SĂ UITE, SĂ TACĂ!

 Convoaie de vise se sting între gene

 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,

 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,

 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.

 

 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 

 Un ram de măslin prin îngeri trimit,

 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,

 Sub semnul uitării te las răstignit! 

 

 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!

 Strivește petala tăcerii în lacrimi,

 Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,

 Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!

 

 În alb rătăcite, iluzii rănite, 

 Descântă-le iarna cu frunze de gheață, 

 Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,

 Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!

 

 Culege doar roua iubirii din șoapte,

 Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă, 

 Scântei de-amintire le cerne în noapte,

 Și inimii cere-i să uite, să tacă! 

 

CE MI-AȘ DORI DE ZIUA MEA?

 Doresc să râdă-n zare magnoliile și crinii,

 Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,

 Divin să înflorească, în taine, trandafirii,

 Să-i înțeleg pe rând, iubind, pe fiecare!

 

 Să fiu mereu o rază de soare arzător,

 Să port parfum în suflet, pastel de primăvară, 

 Prieten credincios să pot fi tuturor,

 Cu picuri de tandrețe să șterg orice povară! 

  

 Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune

 Pentru acei ce plâng și lacrima-i înfrânge,    

 Să fiu smerit și blând, făcând doar fapte bune,

 Iubind neobosit, căci dragostea învinge!

 

 Să urc pe înălțimi, dar să rămân smerit,     

 În salbe să prind aștri, magii de vis și stele, 

 Credința să-i redau aceluia lovit 

 Și sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele! 

 

 De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,

 Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,

 Să nu m-abat nicicând din a credinței cale, 

 În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!

 

 Sfințit cu har ceresc, biruitor prin fapte,

 Să ard precum o torță, să fiu un far aprins,

 Să pot să-L mulțumesc pe Dumnezeu în toate,  

 Să nu mă las nicicând de nimenea învins!

APROAPE VOI UITA

 Cristale de albastru dansează în eter,

 Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,

 În crinoline albe vin îngeri și mă cer,

 Descuie porți de rai  cu stele în culori.

 

 La margine de clipă curg gânduri trecătoare,

 Ninsoarea cerne dorul prin cetina de brad,

 O umbră rătăcește în mine și mă doare,

 Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!

 

 O liniște străină și-o iarnă nefirească, 

 Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,

 De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească

 Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!

 

 Doar două trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,

 Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost, 

 Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,

 Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!

 

 Mi-e iarnă și mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!

 De-ți sunt, de-ți lăcrimez, alintă-mă cu flori,

 Și lasă-mă să-ți fiu, așa cum știu, întreagă,

 Aproape voi uita cum poți iubind, să mori!

 

                 .

ÎN LACRIMA ZĂPEZII

 Îmi înfloresc buchete de maci și ghiocei,

 Deși mă viscolești cu-nghețuri și zăpezi       

 Și în strânsoarea iernii, de ochii mei par grei,

 Port vis de alb curat, privește, tu nu vezi?

 

 Ninsoarea ce o cerni e doar un amănunt, 

 Ce o topește-ndată petala mea de soare,

 Poți ninge-o veșnicie, iubire-mi ești și-ți sunt, 

 Iar gerul ce-l pictezi, e pata de culoare!

 

 Cu suflet te cuprind, în alb, dumnezeiesc,

 Iubirea mea e-ntreagă, nu rest sau jumătate,

 Tu n-ai să poți primi atât cât dăruiesc,

 În fiece secundă sunt rai de plinătate!

 

 Mi-e dor în disperare de vise-adevărate,

 În care fulgi pe gene în dans să ne răsfețe, 

 La foc plăpând din sobă, să-mi spui povești uitate,

 Pe buze să-mi pictezi cu roșu mac, tandrețe.

 

 Îmi ești târziu, devreme, aproape sau departe,

 Dar dincolo de noapte, de noi, de stele reci, 

 De  goluri, zboruri  frânte și tot ce ne desparte,

 În lacrima zăpezii, să vii, să nu mai pleci!

 

.

  

PÂNĂ CÂND?

 Nu-ți las amintiri, nici doruri măcar,

 Doar cântec de nai pe ape senine,    

 Prin fire de iarbă veni-voi arar

 Să-ți scutur din rai polen din stamine.

 

 Neliniști vor plânge în clopote reci,     

 Cadențe-ngânate  din frângeri de lună, 

 Prin vis risipit, de umbre să treci,                

 Arcuș nins cu mirt să-ți cânte pe strună!

 

 Mă caută în iriși de păsări năuce 

 De ceața te-adoarme în lacrimi de vânt,

 Înalță o rugă cu îngeri sub cruce,

 Când țipăt de fluturi vor geme-n cuvânt!

 

 Să fugi unde știi că nimic n-a mai fost,

 Nici ierni de mătase, nici oarbe suspine,

 Nici meri altoiți de ninsori fără rost,

 Sărac să rămâi de arderi străine!

 

 Luceferi de dor în iarna tăcerii 

 Brodează-i o clipă cu nuferi de gând,  

 Tristeți exilate-n solstițiul iubirii

 În temeri străine vor sta! Până când?

 

  

DE-AR NINGE MACII

 Se sting flori înghețate la margine de clipă,

 Eu rătăcesc prin timpul vremelnicei zăpezi,

 Rup zodia tăcerii fulgi albi făcând risipă 

 De vise și iubire. Ei plâng, dar tu nu-i vezi!  

 

 Primesc arar scrisori albite de ninsoare,

 Cu greu pot desluși cuvinte scrise-ngrabă,

 Cum să te vindec oare de îndoieli fugare?

 Triști îngeri din icoane se-nchină și te-ntreabă!

 

 Nevindecate doruri captive-n alb și negru 

 Se zbat găsind refugiu sub pleoape obosite,

 Stau umbrele de gânduri la porți fără de cifru, 

 Nici vise nu-mpărțim, doar suflete rănite.

 

 Nu-i timp să mai aștept, sunt pașii tăi pierduți, 

 Citesc ultima filă și cerul se răstoarnă,

 Coboară Carul Mare hrisoavele cu sorți, 

 Prin gene-nzăpezite curg lacrimi mari de lună.    

        

 Peste iubiri și doruri se scutură ninsori,

 În albul absolut tristețile îngheață, 

 Te-nstrăinează spinii, nu mai citesc scrisori,
 Măcar de-ar ninge macii, iubire-n alta viață! 

DAR DE ANUL NOU

 Așterne-ți peste lacrimi eșarfe de iubire,

 Înseninează-ți gândul cu stele-n vals zâmbind,

 Alai de îngeri tandri de dor și fericire 

 Cu glas de rai să-ți cânte duiosul meu colind!

  

 Înalță-te spre cerul brodat de zboruri line,

 Întinde-ți aripi albe, printre ninsori ce curg,

 Aprinde-voi în cer luceferi ninși de taine,

 Petale de smaralde-ți voi țese în amurg!

 

 Iubirea mea să-ți poarte destinul înspre soare,

 Parfum de brad și smirnă să te aducă-n zori,

 Să-ți fiu eternitate în strai de sărbătoare,   

 Să porți mereu sub pleoape azur de albe flori!

 

 Suspină-n cer zăpada în clipe de-așteptare,

 Se-aude-n șoapte ruga nestinsă de ecou, 

 Cu dalbe lacrimi crini azi îți colind iubire 

 Te-aștept sperând să vii, ca dar, de Anul Nou!

  

TE COLIND ÎN GÂND

 Își scutură îngeri aripi argintate

 Și cern cu ninsoare covoare de vise,   

 În brazi lăcrimează de dor alintate

 Flori albe de gheață din basme promise!

 

 Răzbate prin viscol colindul iubirii, 

 Luceferii țes petale de lună, 

 Departe-n surdină refrenul viorii

 Adoarme de mână doi aștri pe strună.

 

 E pace și ninge cu frunze stelare,

 Doi ochi mă privesc prin timp urgisit,  

 Ești tu, o nalucă sau vise hoinare 

 Pe care zăpada de noi le-a pitit?

 

 Doar dor a rămas pe cetini de brad

 Mireasma din maci, tăceri ce-au durut.

 Acum prin beteală și globuri de jad 

 Prin ploi de-artificii visez, te sărut!

 În gând te colind, mă colinzi departe,

 Clinchet de cristal, tandră amintire,       

 Nu îmi ești, nu-ți sunt, vise-nstrăinate,  

 Nicăieri, nicicând! La mulți ani, iubire! 

  

OPREȘTE NINSOAREA,TU POȚI!

 Nu-mi spune că nu sunt corăbii 

 S-ajung pân la tine la dig,

 Nu vezi ce ninsoare se-abate?

 Cresc umbre, zadarnic te strig!

 

 E timpul proscris în iubire

 Și drumu-i cu cioburi minat,

 Citesc rugăciuni din Psaltire,

 Eu veșnic, de dor vinovat!

 

 Pe buze țes fluturi de gheață

 Brodați de lacrimi și ger,

 Mă-mpiedic în care de ceață, 

 Nu-i timp, nu-i cărare, dar sper!

 

 Nerostită iubirea, mă doare.

 În genunchi plânge dorul livid,

 Oprește puțin Carul Mare,

 Speranța să treacă de vid!

 

 M-atinge un înger de umăr

 Și lacrima-mi  șterge cu flori,  

 Topește zăpezi fără număr,

 Port strai de confeti-n culori.

 

 Prind stele de dor într-o salbă, 

 Trag cerul pe vis fără sorți,

 Luceafărul  picură nalbă 
 Oprește ninsoarea, tu poți!  

.

VIS ANGELIC

 Mă vrăjești în mii de gânduri       

 Înger viu, raspuns ceresc,

 Dezirat de anotimpuri 

 Vis angelic, te iubesc! 

  

 Simfonie și culoare

 Dintr-o lacrimă de mac,

 Vals divin ca o vâltoare     

 Cu  surâs de cer, pe lac.

 

 Un solstițiu de candoare,                

 Două stele-mbrățișate

 Sub petale de ninsoare 

 Cu iubire botezate!

 

 Vis albastru, vis hoinar 

 Parfumat de trandafir 

 Rugă-mi ești și-ți sunt altar

 Alintat cu ploi de mir!     

 

 Dar primit din ancestral,

 Nins cu floare de agat,

 Mă colinzi în ierni de-opal,

 Vis de dor adevărat !

  

COLIND DE DOR

  

 E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără cuvinte 

 Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,  

 De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?

 Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!    

 

 Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare

 Valsează trist pe gene, fragile crisalide, 

 Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare 

 Încremenesc tăcute în gânduri insipide.

 

 Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.

 Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?     

 Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,

 Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.

 

 În apăsări absurde trec ore-n ger cumplit, 

 Ținându-ne de mână, strivim destine mate, 

 Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,

 O iarnă cât o viață în temple reci și fade.

 

 Aș vrea să viscolească cu dragoste-n neștire, 

 Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în sfeșnic, 

 Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!

 Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă veșnic! 

  

N-AUZI ȘI NU MĂ VEZI

 Nu vrei să cerni tăcerea ninsorilor din plângeri

 Și-nstrăinări absurde să le rostești sfârșitul?

 Doi oameni de zăpadă printre nămeți și-nfrângeri

 Am devenit, iubite! Ascultă-mi iar colindul! 

 

 Trec pașii tăi prin suflet când vine înserarea 

 Ca suflul unui înger cu aripa de gheață, 

 Se întețesc neliniști, suspină nepăsarea,                   

 Nu vii și nici nu pleci din amintiri de ceață.

 

 Când lăcrimez în rugă și gerul se-ntețește 

 Te împrumut din vara plecată nicăieri,

 Din lujerii de dor absența împletește

 Povestea amăgirii cu maci de dor stingheri.

 

 Vin îngeri istoviți în care-nzăpezite,

 Aduc câte o veste din vechi cetăți de cretă,

 Răsar sub pleoape crinii din vise nenuntite, 

 Trag draperii de fluturi pe gând ce se repetă.

 

 Te pierd printre iluzii, cum să te strig, nu știu!

 Cu brațe amorțite în vis mă-mbrățișezi,

 De dor însingurată, mi-e crivăț și pustiu.
 Înghețuri pretutindeni! N-auzi și nu mă vezi!

  

IUBIRE, NINGE, NINGE …

 Din când în când îmi treci ca o ninsoare,

 Cu mici cristale albe-n tristețea unui cânt,   

 Zăpezile mă ard, absența ta mă doare,

 Și-mi pare că te-aud în insomnii de vânt.  

 

 Nu știu nici cine sunt! Tăcere de zefir

 Sau simplă adiere vibrând în răsărit? 

 Dar prin iubirea ta, boboc sfințit cu mir, 

 Surâs divin de îngeri în suflet a-nflorit! 

 

 Întind spre tine brațe, o clipă ațipesc,

 Visez că sunt în gară, dar trenul l-am pierdut,

 Îmbrățișez doar umbre, iar șinele lipsesc, 

 Te caut, te strig și plâng. Peronu-i dispărut!

 

 Doi maci însângerați suspină sub ninsori, 

 Ne suntem prea târziu, nu ne putem atinge, 

 Cu cetină de dor ne scriem lungi scrisori.

 Colinde și regrete! Iubire, ninge, ninge…..