DE ALB ÎNSTRĂINAT

     Privind în oglinda sufletului uneori ne vedem distorsionat din cauza nălucilor care   scotocesc în noi. 

 Îți voi pleca din suflet la fel cum am venit,

 Tiptil ,fără de veste, de alb înstrăinat,

 Mă voi întoarce-n zeghea statuii de granit,

 În vitregia iernii și-al timpului oftat.

 

 Mă voi retrage singur pe geana unui nor, 

 Să nu aud suspinul viorii îndoliate,

 Cu ghimpele tristeții în plânset de cocor

 Troițele iubirii le voi topi pe toate.  

 

 Nici nu m-ai dat uitării, dar nici nu mi-ai rămas, 

 Te-ai risipit în gânduri, făcând din mine rug,

 E dăruit inelul, port lanțuri de ocnaș,

 Îmi sunt tot mai străină, iubirea mi-este jug.

 

 Ce-aș mai putea să-ți fiu în infinita iarnă, 

 Decât surâsul mării din scoicile cernute,

 O crizantemă tristă născută dintr-o rană,

 Sărutul unei umbre de mari iubiri pierdute.

 

  

CARTEA VIEȚII -Ines Popa

          Nu sunt nici jucător de poker, nici jucător de vreun alt joc.Joc însă cu demnitate și onoare cartea vieții. Dețin cartea iubirii, singura câștigatoare în toate circumstanțele!

DESPRE VISELE NOASTRE-Ines Popa

    Chiar dacă visele noastre încă pribegesc în lacrimile timpului, amintirile au un anotimp al lor.Oricât de bine le ascunzi în sertărașele inimii,ele te vizitează pe furiș amintindu-ți că ele există.Iar ceea ce pare a fi interzis,este doar un percept legat de conștiința noastră.Cine hotărăște ce este sau nu interzis? Iubirile mari, cele neîmpărtășite sau pierdute nasc controverse ale inimii și mai devreme sau mai târziu ele își caută destinatarul.

 Ce-aș mai putea să-ți fiu în prag de iarnă

 Decât parfumul unei veri trecute,

 O crizantemă răsărită dintr-o rană,

 Sau un ocean de mari iubiri pierdute .   

IUBIRILE PIERDUTE

 
      Zilele trecute întreba o bună prietenă dacă pentru iubirile pierdute se aprind lumânări.Eu înclin să cred că se aprind candele cu surcele de dor și se udă cu lacrima sărată a neuitării!

 În glastra mea trei trandafiri stingheri  

 Te așteptau cu dor, dar n-ai venit, 

 S-au ofilit cum toate, toate pier   

 Iubirea mea din suflet n-a murit!  

 Încă aștept. Parfumul ți-a rămas.  

 Eu știu că vii, te-aștept din ceas în ceas!

GÂND DE SEARA-Ines Popa

    Fiecare zi este o aventură, o înfrângere sau o inălțare.Când ești secătuit, întristat, dezamăgit, te retragi în singurătate și îți plângi neputința. Numai sufletele apropiate pot înțelege restriștea de o clipă a sufletului.Și când pare că scrii un ultim rând în dimineața năucă, visele se reîntorc pentru a prinde aripi.Învingător este cel care se învinge pe sine. Ce spun  sau cred semenii despre noi sunt doar prezumții ale propriului  lor eu.Numai sufletul  tău știe ce fel de floare trebuie sădită pentru a retrăi bucuria! Dimineața Lumina învinge. Apoi....o iei de la capăt....Eu sunt un om modest cu un suflet mult prea sensibil, atât de încăpător încât uneori se zbate de marginile trupului.Când ești un om pozitiv vezi doar ceea ce este frumos în celălalt. Restul,răutățile,ambițiile,mizeriile vieții cotidiene le ignor. Nu am timp.Când iubești oamenii vezi în fiecare o posibilă stea. Iar sus în cer omul pe care îndrăznești a-l disprețui, ar putea să să fie văzut de către Divinitate superior ție. De-abia atunci vei pricepe că acela îți era defapt cel puțin egal. Nu judeca! Iubiți-vă unii pe alții! Întotdeauna dragostea va învinge! 

   

DIN COLBUL AMINTIRII

 Te-am readus din iarna aceea întristată,

 Când prăbușit în noapte zăceam de dor înfrânt, 

 Încețoșată clipă, de-amar îndurerată     

 Te-ndepărta în gheața durutului meu cânt.

 

 Te-am resadit în suflet cu teamă și speranță

 Și-am acordat arcușul pentru vioara ta,

 Zăpezile tristeții din iarna dezlânată,

 Le-am șters cu o nădejde în zori de catifea.

 

 Cu trandafiri în zâmbet la porțile cetății                            

 Speranța mea renaște, mărgăritar de dor

 Te-am recompus din cioburi, cristale-n taina nopții,

 Iar freamătul iubirii mi te-a adus pe-un nor.

 

 Ne-am descălțat de umbre, am dezbrăcat veșmântul   

 Acelor pași nesiguri care s-au stins în hău,

 În anotimpul nostru iubirea naște-alintul

 Nostalgicelor clipe, părerilor de rău.

 

 Cu florile iubirii în dantelate stele ,

 Te-aștept ca pe un soare sculptat dintre ninsori

 Și rege este visul, stăpânul vieții mele,

 O călăuză dragă de mii și mii de ori.

 

 În ritmul unei clape de pian îmi trăiesc dorul

 Și-acorduri de chitară mă leagănă în flori,

 E dulce, e șăgalnic tot zbuciumul, fiorul     

 Îmbălsămând iubirea în ritmuri de cocori.

 

 Am rechemat iubirea din colbul amintirii

 Și îngerul iernatic mi te-a adus în car,

 În visele răsfrânte eram pe două drumuri

 Acum suntem doar unul, uniți prin dulce har.

 

  

IUBIREA MEA

Nu-mi cântări iubirea în talger de balanțe

Și dorul meu de tine nu-l măsura cu flori,

Tăcerea nu mi-o umple cu irosite-absenţe

Și visul nu îl cerne în morile din zori .

Aripile stângace nu mi le rupe-n pripă,

Iar stolul de dorințe nu-l risipi în cer,

Nu măsura cu pasul nisipul din clepsidră,

Lumina n-o ascunde în timpul efemer.

Speranța n-o ucide cu şovăieli mărunte,

Și visul nu-l ascunde în dune de-anotimp,

Nu amâna chemarea prin surde amănunte,

Răspunsul nu îl stinge în pulbere de timp.

Nu destrăma magia prin cârpituri de lună,

Prin sita deas-a vremii ninsoarea n-o cerni,

Puhoaie de iubire în cale-ți să se pună,

Nu mai chema străjerii, n-o vei putea opri.

Blestemele iubirii-n descântec nu le frânge

Mai lasă-le să ardă în candelă de vise

Și pașii nu îi șterge cu lacrimă de sânge,

Din umbrele iubirii vor înflori narcise.

Povestea este scrisă, destinul mi-e-n iubire,

Oricâte stânci sticloase spre noi s-au prăvălit,

Iubirea mi-e în tine, doar eu îți sunt iubire,

Cu mine-ncepe totul, cu mine ia sfârșit.

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE

            De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile încuiate.O mână necunoscută a scris pe-o hârtie în colț la poartă: Plecat fără adresă. (Octavian Goga)

          Se-ntâmplă uneori ca privirea să rămână ațintită în gol,iar acest gol să cuprindă întregul tău univers.

 Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta

 Am reaprins iubirea din stinse felinare,

 Trec vama amintirii pe geana unei stea

 Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare.

 

 De strajă stă iubirea și-n așternutul orei    

 Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința,    

 Troiene de tăcere veghează ochii umbrei,

 Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența.

 

 Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire,

 Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi,

 Mor troienite vise pe hărți de amăgire,

 Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi.

 

 Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite,

 Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele,

 Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite

 Și-am înflorit în temple zidite din mărgele.

 

 Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare,

 Agonizează iarna strigându-ne învinsă,

 Un univers de îngeri suspină de-ntristare

 Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.

  

VIS FURAT

“Visele sunt ilustraţii din cartea pe care sufletul o scrie despre tine.” Marsha Norman

Ninge derizoriu, spulberă argintul, 

Perle de zăpadă îngerii împart,

Divizaţi de taine, plânge asfinţitul,     

Pânze de păianjen zilnic ne despart.

Plec spre o răscruce, rătăcesc în vise,

Umbre lăcrimează ca un martor mut,

Torţe de-aşteptare, stele compromise,

Amalgam de gânduri, ninge abătut.

Nimănui nu-i păsa, ni s-a dat sentinţa,

Din instanţa iernii exilat respir,

Încleştări fugare, statică absenţa,  

Paşii din zăpadă, suflete-n delir.

Nu ne recunoaştem în nevroza iernii

Florile de gheaţă, semne de înfrângeri,

Vise fără  vârsta, se-nmultesc ciulinii

În distante oarbe, stranii voci de îngeri.

Alte drumuri astăzi pasul nostru-atinge,

Ca-ntr-o fortăreaţa doru-i sigilat,              

În altar de ceară steaua ni se stinge,
Doi stingheri în iarnă, suntem vis furat!

EPISTOLE TÂRZII

“Când aș vrea devine vreau, când ar trebui devine trebuie, când pe urmă devine acum, atunci  și doar atunci dorințele încep să se transforme în realitate.” Robert Redford

 Tu îmi răspunzi chemării din iernile sihastre     

 Și vii trișând destinul în agonii de fum,

 Prin borangic de stele doar inimile noastre

 În candelă de vise împart același drum.

 

 Eu lacrimile tale le strâng la mine-n suflet,

 Tu dorul tău de mine în simfonii-l cuprinzi,   

 Toți îngerii iubirii mi-i zămislești în cuget

 Și ochii tăi, doi iriși, păcate în oglinzi.                    

 

 Încătușam iubirea în snop de neputință,  

 Însângerând  albastrul cu spasme otrăvite

 Ne-ndoliem adesea-n potop de necredință                           

 Plătind arvună vinei, dorințelor ispite.

 

 Respir prin necuvinte și îți sărut suspinul,   

 Cobor în hău cu tine și zbor spre răsărit,

 Prin rugăciune sfântă îți îmblânzesc destinul,

 De-ntarzii inc-o viață te-aștept în infinit.

 

 Un curcubeu răsare într-un oftat de frângeri,

 Noi unul fără altul, doar suflete pustii,       

 Suntem uniți în taine prin suflul unor îngeri     

 Și-n raclele iubirii, epistole târzii.

 

 

  

BOLNAVĂ DE IUBIRE

 Sunt mai sărac de tine cu fiecare iarnă, 

 Ghețarii mă îngroapă în lacrimă de ger,  

 Bolnavă de iubire, port dorul într-o rană,     

 Te chem printre vitralii cu sufletul stingher.   

 

 Tornade sângerânde îmi sapă disperarea,    

 Albatroși lunateci sufletu-și hrănesc,

 Zâne-n crinoline-și scutură ninsoarea,

 Strigăt de iubire, veșnic te iubesc.

 

 Cremene mi-e viața, îmi colindă crinii,

 Greierii speranței plâng a-ngropăciune,

 Printre albi mesteceni se aud vecernii,

 Sculptori enigmatici nasc deșertăciune.

 

 Un sărut mi-ar stinge setea de iubire

 Dacă troienite temeri ai  învinge,           

 Stele în buchete strânse-n amintire

 S-ar preface-n iriși dacă m-ai atinge.    

 

 Copleșit de focul clipei interzise,

 Mă îmbrac cu tine, veșnică povară,

 Tu-mi ești epilogul vieții compromise,    

 Carul de iubire și de primăvară.

...

CONTRATIMP

 Reduc la absurd tot ce pot să îți fiu

 Pot culege o stea din nimicul pustiu? 

 Tu zețar de cristale, eu un nufăr în zale,

 În a inimii vale, câte râuri de jale?

 

 Într-un suflet rănit de nimicuri umbrit         

 Ești poem desfrunzit sau hotar împietrit?

 Mă-ntristezi sau m-alinți tresărind pătimaș,

 Niciodată constant, când iubit, când vrăjmaș.

 

 Eu un zbucium nestins, tu un strigăt învins,   

 Toamna-mi sângera stins ca nisipul prelins.  

 Eu verbu-a iubi, tu un mod de-a-nrobi,

 Compromis nu pot fi, tu năvod de o zi.

                                                                  

 Nu îmi cere s-aștept, nici nu vreau, nici nu pot,

 Conjunctivului tău îi răspund prin boicot,

 Te iubesc la prezent, nu-nțeleg un alt timp,

 Pun cenzură pe gând, suntem doar contratimp.

O SINGURĂ IUBIRE

  

 Port iar veșmânt de arderi și cenzurate patimi,

 Secundele-mi par zile și pasul abătut,

 Mi-am pus chiar și zăbrele pe râurite lacrimi

 Și santinelă-n suflet, dar dorul s-a zbătut.

 

 Am rupt cămașa toamnei și-am dărâmat și puntea,

 Fântâna am secat-o, să-năbuș al meu foc,

 Am implorat și cerul să-mi spulbere iubirea,

 În buzunarul sorții mi-am pus un busuioc.

 

 Descânta parcă vraciul prohodul depărtării

 Și serafimi angelici ne tot pansează rana,

 Jelește bocitoarea, să dăm pe veci uitării,

 Dorințele și-aleanul, că nu-s decât nirvana.

 

 Pecete ți-e sărutul, captivă-mbrătișarea,

 O veșnică iubire etern ne-a sigilat,             

 Eliberează-mi gândul,scurtează așteptarea,

 Împiedică risipa și visul exilat. 

PENTRU TOTDEAUNA -INES POPA

Legătura dintre sufletele pereche merge mai departe decât "până moartea ne va despărţi" pentru că dragostea adevărată nu moare niciodată.  Richard Webster

 Lași semne peste tot pe unde treci,

 Stângace gesturi de iubiri cernute,

 Ștergi altă zi din calendar și pleci

 Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

 

 Ne cuibărim dorințele-n tăceri

 Și frângem așteptarea-n neputințe,

 Doi robi nevindecați de remușcări,

 Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

 Alerg spre anotimpul de cleștar,  

 Sunt prizoniera vinei fără vină,

 Cânt un refren ce știu că e-n zadar

 Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

 

 Ești temnicierul propriei chemări,

 Te-ascunzi în carapace de genune

 Și tragi obloane peste lungi visări,

 Sculptându-mă în stele fără nume.

 Ai să mă chemi în fiecare zi,

 Am să-ți răspund în fiecare noapte,

 De-n astă viață nu ne vom mai fi

 Ne vom iubi și dincolo de moarte.  

  

ANTITEZA UNEI IUBIRI

 Nu vreau să-mi fii și totuși tu îmi ești

 Zădărnicie, rai, eternul mâine,                 

 Revii și pleci sau doar mă răvășești,

 Destrami în suflet vise orfeline.

 

 Nu ștergi cărări, dar nici nu le închizi,

 Aprinzi un foc ce-n lacrimă îl stingi,

 Ca pasărea de pradă mă ucizi

 Și-n spovedeli de taină mi te frângi.  

 

 Sărutul tău amăgitor, fugar,

 O zbatere-ntre lege și destin,       

 Ești aripă de înger fără har,

 Lași resturi de amor diamantin.

 

 E straniu tot ce-n mine risipești,

 Te-alung ca pe dorințe interzise

 Și te îngrop în stelele cerești,

 Dar țeși ca un păianjen alte vise.

 

 Salvează-mă te rog de tot ce-mi ești,

 De cupa cu nectar și cu venin,

 Sunt un poem ce nu poți să-l citești,

 Ești anotimp de miere și pelin.

 

 Iubirea noastră-i boală fără leac,

 Două viori, dar fără de arcuș,

 Înstrăinați, dar împreună-n veac                                               

 Un veșnic coborâș și un urcuș.