Miroase-a
rai și cer, îmi ning în suflet stele
Și-n albul absolut vin îngerii să spele
Albastre anotimpuri furate tuturora
De cea mai nefirească, neliniștită oră.
Ne-adună și ne scad mulțimea de cuvinte
În piesa fără nume, călcând pe cele sfinte.
Un cântec mă separă de-atâtea dezacorduri,
De note fals cântate pe portativ de
cioburi.
Cuvânt divin și sfânt mi-a mângâiat arsura,
Iar gustul de-anghinare l-a îndulcit prescura.
Să mă salvez de-otrăvuri, de tot ce nu
eram,
Neîntinate flori, purtate talisman,
Le-am strâns din primăveri, pentru-a
rămâne-ntreagă.
Nici coasa-nveninată, ce-a secerat în
grabă,
Nici curcubeul meu sub tălpi de lupi strivit,
Nici fluturii iubirii, nimic nu mi-a murit.
Am iscălit cu aripi, rănite de ninsoare
Pe frunze care astăzi cer dreptul la uitare.
Păienjeniș profan și pâcla de pelin
A spulberat-o vântul cu adieri de crin.
M-am vindecat de humă,de tot ce-am irosit,
În suflet, mirt jertfit din nou a
înflorit,
Brumate desfrunziri se iartă prin iubire,
Urc trepte-nzăpezite, spre-a Ta dumnezeire!
