MULȚUMESC DOAMNE!

Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Ieremia 13:3

 Doamne vreau să-ți mulțumesc

 Pentru harul ce-l primesc 

 Zi de zi din mâna Ta 

 Cât trăiesc te voi lăuda.

 

 Îngeri vii mi-ai pus în piept

 Să îndur ce nu e drept, 

 Ai chemat din înălțime

 Toți străjerii tăi de bine.

 

 Când armatele ocării

 Au sădit spinii trădării,

 Ca pecete-ai pus răbdare

 Să stau drept în întristare.

 

 Cu iubire m-ai smerit

 Când cei răi m-au umilit,

 Cu blândețe m-ai atins, 
 Far de dragostea-i aprins.
    

 Mi-ai spus : Nu te părăsesc,

 Lupi în haită de răcnesc!

 Ai curaj, nu dispera,

 Calea-ngustă este grea!

 N-ai lăsat să fiu înfrântă,

 Ai pus pace-n mine, sfântă,

 Iar în ceasul de-ncercare
 Mi-ai fost sprijin și-alinare.

 Mi-ai testat prin foc credința
 Și mi-ai dat și biruința.

 La vrăjmași le-am dat iertare

 Pentru ei cer indurare.

 Voi rămâne neclintită,

 Știind cât sunt de prețuită,

 Tu-mi dai har și-mi dai putere,

 Mi-ești balsam și mângâiere.

 

 M-ai sfințit cu nestemate

 Credincios îți sunt în toate,

 Să pot străluci frumos

 Și în ceru-ți glorios.

 

 Îți aduc azi mulțumire

 Pentru marea Ta iubire,

 Tu ești adăpostul meu,
 Slavă-ți dau, ești Dumnezeu!

 

DESTINAȚI IUBIRII

 Rafale de vânt cald alintă-n geam perdele,       

 Toamna dă din umeri și-și scutură culoarea,

 În ceștile cu ceai presară îngeri stele,         

 Pe-a nopților revere adie lin candoarea.   

 

 Aproape ațipită pe brațul tău devin 

 Ce n-am fost nimănui și nu voi fi vreodată,

 Poem scris cu absint din cupele de crin, 

 De tine recitat, cu dragoste curată.       

 

 Aud cum mă respiri, sărutul mă înalță,

 În suflet cântă fluturi, lumina mă inundă,

 Neliniștea se curmă, risipa mă descalță, 

 Cireșii cern tandrețe, secundă de secundă.

 

 Cad retezate umbre, oftează neculese

 Petale rătăcite-n albumele visării,

 Un caligraf rescrie dorințe-aproape șterse,

 Egretele iubirii se-ntorc pe valul mării.

 

 De-o pasăre văpaie privirea e-ncărcată,

 Plutesc în aer iriși, iar dorul mi-e intens,

 Când tu te dărui mie de toate-s vindecată,

 Iubire curcubeu, dai vieții mele sens.

NU-I TIMP DE-AMINTIRI

 Se leagănă frunze-n văzduhul tomnatic 

 Sub nori de mătase în burg obosit,

 Străine chemări cu trupul lunatic

 Mă strigă pe nume cu glas istovit.

 

 Fluturi de ploaie sărută ferestre,

 Cad lacrimi de brumă cu gustul sălciu,

 Stele de mână mor frânte pe creste,    

 Luna se zbate pe cer plumburiu.

 

 Apus este-n toate, iar mâine-i târziu,

 Zăpezi au să vină să-ngroape ce-a fost,

 Vindecă-ți gândul, eu n-am să te știu, 

 Desculț va pleca și vis fără rost.

 

 Nu-mi ești, nu mă dori, te simt un străin,

 Din restul rămas, nimic nu există,

 Un înger salvat din vis clandestin

 M-a luat sub aripă din toamnă ta tristă.

 

 Nu-i timp de-amintiri, cocorii-s grăbiți, 

 Suflet încuie-ți cu cheia tăcerii,  

 Macii iubirii de doruri treziți 

 Strivește-i pe rând sub talpa uitării!

ULTIMUL OCHI DE DOR

 Floarea soarelui și-ascunde chip sub bor de pălărie,      

 Unduindu-și mlădios trup prin maci și spic de grâu, 

 Clipele se frâng pe coama răzvrătită, brumărie

 A căluțului ce-n goană spintecă al apei râu. 

 

 Fluturi și-oglindesc în lacuri aripile obosite,

 Buburuza ațipește pe-o brândușă ca-n povești,

 Printre lacrimi care spală anotimpuri logodite

 Cu beții de zile-apuse în solstiții fără vești. 

 

 Tolăniți pe-o crizantemă cu arcuș de brumă crudă

 Își alină întomnarea greieri poticniți de bocet, 

 Cețuri pun iubirii vamă, cu gust fad de aguridă, 

 Îngropând puntea tristeții, lăsând scrumul amanet.

 

 Viscolele-nstrăinării au cernut iubiri pierdute,

 Mutând visele pe harta timpului fără mosor,

 Parfum dulce de gutuie vindecă de ploi regrete,

 Iar pe vârfuri pleacă umbra ultimului ochi de dor.

 

 Nicio zi din calendare nu ne va mai ține minte,

 Ne vor îmbrăca apusuri în desperecheate frunze,

 Resemnați vor sta-ntre noi pe un țărm de necuvinte  

 Corăbieri plimbând în barcă amintirile confuze. 

DE TOAMNĂ MĂ DEZIC

  

 Trag storul peste gânduri, lipesc fruntea de geam,

 Se-aude  foșnet surd de frunze pe cărare,

 Cu ochi livizi de ceară, alunecând pe ram, 

 Își plimbă luna raza înseninând hotare.

 

 Cad stropi mărunți și deși, se-adeverește-un zvon    

 Că-și scutură penelul toți pictorii cerești, 

 Fardând cu tente brune  al gărilor peron

 Și vara-și ia-n bagaje vrăjitele povești. 

 

 Prefață scriu iubirii pentru o altă vară, 

 Șterg și adaug iluzii cu gust de elixir, 

 Înlăcrimez penița-n absint din călimară, 

 Neliniști răstignesc pe aripi de nadir.

 

 Și-a pus amprenta toamna și norii-și fac de cap,

 Sub felinare stinse se zgribulesc nagâții,

 Doar amintirea-i trează și clipele la trap

 Gonesc în vechi trăsuri pe serpentina nopții.

 

 De toamnă mă dezic, n-am s-o primesc chiriașă, 

 În tolba-i sângerează sărut stins prea curând,

 Osândă-ți las dorința, solstițiu fără șansă,

 Iubiri covalescente, stafii de dor, în gând.    

SĂ FIU IERTATĂ

 Rapsozii toamnei mele în gânduri se strecoară,  

 În timp ce frunza cade pe-aleea depărtării,

 Vestale rătăcite destine trag de sfoară,

 Aprind făclii de dor la țărmul înserării.

 

 Trec dealul amintirii cu aripi de nălucă,

 O siluetă-n brațe naiv o mai cuprind,

 Suspină greieri blânzi, pe treapta clipei urcă 

 Chemări nedeslușite, în nopți ce se divid.     

 

 Luceferii jertfesc dorințe-n vieți grăbite. 

 Prin ramuri desfrunzite pășesc șovăitor

 Neputincioase stele, în salbă de ispite,

 Tresar înlăcrimate-n petala unui nor .

  

  Predestinata vină, ce uneori mă doare, 

  Aceea de-a iubi cu suflet pur, întreg,        

  O voi lăsa să ardă în snop de resemnare

  Pe-o palmă a uitării, parfumul n-am să-i neg.

 

 Pe drumul înspre tine doar netrimise vești

 Se vor mai zbate tainic la felinare stinse,

 Regrete șifonate vor tresări-n calești,

 Absențe delira-vor, oftând pe câmp de vise. 

 

 Oprobiu cer iubirii instanțe-acuzatoare,

 Pledez fără tăgadă, iubind sunt vinovată, 

 Pe fila vieții mele cer doar o adnotare,

 Cu-nsângerate lacrimi semnez: Să fiu iertată! 

STRÂNG COMORI

 Într-un sat uitat de lume peste deal, în aluniș, 

 Merg ținându-se de mână-n pas agale prin frunziș

 Doi copii trimiși de mamă la bunica lor bolnavă,

 Gârbovită de ani mulți, zâmbet trist, la trup firavă.

 

 Băiețelul șugubăț, guraliv cât roata morii,

 Pus pe șotii, ghidușii, treaz de cum mijit-au zorii,

 Încântat de basm cu zâne, prinți, căluți înaripați,

 Zmei, luceferi, cosânzene și castele cu-mpărați,

 

 Se visează Aladin, mag sau rege-ntr-o cetate.

 Timpul, să se scurgă iute, fată-ncearcă a-i abate 

 Gândul de la drumul lung, prăfuit și plicticos,

 Inventând povești  haioase, știind cât e de năzuros.

 

 Obosit, nerăbdător și trăgând-o de fustiță, 

 Cu ochi mari și rugători, cu mânuța prin cosiță,

 Doritor să-l ia în brațe, alintat și șmecheros, 

 Un pupic scurt pe bărbiță îi dă-n fugă prietenos.

 

 Și în timp ce-l urcă-n cârcă un localnic de prin sat,

 Fiindu-i milă de fetiță, curios a întrebat:  

 Nu ți-e greu să duci povara asta grea în al tău spate?

 Nu-i povară suflet drag, îl iubesc, îmi este frate!  

 

 Nu socot că este greu, fac ce pot cu bucurie,

 Sar mereu în ajutor dovedind mărinimie,

 Dăruiesc din al meu suflet mici smaralde de iubire,

 Strâng comori în temple sfinte pe altar de nemurire!  

SUB ARC DE CLIPE MUTE

 De toamna-ți este fadă și se încruntă norii

 Prin ploaie de perdele cu ochi cețoși de sare, 

 Suspinele bat toaca inlăcrimându-ți zorii

 Și dorul sângerează în beznă de-așteptare,

 

 Sub arc de clipe mute să-ngenunchezi tăcut,

 Scrisori când răsfoiești, schițând un zâmbet trist,

 Zăvor să pui pe suflet și ultimul sărut

 Îngroapă-l în cenușă, nu-ți sunt și nu exist!

 

 Îți plec din vis tiptil așa cum am venit, 

 Miresme n-au să-ți lase nici macii stacojii,

 De fluturi se vor zbate în gândul ostenit

 Strivește-i sau alungă-i, eu nu voi reveni!

 

 De umbre fără vină vor adia din mine, 

 Învață să le-ngheți în iernile tăcerii! 

 Ce sens ar mai avea să ațipească-n în tine? 

 Crini de-amintiri îneacă-i în apele uitării!

 

 De-n agonii lăstunii, cu glas sfâșietor 

 Te vor striga prin maci cu dor necontenit,

 Le iartă rătăcirea și zbor întâmplător,
 Sunt amăgiri, iluzii și resturi din sfârșit.  

                       

AȚIPEȘTE ȘI UITĂ

 Ca un veșnic blestem repetat obsesiv

 Scris în cartea cu sorți de un mag posesiv,

 Ne iubim cenzurat și-n duel de tăceri

 Punem lacăt pe cer, facem pact cu poveri.

 
 Îți pretind să m-alungi, să mă ștergi cu uitări,

 Returnez ce mi-ai fost, fals portet de visări,

 Nu renunți și timbrezi un sărut cu pelin

 Pe bilet pătimaș scris cu lacrimi de spin.

 

 Apoi urci pe a treptelor gânduri tiptil

 Cu o șoaptă de lună, postum, inutil,

 Te prefaci c-ai uitat puțin din nimic

 Răscolind amintiri cu fir alb de finic.

 

 Adrese-am să schimb zi de zi până când, 

 N-ai să poți să trimiți pendule de gând,

 Să îmi bată la porți zăvorâte cu flori,

 Voluntar șterg cărări cu potop de ninsori.

 

 Arome de ceață din cupele sparte

 Zadarnic te-mbată în zile deșarte.

 Am să-ngheț anotimpul, te vreau exilat

 Pe un munte de sare, ce n-a existat.

 De-ți pare nedrept, nefiresc sau ciudat

 Și oftezi între clipe, de dor vinovat,

 Sau frunza de-ți plânge în toamna rănită

 În palme de stele-ațipește și uită. 

RĂVAȘ DE TOAMNĂ

 S-a-mbrăcat în frac pădurea cu frunziș de chihlimbar,

 Fluturi rătăciți prin ramuri o gătesc cu papioane,

 Iar pe creste munții poartă un joben de porumbar,

 Licurici ghiduși fardează grânele cu lampioane.

 

 Greieri tandri ne răsfață cu refrene desuete,

 Nucii aplecați de umeri încărcați de rod bogat

 Ne alintă-n reverențe jertfind frunzele cochete,

 Așternând covor de vise peste câmpul brun roșcat.

 

 Rândunele ne descântă cu penaj de acuarelă 

 Desenând pe tâmple gânduri cu trifoi de patru foi,

 În aromă de gutuie sub a timpului umbrelă

 Te sărut cu toată vara strânsă-n vise de-amândoi.

 

 În a sufletului vatră nicio umbră nu adie, 

 Autografe-ți las sub gene cu absint de păpădii,

 Ți-am trimis postașii toamnei cu răvaș de bucurie, 
 Bem din cupe ceai de stele în calești de reverii! 

.

SCLAVII ILUZIILOR

  

 Atâția maci jertfit-au pe-al grânelor altare  

 Petale-nsângerate în căutări confuze,

 Timbrând cu lacrimi mute, scrisori de dor amare, 

 Punând sărut cu patimi pe-al sufletului buze,

 

 Desăvârșind iubirea nescriselor solstiții,

 Plătind tribut pe vise și anotimp obscur,

 Dorințe-au pastelat cu faguri de emoții,

 Cernute fără milă de-al brumei toamnei ciur.

 

 Asemeni lor și noi în turnuri încuiate,    

 Crucificăm iubirea pe muchii insipide,

 Cu trupul biciuit de doruri disperate,

 Cerșim o amnistie minutelor perfide.

 

 Fac greve nesfârșite toții demonii constrânși,

 Iar îngerii plătesc constant al vamei cost,

 În grote ne ascundem neputincioși, învinși,

 Sclavi veșnicei iluzii sub măști de gând anost.

  

 Acarii se amuză schimbând macazul, trenul, 

 Noi cumpărăm bilete pentru iubiri trucate,

 Pe viață corigenți, ne-nchipuim edenul

 Și-apunem în vagoane cu inimi sfârtecate.

MĂ MUT PE-UN CURCUBEU

 Îți poposesc discret din când în când în minte,

 Cu-apusuri nepereche și cu-n surâs formal,

 Încerci să-nnozi absențe, nimicuri din cuvinte,

 Pe care fără noimă ți le-am rostit banal.

 

 Mi-ai fost cândva dorință, aripă a visării,

 Azi toaca ruginită anunță nepăsare,

 Cu îngerii închin pocalele uitării,

 Semnez indiferență pe ultima scrisoare.

 

 De-ar fi să te compun dintr-un fior frenetic

 Ar trebui himere să le dezbrac de fum,

 Să-nviorez culori din anotimp anemic

 Și-umbroase amintiri să le dezgrop din scrum.

 

 Ne vom vedea cândva pe-o stradă la-ntâmplare,

 Vei scrie lungi răvașe, dar fără conținut,

 Tăceri anesteziate îți vor părea bizare

 Și-un clopot tânguit va amuți în lut.

 

 Sunt gânduri amorțite venite în convoi,

 Rotite-n cercuri strâmte c-o ultimă suflare,

 Sub pelerina nopții, în rugăciuni de ploi,      

 Albi fluturi clandestini te cern cu nepăsare.

 

 Ți-am încuiat portița, nicicând n-ai să-mi lipsești,

 Ia-ți umbra-nchipuirii și tolba cu suspine,

 Renunță la iluzii, nu vreau să mă iubești,

 Mă mut pe-un curcubeu de vise, fără tine!