CER DREPTUL LA IUBIRE

Jucăm pe scena vieții controversate roluri,
Sub măști, în ore mute, reinventăm povești.
Ni se pretind, mereu, dobânzi pe arse doruri,
Tribut ne pun pe vise toti vameșii lumești.

Ne pierdem în hățișuri, cotrobăind prin gânduri,
Încorsetați de-aceleași dorințe obsesive.
Banalul și sublimul le-amestecăm cu resturi
De-absențe indoliate cu ploi drept laitmotive.

Ne-ascundem de iubire în colivii impuse,
Din temeri de înfrangeri întemnițați în sine.
Doar lacrima trădează, ea nu se vrea-n cătușe,
Deșerturi de-ndoială  ne răscolesc destine.

Prin trup ne curge sevă de doruri interzise,
Tristeți cu flori de gheață ne bântuie la geam.
Îngenunchează îngeri la uși de soartă-nchise,
Iar eu visez la tine că-ți sunt și că te am.

Cer dreptul la iubire instanțelor supreme,
Recursul este simplu: să abrogați ce-ați scris!
Ne-aud plângând pe-ascuns, jurații-s în dileme,
Am înflorit târziu, dar neg cenzuri pe vis.

NOSTALGII CU MACI

 Prea se-nmulțesc răspântii în gânduri efemere,

 Iar clipele refuză de mâna a se ține,   

 Strâng în buchet cuvinte fugite din tăcere,

 Doi maci găsesc refugiu în primăveri senine.

 

 Întruchipări străine cu inimă de gheață

 Rostesc păreri absurde de nimeni înțelese,     

 Se-mbrățișează macii sub oarbe zări de ceață,     

 Lumină din flori albe un licurici le țese.         

 Se spovedesc petale de vânturi risipite,       

 Un menestrel dezmiardă arcușul pe-o vioară,

 Iar degetele nopții, de dor dezlănțuite, 

 În șoapte creionează luceferi prin secară.

 Zâmbesc printre scaieți cu sufletele arse 

 Și-n fiecare vară își scriu câte-o poveste,

 Un înger risipește confetii de mătase,

 Sfințind eternitatea iubirilor celeste.

 

 Sărută astrul nopții cu fluturi de safir 

 Doi maci îndragostiți din alte galaxii, 

 În iarba necosită prin visul lor respir, 

 Strivesc sub pleoape lacrimi de-albastre nostalgii.

.
                                   

PASTEL CU LACRIMĂ DE VÂNT

 Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardați cu ploi.   

 Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri și umeri goi.  

 Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătușați, 

 Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnați.  

 

 De ce nu te-am găsit pe când flori de cireș inimresmau

 Ani inocenți de început și prin petale rătăceau, 

 Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?

 Aș fi venit prin lan de maci să-ți dărui stele numai ție!  

 

 Te-aștept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ștergi tocite agonii,

 Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.

 Să-nseninezi solstiții oarbe de-absențe lungi, încărunțite

 Și dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite. 

  

 Te voi chema cu glas de crin, din necuprins și zbor uitat,       

 În seara ce va fi să vină să-mi spui, în șoaptă, de-ai păstrat 

 Scântei de jar din vis nestins, de-ți pasă, fiindc-aș vrea să știi

 Că pescărușii melancolici ți-au scris pe cer: -Te-aștept să vii!

VEI ÎNȚELEGE

 Când ochiul nopții melancolic strivește lacrima-ntre gene 

 Și clipa-și plânge neajunsul tristeții lumii pământene,

 Iar serafimii-au ațipit, uitând s-aprindă crini făclii,

 Ce-ai adunat, ce-ai risipit din ziua scursă, oare știi?

 

 Te-ntreb de-o zi la întâmplare, care-a zburat din calendare.   

 Renunți la vis nuntit de-ardoare și îl îngropi din nepăsare?

 Din timpul ce ne-a fost sortit nici un minut n-a rătăcit,

 Cu pas agale sau grăbit ne-a dat, ne-a luat cât a poftit.

  

 Va zăbovi la tine-n suflet un dor pierdut al știi tu cui

 Și amintiri fără stăpân vor hoinări cu ochi căprui,

 Iluzii-n rochii de cicoare vor coborî din Carul Mare,

 Boboci de șoapte visătoare vor îmblânzi a ta-nserare.  

 

 Ascunde-mă adânc în tine și lasă-mă eu leac să-ți fiu,

 Fără de zâmbet și iubire, bolnav vei fi, de dor pustiu. 

 Nu amâna nimic pe mâine, nespuse doruri se destramă,

 Îmbrăca-te-n culori de cer când fluturi albi în vis te cheamă!

 

 Îți scriu cu fir de busuioc pe-oglinzi de apă lungi scrisori,

 Le voi timbra cu un sărut și cu mireasma unei flori.

 Vei înțelege-ntr-un târziu de ce oftează-n taină îngeri

 Și maci cu suflet abătut, suspină-nsângerați de-nfrângeri.

  

DIN DORURI NESPUSE

 Mi-e dor de crini înmiresmați atinși de-al zorilor sărut,    

 Te-aștept cu flori de mac în păr, pe-același țărm de noi știut.

 Visez să-mi furișezi dorințe sub pleoape-albastre de oftat, 

 Cu îngeri vii să mă-mpresori din amintiri de neuitat!

 

 Mi-e dor de picurii de stele ce-au spulberat tristeți, confuzii,

 Să mă alinți cu flori de măr într-o trăsură de iluzii!     

 Întorc al șoaptelor clepsidre când ostenesc în joc de ploi,    

 De ce respiri a mea culoare, tu dor durut de amândoi?

  

 Mi-e dor de-un crâng de lăcrămioare, să-nalț un zmeu printre năluci, 

 Să-mi fac din curcubeu o punte, să te-ntalnesc la vechi răscruci.

 Semințe roz de trandafir ai semănat în gândul meu.

 Poți despărți cerul de ape, suflet de suflet, tu și eu?

 

 Mi-e dor de iriși înfloriți, ce lăcrimează în condei,

 De fluturi albi fardați cu maci din anotimpuri fără chei.

 N-aș vrea ca timpul hoț, viclean, secundele să ni le-mpartă,

 Să rătăcim spre nicăieri, înspre cândva sau niciodată.

 

 Mi-e dor de vals dansat de lună, cu spic de grâu pe trup de ram,

 De pescăruși, perechi nostalgici, de ce-am fi fost, de ce eram.

 Din doruri ce-au rămas nespuse și-au ațipit prin vers pierdute,

 Îți voi picta un vis pastel, să-ți înflorească pe tăcute!

 

AM STINS ȘI VISUL

 Am șovăit cândva pe drumuri iluzorii

 Prin praf de orhidee, în dinastii de vânt,

 Reinventând un vis din gânduri derizorii

 Și m-am trezit străină de aria unui cânt,

 

 Pe care numai dorul de lacrimi istovit,

 Îi fredona refrenul pe strune de-amintire 

 Și-acum îmi cere vamă tot timpul irosit,

 Cerând un preț, uitarea, pe visul de iubire!

 

 Dorințe efemere le-am descântat cu ploi

 Și licurici nostalgici de-ndat-au ațipit,

 Prea multe necuvinte au troienit în noi.

 Împart tăceri cu îngeri. La ce-ai mai fi venit?

 

 Nu vreau să mă mai mint că-ți sunt și că te am,

 Sub pleoape fluturi albi de sete au apus,

 Iar de ți-am fost cândva culoare și balsam,

 Nici nu mai știu, te-ntreabă ! Eu n-am nimic de spus!

 

 Doi greieri rătăciți valsează în surdină, 

 În fluturi și povești nicicând nu ai crezut, 

 Din ochii mei curg râuri de zâmbet și lumină,

 Am stins și visu-n care mi-ai fost, dar l-ai pierdut! 

  

DOR DE VOI

 Mi-e dor de voi plecați departe, în Țara Îngerilor sus, 

 În veșnicie, printre stele-n Împărăția Lui Isus!

 Mi-e dor de cei ce m-au crescut, iubindu-mă ca pe un dar,

 De lacrimi sfinte, părintești, jertfite-n dragoste pe-altar,

 

 De cei ce-n rugăciune sfântă au dus prinosul vieții lor,

 Turnându-mi har clipă de clipă din al iubirii sfânt fior, 

 Ce-au știut sub aripă de înger să ocrotească a mea viață

 Sfințind cu-atingeri de lumină orișice pas printr-o povață,

 Neobosiți, neîncetat, m-au alintat cu dulci povești,

 Călăuzindu-mi cu răbdare, zbor de-nceput spre zări cerești,

 De cei care-au vegheat cu milă, blândețe, drag și bunătate,

 Purtând sub pleoape-ngrijorări, țesând din vise nestemate,

  

 Ce-au suspinat când m-a rănit ciulinul unui gând amar, 

 Smeriți sub cruci de-nțelepciune m-au învățat divinul har

 Al roadelor, ce dăinuiesc în veac de veac pe-acest pământ

 Evlavie, dragoste și cinste, credincioșie și Cuvânt.

 

 Mi-e dor de voi iubiții mei, care mi-ați fost în tot și toate

 Și-ntr-un șirag de briliante păstrez parfumul stinsei șoapte,

 Nădăjduind să vă-ntâlnesc în slăvi de rai  pe-un curcubeu,
 Nedespărțiți să fim de-a pururi, la dreapta lângă Dumnezeu! 

ANOTIMP NESCRIS

 Te-nlăcrimez mereu ca pe-un nedrept supliciu,

 Cu-același dor cu care mă zbat să te și neg,

 Iubindu-te-mpotrivă, robit ca de un viciu,

 Fără să vreau să pot, să-ncerc să mă dezleg.

 

 Te recompun din freamăt și gând contradictoriu, 

 Ilogic, fără vină, naiv de nefiresc,

 Și traversând nonsensul prin veșnic purgatoriu,

 Mă cern între abise și rai de vis ceresc.              

 

 Nu-ți cer nimic, nicicând, iar de visezi, mă iartă 

 De-ți înfloresc în suflet în mii de amănunte,          

 În anotimp nescris, neinventat pe hartă,

 A șoaptelor aleanuri  își fac spre tine punte.      

 

 Iar dacă drumuri toate te duc doar înspre mine

 Și e târzie clipa, învață-mă uitarea,

 Iubindu-mă-n alt timp, mă vindecă de tine,

 Zidește-mă-n altare sau frânge departarea!

 

 Restanțieri de-o viață în amânări absurde, 

 De vise și iubire, constrânși de propriul eu, 

 Dar respectând uzanțe și legi proscrise, fade,
 Ne-om stinge nepereche, iubindu-ne mereu!

PARFUM DE ÎNGERI

 La malul unui gând corăbii-au ancorat, 

 Cu vise, amintiri, regretul ne-ntâmplării,

 Suspin de mac suav, în taină m-a chemat,

 Cu șoapte de petale, în portu-nchipuirii.

 

 Sunt un Pescar de vise, țes stele de iubire,

 Cu fire aurite-mpletite-n trei nuanțe,

 Credință, prietenie, magii de bucurie,

 Îngemănând buchete din raiul cu speranțe.

 

 Frâng  umbre și neliniști, opreliști blestemate,

 Tai sforile sortite să țină-n noduri vise,

 Iubesc fără tăgadă și dincolo de moarte,

 Înving canoane-absurde și legi de nimeni scrise.

 

 Când înrobiți de dor, confuzii și destin,

 Îndoliați de toamne, în ploi de amăgire, 

 Înfrânți de câte-o vină, de-o aripă te țin, 

 Risipă fac de lacrimi, iubindu-te-n neștire!

 

 Iar dacă-n nopți târzii, de dor, simți că te stingi,

 Îngroapă agonia tristeții, fără rost

 Și cu parfum de îngeri, crini albi să mă atingi,

 Promite să ne fim, ce încă nu ne-am fost!

 

SĂ NU GĂSEȘTI VREODATĂ

 De astăzi doar tăcerea în clopoței de șoapte,

 Va adia când zorii prin anotimpuri zburdă,

 Vor înflori magnolii în stepele din noapte,

 Iar partea ta de cer îmi va rămâne surdă!

 

 De astăzi se revarsă în picuri de matasă

 Cu susur blând, suavă, în rochie turcoaz,

 O primăvară-n suflet, cu zâmbet de crăiasă,

 Pictând cu buburuze candoare pe obraz.

 

 Răsfăț vrăjit de nai, explozii de culoare,

 Seducătoare vise-nfloresc fără de tine, 

 Îmi ești de-acum străin. Mă-ntreb cine-ai fost oare?

 Un joc al întâmplării pe-al hărților destine!

 

 La țărm de rămas bun am ancorat iluzii,

 Cu aripi de colibri rescriu altă poveste,

 Din resturi de puțin șterg ultime confuzii,

 Corabierii clipei surâd din zări celeste.

 

 S-a rătăcit un gând, dar ce-are să-ți mai spună?

 Himere nu mai cumpăr, doar vis adevărat,                    

 De-am să te uit, mă iartă! Să nu-mi găsești vreo vină!

 Mi-ai irosit tot cerul! Vreau visul îndărăt!   

 

 Mă rog ca primăvara să fie cât mai lungă,

 Să nu-mi mai fure nimeni din vise niciodată,

 Zadarnic dor de tine să nu mă mai ajungă, 

 Iar leac să-mi uiți iubirea, să nu găsești vreodată!

ÎN EVANTAI DE FLUTURI

 De vântul primăverii va răscoli în pripă, 

 Petale de-azalee și păpădii de gând,    

 Iar soarele picta-va cu-a razelor risipă, 

 Surâs de nostalgie cu psalmi de dor, vibrând,    

 

 De greieri jucăuși îți vor doini în glastre

 Și cu parfum de cer vor ninge peste gene,

 Sau stele de smarald din galaxii albastre,

 Vor scrie insolite poeme cosânzene,

 

 De îngerii iubirii în straie de ninsoare,  

 Cernute cu petale din alb de liliac, 

 Vor țese-n suflet vise cu-azur mărgăritare

 Sau sălcii-nlăcrimate vor ațipi pe lac, 

 

 De-or tresări cocorii în rugăciuni suspine,    

 Redesenând nirvana din zbor de-nchipuire,
 Si-n rătăciri străine, respiri fără de mine,        

 În ochi îți voi aprinde din Carul Mic safire!

 

 Deschide porți de suflet, brodează bucurie,

 Înlătura confuzii, ce vor să te-mpresoare,

 Iar vis de chihlimbar înmugurit doar ție,    

 În evantai de fluturi  înalță-l înspre soare!

VIS DE PRIMĂVARĂ

 Ascultă simfonia din ultima ta noapte

 Care desparte iarna de-aroma primăverii

 Și primenește-ți gândul cu-mpătimite șoapte

 De dalii parfumate  ivite-n taina serii!     

 

 Descântă cu licoare de-ambrozie dulce, vie,     

 Rătăcitoare doruri,  nescrise de cuvânt,

 Înseninează-ți ochii cu nard și iasomie,

 Dezleagă anotimpuri de dor purtat de vânt! 

 

 Nu întreba salcâmii, nici roua de pe flori,

 De-ți voi rămâne-n vise cât zbaterea-ntre gene 

 Sau câte fantezii-n buchete de splendori

 Le voi grava-n vitralii de zâmbete eterne! 

 

 Iubește pentru doi și-nvinge vechea fire,

 Împarte rai de salbe și fluturi de lumină, 

 Sfințește vraja clipei cu har și dăruire, 

 Îmbracă-te cu mantii de grație divină!

 

 Dă sens vieții tale și-alege dintre spini

 Doar crinul inocenței stropit cu nestemate,

 Despovărează pasul de praf și de ciulini

 Iubire fii, luceafăr, de zbor spre libertate!

 

 Din galaxii celeste aripile de stea 

 Țesute să îți fie cu flori de curcubeu,

 Nuntește-le cu fire de-argint și catifea,

 În vis de primăvară să înflorești mereu!

  

DE N-AI SĂ POȚI VENI

 Cu sufletul cântând în ploi de romanițe

 Îți scriu cu fir plăpând de galben păpădie.

 Grădini înmiresmate de roșii garofițe

 Se-alintă-n reverii de rai și simfonie. 

 

 Te-aștept de-o veșnicie în fiecare seară, 

 Aștern petale albe pe drumuri fără nume 

 Și te cobor în vise cu dor de primăvară,

 Înalț în rugă gânduri peste cetăți și lume.

 

 Renasc povești nescrise închise în sertare,

 Purtate de-adierea iluziilor de mac,      

 Frânturilor de clipe le cer o alinare,

 Descânt speranțe terne cu flori de liliac.

 

 Peste tăceri și vise un soare auriu.

 Miresme violete te-aduc tot mai aproape,

 Valsează greieri tandri, mi-e dor și e târziu,

 În piruete fluturi, ecou de stinse șoapte.

 

 De n-ai să poți veni, te-aștept în car de vise,

 Păstrându-te în suflet și-n amintiri divine,

 Tu lasă-ți doar ferestre mereu întredeschise,

 S-auzi șoptindu-ți îngeri, ce dor îmi e de tine!

MĂRȚIȘOR

 Din fir roș alb am împletit 

 Un gând de dragoste și dor,

 Cu vis parfum ți l-am stropit

 Să-ți fie dar de Mărțișor!

 

 În buchețel de ghiocei

 Ți-am pus safire de cristal,     

 Să-ți amintești de ochii mei

 În nopțile cu cer de-opal.

 

 Iar când prin genele-i de foc  

 Nostalgic luna va zâmbi,      

 Ea-ți va purta cu drag noroc     

 Șoptindu-ți cât te pot iubi.    

 

 Când buburuze, licurici

 Veni-vor blând la tine-n prag,

 Sunt soli din basme cu pitici

 Trimiși de zâne printr-un mag. 

 

 Parfum de crini și lăcrămioare

 În primăveri să te răsfețe,

 Să-ți fie viața cânt și soare,

 Brândușele să-ți dea binețe!

 

 În dar, cu drag de mărțișor,   

 Îți țes pe buze curcubeu      

 Și-n șoapta macilor de dor

 Te-alint iubirea mea mereu!