ÎN FRAC DE FUM

 O umbră fără chip de nori înlăcrimată

 În arăbescul toamnei agale se deșiră,                     

 Năluca-n frac de fum, spre nicăieri se-ndreaptă,

 O-ntrezăresc prin ceață și simt cum mă respiră.

 

 Lumina obosită scâncește-n felinare,

 Neliniștea aceasta, un fel de purgatoriu,

 Poveste despletește, jăratec de frunzare,

 Non sens de jinduiri în rug de iluzoriu.

 Desprinsă dintr-o carte, cu foi îngălbenite,

 Apusă de nerost ar vrea să se repete,

 Cu toată disperarea de a mă ține minte,

 În joc nevinovat descântă nopți, de sete.

 Își scutură culoarea de vraja unor vise,                   

 În ochii unei clipe a rătăcit un gând,

 Mult nu va zăbovi la porțile închise,       

 Din flori de vânt castele gravează fredonând.

 

 Fluturi salvați de brumă aleargă spre lumină,

 Cu aripi de tandrețe m-ating ușor pe buze,

 Pe umeri se așază ținându-se de mână,

 Iar umbra-i destrămată de foșnet lin de frunze!

ȘI CE-I DACĂ PLOUĂ?

 Ia-mă de mână! Și ce-i dacă plouă?

 Lin vom dansa în miresme de mere,

 Vânt jucăuș cu muguri de rouă 

 Duios despleti-va nod de tăcere. 

 

 Cântecul frunzei alină cocorii

 De câlți de mătase, doruri ce ard,

 Fântâni de pârjol în explozia culorii

 Vor cerne de vină fluturi sub fard.

 

 Sub pașii perechi, s-adoarmă tristeți,

 Vis fără rod, candoare pierdută, 

 Să-mpartă la doi târzii dimineți,

 Potop de dorințe, din toamna durută. 

 

 Clipe impare la ceas dinspre seară

 În abur de miere, cedru și tei,

 În vatra uitării, tăcut să dispară, 

 Sărut să ne-apropie de îngeri și zei. 

 

 Ce-i dacă plouă? Se stinge de sete

 Dor răzvrătit. Îți pot vindeca, 

 Suflet captiv în nori de regrete,

 De nu, în pustiu de nesomn vei dansa!

FOȘNET DE-NCHIPUIRI

 N-am să te-ntreb, mi-e astăzi totuna

 Pe ce porți de gânduri sau stele pășești,

 Vreascuri aprind cu lotuși de lună, 

 Nu te mai știu! De ce aștepți vești?     

 

 Privirea-ți pustie, verde-căpruie,

 De încă doinește numele meu 

 E doar nostalgia. Flori de gutuie,

 Mreje întind din vis curcubeu.

 

 Toamna te-alintă cu frunze pe umăr,

 Scrii fără noimă pe-o masă de lemn,

 Nopți te destramă, la casă n-am număr,

 N-ai unde trimite inimii semn!

 

 Strecori în perdele zâmbet ce doare,

 Curgi desfrunzit, de ploi abătut,           

 Bogat în tristețe, sărac de culoare,

 La preț de nimic cer ai vândut. 

 

 Fă drum înapoi, desculț de-ntrebări,

 Învață să-nfrângi lacrimi de-osândă,    

 Resturi de arderi, târzii amânări,

 Bruma uitării nu-ți ceară dobândă!  

 

 Confuză-i chemarea, aproape străină,

 Vindecă fluturi de vise subțiri,  

 Spre iarnă să-ți trec fără vreo vină,

 Doar foșnet îți sunt, de-nchipuiri! 

 

 Teamă nu-ți fie în noaptea de ceară,

 Tot ce-ai pierdut, e tot ce iubești,

 La candelă cere, dorința să-ți piară

 Și-n alt anotimp să nu mă-ntâlnești!  

OARE ȘI-N TOAMNA TA?

 E toamnă! Frunzișul răstoarnă-n cascade

 Miresme-amărui, carmin și culoare, 

 Convoaie de nori în gri cavalcade

 Aleargă haotic pe coamă de zare.

 

 Arome de mosc și păsări ce țipă 

 Străbat dinspre munți prin timp nesupus,

 Bat clopote-n schituri, un fel de risipă,

 Cerând îndărătnic un înger în plus.

 

 Se-amestecă gânduri, fade-amănunte,

 Bat doruri în poartă, iar ploaia ce vine, 

 Din lacrimi brodează spre mine o punte,

 Nu-i timp de iluzii și arderi străine.

 Vise mărunte, ce rană ne-au fost,

 Pe rând le-au cernut viscol de sare,  

 Găsi-vor în cântece poate vreun rost,

 De n-au obosit în crug de-ntristare.

 

 În cearcănul toamnei, închiși în poveste,

 Doar ceața măsoară pașii tăcerii,         

 Cocorii nostalgici, la-nchise ferestre,

 Vestesc irosiri pe aripa serii. 

 Umbre de-a valma și doar năluciri, 

 Jar stins în pripă, nămeți vor urma,

 Firave ecouri, fragile iubiri,                          
 Pândesc amintiri.Oare și-n toamna ta ?  

HIMERE

 Lichidez stoc de himere

 Din amurguri colorate, 

 Renăscute-n întomnare

 Sub frunzare însetate. 

 

 Blânde șoapte mă îmbată,

 Împart vise neculese,

 Au privirea vinovată,

 Cred c-au încurcat adrese.

 

 Le petrec c-o stea de mare,

 În nesomn cu flori de lună,

 Le șterg buzele de sare,

 Răzvrătite-mi cer arvună.

 

 Insistente m-au pândit

 Răscolind orice cotlon,

 Îmi vor sufletul robit

 De iluzii de carton.

 

 Poartă-n palme doar nisip,

 Vise ieftine de humă,

 Ispitesc în fel și chip, 

 Amăgesc nebun, cu brumă. 

 

 Ard nătâng, se-nvârt bezmetic,

 Cern parfum de iasomie, 

 Picură absint himeric

 Și la schimb îmi cer simbrie.

 Negustoare de iubire,

 Vând tornade de săruturi,

 Inutilă risipire, 

 Vraja lor, un zbor de fluturi. 

OGLINZI ȘI FRUNZE

 Ce toamnă cu parfum de miere

 Și ochi de chihlimbar, zglobii,      

 Dezmierd de frunze în cădere,

 Gânduri fugare-n simfonii.

 

 Cu tălpi brumate vii pe vârfuri,

 Fardezi cu puf de păpădii,

 Brândușe, licurici și parcuri,

 Cerni ploi cu lacrimi cafenii.

 

 Răstorni din carele uitării

 Melancolii, candori trecute,

 Avid arunci năvod visării,

 Imperechiind iubiri pierdute.

 

 Năframa de culori o scuturi,

 Stârnești miresme amărui,

 Pe gene ningi pastel de fluturi,

 Sărut așterni, de dulci gutui.      

 

 Pe hărți sculptezi din loc în loc, 

 Doruri în bernă, însetate,

 Strecori sub pernă flori de foc,

 Tăciuni de umbre deșirate.

 

 Fac din scrisori bărci de hârtie,

 Un nai alungă din risipă,

 Se răzvrătesc arome-n vie,

 Tresar în piept, cocori de-o clipă.

 

 Licori de nuci alintă buze,

 Foșnesc duios maci în ierbare,

 Oglinzi de-nchipuiri și frunze,

 Desen pe ape de uitare!

NIMICURI DE TOAMNĂ

 Toamnă, porți în buzunare

 Nostalgii strânse-n culori, 

 Cerni parfum peste răzoare

 Dar de ce-nvrajbești și nori?

 

 Te incrunți, devii posacă,

 Zdrentuiești copaci și frunze, 

 Pui veșmânt de promoroacă,

 Picuri must dulceag pe buze.

 

 Capricioasă și cu toane

 Scuturi lacrimi mari de ploi,

 Peste soare tragi obloane,

 Alungi păsări din zăvoi.

 Galopezi când în tăcere,

 Când  în herghelii de dor,

 Aprinzi gânduri efemere,

 Cearcăne pui clipelor.

 

 Îmbraci pomii-n sărbătoare,

 Visele în crinoline,

 Roadelor le dai savoare,

 Ne alinți cu violine.

 

 Răpești stele, încingi vetre,

 Îngropi șoapte în cenușă,

 Speli de zgură ochi și pietre,

 Răstorni saci cu flori la ușă.

 Toamnă, cât vom sta-mpreună

 Pune jar pe scări de vreme,

 Stins ecou din zări adună,

 La troițe să mă cheme! 

 Iar de aripa în geamuri

 Va fi doar o amăgire,

 Voi așterne-n cuib de fumuri
 Rest rămas din amintire. 

DESFRUNZIRI

 Toamna amăruie frunzele-și răsfață,

 Spicele se scăldă-n soare pan’la brâu,

 Păsări zgomotoase peste munți se-nalță,

 Sălciile sărută pietrele de râu. 

 

 Scămoșați de vânturi, norii chicotesc,

 Daliile-n ghirlande grațios se-nclină,

 Cu penel de foc pictori zugrăvesc

 Coame de păduri, creste de colină. 

 Galben anotimp, ce ai vrea în schimb,

 Ochii de cicoare să nu-i frângi de ploi,

 Raiului din vară să-i păstrezi un nimb,

 Cântecul de fluturi să-l împarți la doi?

 

 Când pe suflet cețuri pune-vor zăvoare 

 Îndulcește clipa cu un vreasc de stele,

 Cu rubin de maci cerne câte-o boare, 

 Leagă-n noduri bruma restului de iele!

 

 Iar dacă va fi să ne ținem minte

 Și-uneori în gând poate ne-om atinge,

 Gust-apropierea spusă-n necuvinte,

 Până când uitarea peste noi va ninge.

CHIPURI DE VÂNT

  

 Ne-mbracă în dor cămașa de frunze 

 În toamna ce vine apatic pe vârfuri,  

 Te-ating cu licoarea livezii pe buze,    

 Avid mi te cer în rugă de fluturi. 

 

 Se mistuie-n pleoape fântâni care ard,

 În ciob de nerost prinse-n ierburi de rai,

 Aezi precum sălcii se-ntrec pe sub fard,  

 Culori să-mblânzeasca în susur de nai.       

 

 Setoasă mi-e toamna, ce nu vrea să-nvețe,

 Că vară-i plecată cu turme de miei,

 Lotuși de vis, în cui de tristețe,

 Pe colțuri  de stele îi spânzură zei.

 

 Chipuri de vânt pândesc suspinând,

 Poem ne-ntâmplat scâncește-n gutui,

 Ploi de-arabescuri în foșnet de gând

 Mosc risipește în ochii căprui.   

 

 În mine uitat, în tine pierdută,

 Vâltoare de brumă-n amestec de tei,

 Trestii de jar, în prăpăstii de iută,

 Ecou prin vitralii de albi porumbei.

 Tumult și risipă, neliniști de veghe,                          

 Năvală de freamăt ce nu ni l-am spus, 

 Doruri vrăjmașe-n frunzare de zeghe,

 Iubiri amânate de-o toamnă în plus. 

CLIPE DESCÂNTATE DE CONDEI

 Visul meu a devenit realitate!

OCHII TĂI, UMBRA TA

 Urci pe iederi de gând însetat de arome,      

 Sapi fântâni, culegi maci din strânsoare de fum,

 Cât mă dor ochii tăi, mănăstiri de fantome,

 Poticniți de cai albi și călugări de scrum.    

 

 Mai aproape c-o zi te-aș aduce-un hotar,

 În ecouri de pian, la o ceașcă de-absint,

 Ne-mblânzit de culori, mâini durute de jar,

 Interzis te-aș păstra, descântat de alint.

 

 Pumni de stele arunci, în nesomn mă petreci,

 Plimbi pe nori de hârtii netrimise scrisori,

 Lași săruturi și zaț pe dantelele reci, 

 Amalgam de nonsens  în dogoare de sfori.

 

 Vals nebun pe tăiș cu tavanul drept cer,

 Umbra ta de nisip îngeri vii îmi strecoară,

 Dezrobești vis uitat în estuare de ger,  

 Fără leac, ochii tăi, încep iar să mă doară. 

PE CĂRBUNI DE PARFUM

 Beții de visări în dans ne cuprind,

 Pași dezmierdăm pe cărbuni de parfum,

 Un joc inocent în cascade de jind,

 Pe oază de cer cu egrete de fum. 

 

 O nălucă flămândă cu aripi vrăjite,

 Cotrobăie-avid în gând, fără rost,

 Suflete cântă la vămi străjuite,

 Umbra-ți prodigă mă vrea adăpost.

 Fluturi jertfesc pe cruci de catarg,                   

 Să zboare de pot, s-adoarmă-n ierbare,

 Zefirii să-i ducă pe umeri în larg,

 Solfegii să-ngâne în schituri de sare. 

 

 Îi vreau însetați, de nu, nu-i trimite, 

 Ține-i ostatici în straie de frig!

 Legați cu eșarfe, în foc de cuțite,

 Confuzi vor dansa, o vreme, pe dig.

 Mocnit să îți tacă-n dogoare de frunze,

 Când șoapte absente în lacrimă țipă,

 Culcuș de-și vor face la tine pe buze,

 E semn că-ți surâd în fereastră de clipă.