii de frunze în alai 

 Dezbracă  zarea de abis.

 

 Rănite umbre risipesc

 Cu roua cursă din condei,

 Printre povești te regăsesc,

 Te-adorm în verde flori de tei!

 

 Mă pierd subtil în basme vechi

 Cu cavaleri rătăcitori, 

 Ce-nfruntă foc și zmei perechi

 Pentru iubiri ce-ți dau fiori.

 

 Pe curcubeu de vii spirale

 Călătoresc în frac ceresc,

 Argint în păr, în ochi migdale,

 Minune-mi ești și te iubesc! 

GÂND DE TOAMNĂ TÂRZIE

               Am învățat să dăruiesc, să iubesc, să visez, să cânt indiferent de anotimpurile calde sau reci prin care a trecut sufletul meu. Nu îmi amintesc cât timp mi-a trebuit să învăț și nici dacă a existat o altă toamnă mai frumoasă ca aceasta. Visele mele se împletesc cu dorințe, lacrimi și iubire.

 Știu că nu e suficient să îți dorești să ai parte de iubire, să ai parte de fericire, să pășești spre acea culme, însă esențial e să-ți dorești și să lupți zi de zi pentru visul tău! 

 Nimeni nu are o rețetă prin care dorințele inimii să poată fi împlinite, cum nimeni nu poate să-ți spună când să pleci sau când să rămâi, pe cine să iubești și pe cine nu. 

Nimeni nu are dreptul să decidă pentru tine și adevărul e că nimeni nu ar trebui să decidă pentru noi, nimic. 

Unii cred că oamenii puternici nu plâng, dar se înșeală. Fiecare vis neatins este unul înlăcrimat. Tot ceea ce trebuie să faci este să nu renunți și indiferent cât te-ar costa, indiferent cât ar trebui să lupți sau să aștepți, să nădăjduiești că într-o zi el ți se va împlini.

Întotdeauna m-au fericit lucrurile simple, poate banale pentru unii. Tot ceea ce este simplu are valoare. Cu cât am simplificat lucrurile  cu atât mi-am schimbat perspectivele și am gustat din bucuriile vieții, din acele bucurii pe care unii le cred banale .
Numai că nouă oamenilor ne place  să complicăm totul începând cu prietenia, iubirea, viața în general.

Am fost întrebată adesea ce înseamnă fericirea și dacă sunt un om fericit? 

Până la urmă cred că fericirea înseamnă să găsești acel lucru, acea persoană pe care să o iubești cu toată ființă ta și să rămâi acolo lângă ea!

               Mai devreme sau mai târziu, cu toții așteptăm pe acel cineva care să ne motiveze atât de puternic încât să ne schimbe viața. 

Dacă cineva din viața mea  este capabil să mă  facă să uit de mine, atunci cu siguranță merită să facă parte în viitorul meu!

MAC DE POVESTE

  

 Am cules dintre spini mac plăpând, răstignit

 Pe altare de dor, lăcrimând obosit, 

 Între gene mereu verde crud îndoliat

 De frunziș prăfuit, de himere-ntristat. 

 

 Între toamne și cer visul lui rătăcit

 De zăpezi îngropat și de frangeri rănit,

 Sângerând a pustiu, dezbrăcat de culori,

 Dar sclipind prin dantele de nuferi și nori.

 

 Pescăruși ațipiți între trestii de fum, 

 Licurici de cristal te întâmpină-n drum!

 Nu e dor să nu-l știi, vis nuntit de suspin,

 Nici tăceri de velur, brodate-n destin.

 

 N-ai să poți absenta nici din arderi de rug,

 Nici din gândul ascuns de al cerului crug,

 Nici din stol de cocori prins în horă pe cer,

 Nici din ploaie de dor zgribulită de ger.

 

 Vei rămâne mereu macul meu purpuriu, 

 Din iubire cules, scris cu fir argintiu,

 Mult dorit, mult visat, un poem arzător 

 De îngeri creat din icoane de dor! 

MĂ CREZI?

  

 Mi-au înflorit cireșii-n livada unui vis,

 Tresar la adierea mălinului stingher,

 Ecouri se desprind, te-aștept cum ți-am promis,

 Din versuri îmi fac poduri spre tine în eter.

 

 Desculță-n lan de maci, mai intonez iluzii, 

 Iubindu-te în lipsă, în ploi îmi curge clipa,  

 Mi-e sufletul ostatic, beau cupe cu ambrozii,  

 Statornic cer sub pleoape descântă-n zori risipa.

 

 Mă osândesc călăii de dor și-ți sunt complici,

 Mi-ești zodie de îngeri și demoni totodată,

 Culori se estompează și vântur clipe seci,

 Secunde negociez, parfum și praf mă-mbată.   

 Te țes în zeci de gânduri, o salbă fiecare

 Și nu găsesc o vină solstițiile de dor, 

 Mă arde umbra ta și fluturi din scrisoare

 M-alintă cu atingeri, în vals amețitor.

  

 Se surpă depărtări, cascade se-ntețesc,

 Nuntesc ninsori de șoapte cu dulci migdale verzi,

 Dantele de iluzii sau vis? Nu-mi amintesc!

 Îmi cresc aripi de îngeri, le simt, le văd! Mă crezi?

                                 
         

ALTOI DIN SPIC DE DOR

 "Ori de câte ori ceva mi se pare încă posibil, am impresia că mi s-au făcut vrăji." Emil Cioran

 Se-mpodobește cerul cu stele-mpărătești   

 Și-n cer colindă îngeri în mantii cristaline,

 Roz fluturi în cascade, de dor îi rătăcești, 

 Înnourate gânduri înseninezi în mine.

 

 Cuvinte desfrunzite mi le-nflorești din ploi,

 Din litere aldine îngemănezi povești,

 Pictezi o galaxie cu râuri de culori

 Culese din polenul narciselor cerești.

 

 Când ape-nvolburate sub gene se adună, 

 Cu briza unui văl îmi spulberi necredința,

 Tăceri și suferințe cu flori de crin și lună 

 Le mirui cu tandrețe și-mi mângâi neputința.

 

 Știam că ești zefirul ce-adie cu petale,

 Că din frânturi de vise aprinzi văpăi de foc,

 Eternități aș vrea, să-mi fii veșmânt de cale,

 Sărutul să-l sfințești cu mac și bucuioc.  

 

 Tu nu ești doar o vrajă în vânturi preschimbat, 

 Ești primăvara mea, din vechi dorințe strâns,   

 Altoi din spic de dor, de tine-naripat,

 Iubire-adevărată din ruga unui plâns. 

NICIODATĂ ADIO!

               Mă voi înmiresma mereu cu parfum. Parfumul meu îți va rămâne în suflet fiindcă este unul adevărat, creat de îngerii iubirii.O mireasmă curată desprinsă din raiul iubirii pure.... În sufletul tău macii vei vor dăinui etern și ori de câte ori o petală îți va zâmbi sau va lăcrima, vei știi că mă gândesc la tine. Vântul va adia etern, este nemuritor ca și Pescarul de vise, care va veni din când în când tiptil să-ți șteargă lacrima cu batista iubirii. Pescărușii mei, fluturii mei zglobii te vor îmbrățișa când tristețea te va copleși. Voi fi mereu alături de tine și când uitarea va da târcoale vei resimți ..prezența mea ! Să nu spui Adio....fiindcă nu există, există doar ploaia de stele și iubirea, eu exist și voi exista atâta timp cât vor exista macii si dragostea. Când nu voi mai fi ..tu știi....ți-am lăsat în testament iubirea, dorul și sufletul! Să le primești cu toată inima.Darul meu sunt chiar eu!
             Voi face ferestre în zidurile înălțate de sufletul tău și mă voi strecura cu umbra unui sărut! Vei ști că dincolo de tine, eu sunt izvorul nesecat al iubirii, îngerul care ți-a alintat visele. Dacă vei privi printre zăbrelele rănilor vei vedea răsăritul în ochii mei!

SUSPIN DE STEA

 Când lacrimile toamnei își picură-nserarea 

 Te readuc în vise. Alintă-mă o clipă!

 În frunze, pas vremelnic, noi doi și amintirea,  

 Cuvinte-ngenunchiate ce-și scutură risipa.

 

 Cred în povestea scrisă de ploile de stele,

 Cum știu că pescărușii mereu te vor iubi, 

 Doi îngeri de satin  pictează-n vals  pastele,

 Cu licăr din surâs de maci îți vor zâmbi!

 

 Nu mă răni cu umbre desprinse din trecut,

 Nu vezi că ninge iarăși cu fluturi argintii?

 Pe buze port contur de curcubeu născut

 Din verile în care știam că ai să vii.

 

 De mâine răsăritul ne va găsi-mpreună 

 În toamna arămie brodată-n catifea,       

 Din vise serafimii-n pereche ne adună,

 Ne-mbrățișăm cu dorul suspinului de stea!  

 

PARFUM DE VIS

 Cum înfloresc din nori migdale 

 Stropite cu polen de vis...

 Chemări din puncte cardinale 

 Adie-n lacrimi de cais.

 

 Motiv țesut de bucurie, 

 Desprins de nuferi din colind,   

 Crepuscul de lumină vie

 În podul palmei strălucind.

 

 Poteci de crini din alte lumi

 Refac ades prin ochi de mag,

 Înmuguresc în timp ce dormi,

 Te-ating o clipă, îmi ești drag! 

 

 Stea de safir îți dăruiesc,

 Culegi nectar din lungi visări,

 Tu spui minune, dar ceresc,

 Surâd magnolii-n primăveri.

 

 Zefir albastru, o poveste 

 De îngeri scrisă, din astral,

 Alint de vis din zări celeste

 Nuntită-n zborul sideral. 

 

 Dor rătăcit sfințit prin foc

 Netulburat de anotimp, 

 Ce-a innoptat într-un boboc

 O clipă doar, în flori de câmp. 

 

 Un licurici va chicoti,

 Pictându-ți dorul, lăcrimând,

 Parfum de mir te va-nsoți
 În rai de vis țesut de gând.